Published On: lun, Apr 28th, 2014

Miercuri: Expoziţie de caricatură la Muzeul de Istorie din Târgovişte

„Poezie şi grafică în Cetatea de Scaun a Târgoviştei” se intitulează expoziţia de caricatură a graficianului Marian Avramescu, ce va fi găzduită de Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, timp de câteva săptămâni. Vernisajul va avea loc miercuri, 30 aprilie 2014, ora 14.00 în Sala Auditorium a  Muzeului de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.
Expoziţia cuprinde 113 lucrări şi este structurată pe capitole: Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, oameni politici din ţară şi străinătate, dar şi oameni de cultură. Printre acestea se regăsesc şi cele ale unor politicieni dâmboviţeni.
Dintre personalităţile cunoscute pe plan internaţional, care l-au inspirat pe graficianul Marian Avramescu, amintim: preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, politicianul englez Winston Churchill, primul preşedinte de culoare sud-african, Nelson Mandela.
Fiind caricaturist politic de presă, graficianul Marian Avramescu se inspiră  în lucrările pe care le realizează din paleta imagistică a politicienilor sau a personalităţilor din diverse domenii.
Vernisajul va avea loc în prezenţa  reprezentanţilor  autorităţilor locale, profesori, elevi şi publicul vizitator. Totodată, la eveniment va fi prezent şi fratele artistului, poetul Lucian Avramescu.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA