Published On: lun, dec. 3rd, 2018

MEȘTERUL MANOLE – Operă Rock-Simfonic –

După premiera absolută ce a avut loc pe scena Sălii Capitol acum cinci ani, MEȘTERUL MANOLE, Opera Rock-Simfonic compusă de Josef Kappl pe un libret de Victor Cârcu revine pe aceeași scenă, în data de 10 decembrie 2018, ora 19,00. Asociația Memoria Culturii în parteneriat cu Filarmonica Banatul din Timișoara face posibil acest demers demult așteptat, cu susținerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018.

Opera este una dintre cele mai originale compoziții în contextul muzicii contemporane, o îmbinare strălucită între motive muzicale de inspirație folclorică, momente de rock autentic și scriitură orchestrală simfonică. Beneficiază de libretul scris de Victor Cârcu, adaptând legenda Meșterului Manole într-o formă cantabilă operistică.

MEȘTERUL MANOLE va fi prezentat sub formatul operelor în concert, avându-i în distribuție pe baritonul Dan Patacă (Manole Alb), mezzo-soprana Mihaela Ișpan (Miruna), bas-baritonul Lucian Onița (Manole Negru) și, ca invitat special, pe Radu Ioan Almășan (Povestitorul). Participă Orchestra și Corul Filarmonicii “Banatul” din Timișoara, dirijate de maestrul Radu Popa, precum și autorul Josef Kappl, care va interpreta partitura chitarei bass în grup de trio rock alături de Ion Dorobanțu (chitară) și Cristi Rațiu (tobe).

Mesajul operei, în cheia în care a fost scrisă, are o receptare directă, imediată, într-un limbaj muzical accesibil oricărui om ce se consideră a fi român. Avem nevoie să ne amintim în condițiile socio-politice actuale de valorile românești autentice, de spiritul și morala creștină, de ideea de sacrificiu și puterea de jertfire a poporului român.

Este mai necesar ca oricând a reînvia în conștiința românilor de pretutindeni legendele care constituie chintesența spiritului românesc. Această lucrare, compusă între 2008 și 2013, deși foarte tânără, are nevoie de scenă pentru a se pune în valoare și a interacționa cu publicul.

Victor Cârcu, autorul libretului, scria:

“De vei ajunge la poarta monastirii, călătorule, coboară-ți pleoapele peste lumina ochilor setoși de măreții și ascultă… Numa’ ascultă!

Auzi ce-ți suflă zidurile grele. Din mortarul lor de veacuri vei desprinde în noaptea ochiului închis nălucirea stihiilor și obrăzarelor din alte lumi care – cu ghiare de fiare și vorbă sperjură – l-au pierdut pe Manole și pe a lui soție. Le vei vedea din spatele minții cum l-au amăgit și strunit, cum l-au ațâțat până ce năuc, zbuciumat, cu sufletul înghețat în sloi de stafie și gândul încins de focul smintirii, a săvârșit fapta barbară, curmând atât viața în floare cât și pe cea care s-a vrut ca să fie în pântecele iubitei, în numele nemuririi.

Ascultă, călătorule coșmarul mortarului, povestea altarului ridicat spre lumina de mână cu sânge.”

La întrebarea “De ce tocmai Opera Rock – Simfonic Meșterul Manole?” Josef Kappl, compozitorul operei, răspundea metodic și retoric:

– pentru că e legendă!

– pentru că e istorie!

– pentru că este unică!

– pentru că s-a născut în Timișoara!

– pentru că s-a bucurat de mult succes!

– pentru că publicul timișorean o dorește și o merită!

În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Opera Rock Simfonic Meșterul Manole este un spectacol ideal care aduce laolaltă artiști români celebri, creația muzicală de valoare și spiritul legendei Meșterului Manole, unul dintre cele mai puternice și emblematice personaje din simbolistica românească, exemplu tulburător de jertfă și sacrificiu suprem.

Proiect organizat de Asociația Memoria Culturii în parteneriat cu Filarmonica Banatul Timisoara, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Producător executiv: Ion Dorobanțu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It