Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Noua structură de conducere a Organizației Județene Partidul Mișcarea Populară

pmp

În cadrul conferinței de presă ce a avut loc astăzi la sediul Partidului Mișcarea Populară din Târgoviște ne-au fost prezentate noua structură de conducere a Organizației Județene PMP și obiectivele stabilite pentru perioada următoare.

Astfel, echipa Organizației Județene PMP Dâmbovița are persoane noi în funcțiile de conducere după cum urmează:

  1. Dorel Popa- președinte interimar al PMP Dâmbovița
  2. Liliana Nițu- secretar general interimar
  3. Nicolae Alexandru- președintele Organizației de tineret
  4. Răzvan Ioan- președinte al Organizației municipale și vicepreședinte comunicare și imagine
  5. Gagionea Cornel- vicepreședinte departament resurse umane

Aceștia reprezintă doar o parte din echipa organizației și cei care alcătuiesc Comitetul Executiv în Mișcarea Populară. La nivelul organizației județene au survenit unele modificări în urma rezultatelor obținute la alegerile locale și a analizelor făcute.

Prin urmare avocatul Adrian Chițescu, fostul președinte PMP Dâmbovița și Paul Briceag, fostul președinte al PMP Târgoviște și candidat pentru funcția de primar al orașului, și-au dat demisia în urma rezultatelor foarte slabe obținute la alegeri, așa cum ne-a declarat Dorel Popa, noul președinte interimar al PMP Dâmbovița.

Un procent de 2,2 % la alegerile locale nu ne onorează deloc, nici rezultatul partidului mare nu este extraodinar de bun, dar am pierdut doar o luptă nu și un război, mergem în continuare.

”În prezent s-a format un grup de 22 de persoane interimare care fac parte din Consiliul Executiv Județean, persoane  care au mers in campanie, care au muncit și au obținut rezultate și în alegeri. Ne dorim alături oameni care să se implice și să ne organizăm cât mai bine în teritoriu.” (Dorel Popa)

Noua conducere PMP Dâmbovița a mai spus ca pentru alegerile parlamentare vrea să își consolideze organizațiile existente în cât mai multe localități, cu oameni credibili, care să nu trădeze și să ridice scorul cu mult peste ce au obținut la alegerile locale.

”În prezent sunt 25 de organizații pe care ne bazăm și îi consider niște eroi pe cei care au rămas deoarece presiunile asupra lor au fost foarte mari, în afara celor care au fost trădători infiltrați.” (Liliana Nițu)

pmp1

Distribuie acest articol Oficial Media
Share