" /> Nu deveniţi victima înşelăciunilor prin metoda „ACCIDENTUL”! | Oficial Media
Published On: Dum, Aug 23rd, 2015

Nu deveniţi victima înşelăciunilor prin metoda „ACCIDENTUL”!

a9dfeb6b60d6ff004d306a56ea382268

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa continuă să atragă atenţia cetăţenilor: Manifestaţi prudenţă ! Nu deveniţi victima înşelăciunilor prin metoda „ACCIDENTUL”! 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa desfăşoară activităţi specifice pentru identificarea unor persoane bănuite de tentativă de înşelăciune prin metoda “accidentul”.

Astfel, ieri, 22 august a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că două femei, de 59, respectiv 84 de ani, ambele din Aninoasa, ar fi fost contactate telefonic de persoane necunoscute care, sub pretextul implicării unor rude într-un accident de circulaţie, le-ar fi solicitat diverse sume de bani.

Banii solicitaţi erau necesari pentru o presupusă intervenţie chirurgicală.

Deşi părțile vătămate s-au aflat sub influenţa impulsului emoţional, acestea au verificat veridicitatea informaţiilor, constatatând că membrul familiei indicat nu a fost implicat în niciun eveniment rutier. 

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii dâmboviţeni recomandă cetăţenilor:

Manifestaţi  prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi  nu daţi curs solicitării de a trimite bani persoanelor necunoscute, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională.

Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier ; cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau apelaţi chiar persoana respectivă pe numărul cunoscut de dumneavoastră. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile.

Dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi totuşi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin, nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii  poliţiei.

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un       număr ascuns sau pe care dumneavostră nu îl cunoaşteţi.

Nu trimiteţi copii de pe cartea de identitate sau de pe cardul de credit prin email sau fax persoanelor necunoscute.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA
Pin It