Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

MORCOVEATA – SPECTACOL PENTRU COPII

Astazi la orele 12 sunteti invitati la Teatrul Tony Bulandra din Targoviste unde puteti vedea spectacolul pentru copii  “Morcoveata” din cadrul Festivalului Babel.

  Regia este semnata de : Viorica Máté, scenografia: Valentin Codoiu, muzica: Venczel Péter avându-i în distribuție pe: Mihaela Brebinaru, Costin Butăroiu, Ionuț Constantinescu, Costel Dobrescu, Elena Dumitrescu, Cristi Olaru, Ștefan Ștefănescu.

 Teatrul de păpuşi Morcoveata pune in scena cinci povestiri cu tâlc din viaţa unui băieţel de şapte-opt ani. În centrul celor cinci aventuri se află personajul principal, băieţelul roşcat-pistruiat, Morcoveaţă – animat de o preocupare majoră: Unde se găseşte centrul universului? Pentru a afla răspunsul, el porneşte în lume ori de câte ori are ocazia, chiar şi în pauza mare- alături de doi companioni, ghizi şi sfetnici-magicieni: Unchiul Dinu şi prietenul lui, Doctorul Tache.
 Veniţi din lumea adulţilor, prietenii lui Morcoveaţă ne amintesc oarecum de personajele celebre ale lui Sir Arthur Conan Doyle – de Detecticul Sherlock Holmes şi de doctorul Wattson – dar rolul lor este însoţirea copilului pe un traseu iniţiatic, la capătul căruia, trecând prin diferite probe Morcoveaţă va ajunge să se cunoască mai bine pe sine.

În urma acestor calatorii prin lume băiatul va cunoaşte compasiunea, solidaritatea, implicarea în ajutarea celor aflaţi la nevoie (fapta bună), se va întâlni pentru prima dată cu sentimentul de dragoste şi responsabilitate (in povestea “Fugi, veverito!”) şi îşi va demonstra fidelitatea şi devotamentul faţă de prietenul marginalizat de ceilalţi copii (in povestea “Cand vom fi balene”).

În urma întâmplărilor prin care îl însoţim, răspunsul la întrebarea ” unde se găseşte centrul universului?” vine firesc: centrul universului este în fiecare dintre noi. Câte fiinţe există atâtea centre poate avea lumea.

PROGRAM FESTIVAL BABEL

Distribuie acest articol Oficial Media
Share