Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Meci tare cu Petrolul Ploieşti, în infernul de pe “Ilie Oană”! ” Sperăm să producem surpriza. Noi nu avem nimic de pierdut”

FC Aninoasa are parte de un duel tare în campionat, întâlnind Petrolul Ploiești în etapa a treia a campionatului, meci care este programat astăzi, de la ora 18.00, pe stadionul „Ilie Oană”. Conducerea tehnică a echipei speră ca jucătorii echipei noastre să fie determinanți și încrezători în șansa lor pentru acest joc dificil.

Antrenorul Cristian Bălașa speră ca Aninoasa să producă surpriza la finalul duelului cu “găzarii” de la Petrolul Ploiești. “Va fi un meci greu având în vedere că Petrolul este principala favorită la promovare din serie. Petrolul reprezintă un nume greu în fotbalul românesc și sperăm să ne ridicăm la nivelul adversarului chiar dacă venim după două înfrângeri. Noi nu avem nimic de pierdut, presiunea va fi pe petroliști. Îmi doresc foarte mult să jucăm un fotbal de calitate așa cum am făcut-o în amicalul disputat în vară. Sperăm să producem surpriza la finalul întâlnirii. Un proverb românesc spune că buturuga mică poate răsturna carul mare. Sper ca atmosfera din tribune să nu-i copleșească pe jucătorii noștri, știind că la meci vor ajunge aproape 4 000 de fani ploieșteni. Din ce știu vom avea și noi susținătorii noștri care ne vor fi de mare folos”, a transmis Bălașa înaintea jocului de pe “Ilie Oană”.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share