Published On: sâm, sept. 8th, 2018

Noul an şcolar în Timiş începe cu “hopuri” şi nemulţumiri.

Ne mai despart doar câteva zile până la începerea noului an şcolar. Ca de fiecare dată, şi cum se întâmplă în fiecare an, şcolile sunt nevoite să îşi deshidă porţile, chiar dacă mai există hopuri, lipsuri, indiferenţă, fiindcă, copiii nu aşteaptă, ei aşteaptă cu ghiozdanul în spate la poarta instituţiei de învăţământ. Iar aceasta trebuie să îl primească chiar daca orele se fac într-un container, chiar dacă e wc în curte, chiar dacă nu există apă curentă sau autorizaţie de funcţionare.

De aceea încercăm să stăm de vorbă cu Cirgil Popescu, liderul învăţământului preuniversitar Timiş. După spusele domniei sale, se pare că noul an 2018-2019, va începe în condiţii foarte grele din lipsa fondurilor necesare faţă de numărul de elevi care la cele mai multe şcoli, şi mai ales la cele mai bune este în continuă creştere.

În Timiş datorită populaţiei minoritare, învăţământul trebuie să se facă în mai multe limbi, însă acest lucru este destul de dificil, datorită faptului că  elevii sunt tot mai puţini, fondurile sunt insuficiente , pe urmă o mare lipsă este de profesori specializaţi pe anumite materii, cum sunt Liceele de Artă şi Liceele de Muzică, unde sunt materii cum e vioara, pianul, etc unde trebuie să se lucreze profesor/elev.

Există de asemenea un deficit foarte mare salarial , mai ales în mediul rural , unde e un deficit foarte mare.

În afară de personalul didactic mai există probleme destul de mari cu personalul nedidactic (electricieni, femei de serviciu, fochişti, şoferi, paznici), care datorită unui salariu mic (minim pe economie), fac ca aceştia să nu ocupe astfel de funcţii, posturile lor rămânând în aer. Un exemplu foarte bun de dat, mai ales să audă şi membrii Guvernului, avem un fochist pentru trei şcoli din aceiaşi structură teritorială, şi în plus este angajat cu jumătate de normă, iar şcolile pot fi la un kilometru, cinci, zece, iar focul trebuie făcut în acelaşi timp, şi supravegheat, deoarece e pericol dacă rămâne liberă centrala, putându-se întâmpla orice, şi nimeni nu îşi iâa vreo răspundere asupra lui.

Problemele cele mai mari se petrec în mediul rural, unde este lipsă de personal. Sunt sate destul de îndepărtate faţă de oraş sau centrul de comună, numărul microbuzelor dar şi al şoferilor fiind insuficient, ceea ce face ca, copii să parcurco mai mulţi kilometrii pe jos până la locul de îmbarcare, ceea ce îi face să se trezească la 5-6 dimineaţa pentru a putea ajunge la cursuri, iar când ajunge e şi obosit, mai ales că microbuzul respectiv trebuie să i-a copiii de pe mai multe sate cu rute diferite.

Acum, mai nou a apărut o mare problemă, cea a manualelor şcolare, care sunt editate de Editura Didactică şi Pedagogică, şi fiind o singură editură, multe manuale au apărut în acest an cu multiple greşeli, cu erate , nu neapărat de ortografie, ci multe greşeli sunt dintre cele ştiinţifice. Mai sunt cţteva zile şi copii încep şcoala cu lipsa manualelor respective, sau manuale cu greşeli, şi nu sunt puţine, ci un număr de trei milioane de bucăţi.

O altă problemă mai este şi starea şcolilor, creşterea numărului de elevi, ceea ce duce la creşterea numărului de clase, lipsa spaţiilor, ceea ce duce la învăţământul de după masă, care este destul de costisitor. O variantă ar fi că, dacă se doreşte ca orele să se facă dimineaţa, pentru a fi suplimentat numărul de spaţii este instalarea în curtea şcolilor a claselor modulare (containere), care nu este un lucru prea agreat, containerul putând fi folosit atunci când trebuie prelungite anumite lucrări la şcoala respectivă care nu s-au terminat în timp util, containerul fiind folosit una, două, trei luni.

Se pare că noul an şcolar începe în condiţii dificile, mai ales din lipsa banilor, atât de la minister cât şi de la autorităţile locale.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It