Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

O mutare care nu poate fi contestată de Țuțuianu, Firea și Stănescu, semnatarii scrisorii anti-Dragnea. Victor Negrescu în locul Vioricăi Dăncilă

Sigur că Adrian Țuțuianu ar fi recurs la acest demers încă de când l-a spulberat Dragnea din fotoliul de ministru al apărării, însă avea nevoie de un aliat puternic precum Gabi Firea, Paul Stănescu și alți șefi maziliți de actualul președinte, în cei doi ani de guvernare.

Tutuianu

”Nu sunt un om al spectacolului public, al „show-ului”. Sunt o persoană foarte serioasă, un membru corect și devotat al #PSD.”, scrie la această oră vicepreședintele Senatului pe contul său de facebook.

Adrian Țuțuianu:

”Demersul de astăzi (care nu e doar al meu, ci al multor colegi, lideri cu greutate) trebuie văzut în termenii responsabilității totale față de acest partid. Dacă am făcut acest pas, l-am făcut pentru că nu mai putem privi nepăsători la degradarea nedreaptă a imaginii PSD. Asumarea unor decizii care să dea suflu nou partidului și guvernării e inevitabilă și scrisoarea noastră trage acest semnal de alarmă.”

Dincolo de politică și jurnalism cu toții suntem oameni și într-o amiază la plecarea din sediul PSD Dâmbovița i-am sugerat președintelui să nu lase lucrurile așa. Nu-mi amintesc exact cuvintele domniei sale, dar a fost ceva gen: ”categoric nu”. Eu scriam încă de-atunci, de după alegerile câștigate, că omul ăsta – în speță Liviu Dragnea- nu are niciun interes pro-partid și pro-România. Nu am susținut PSD-ul lui Dragnea pentru că nu ar fi fost corect față de mine, ba din contra, i-am dezaprobat acțiunile haotice, însă l-am susținut pe Țuțuianu și echipa organizației Dâmbovița fiindcă am crezut în puterea lor de a administra. Nu am susținut un partid politic, nici PSD și nici oricare altul, pentru că nu agreez crezurile politice și religioase, mai ales pe cele afișate cu fanatism. Dar am susținut puterea de muncă a președintelui organizației Dâmbovița, chiar dacă ultima perioadă nu m-a pus într-o lumină bună față de domnia sa, pe vremea când nu vedea lucrurile ca astăzi.

Scriam în urmă cu un an: Adrian Țuțuianu era omul potrivit la locul potrivit. Dragnea salută tot ce înseamnă îndepărtarea președintelui PSD Dâmbovița.

A trecut multă vreme pentru ca oamenii din acest partid să își dea seama că sunt trași în jos, că au ajuns la 20%, că Dragnea nu îi poate ține doar cu funcții și în acest timp să dicteze tot ce mișcă în PSD, în parlament și în guvern. Nicicând, după 90, social-democrații nu au stat mai prost în sondaje, nu au fost mai contestați ca în acești doi ani. Și ca un drept la replică voi răspunde: ”am rămas același om echilibrat și nu am scris niciodată mizerii”. Mizeriile erau defecate de grupul Dragnea, față de care, astăzi, Țuțuianu, Stănescu și Firea prezintă scrisoarea anti-Dragnea.

Când scriam despre forța Gabrielei Firea, mulți zâmbeau ironic. O spuneam cu tărie încă de acum un an și opt luni întrucât, sub o formă sau alta, mi-am petrecut mult timp printre oameni cu funcții înalte în stat. ”Așadar, cu alegerile din 11 decembrie 2016, având de partea lor peste 3 milioane de alegători, jumătate din ei sunt simpatizanții primarilor din marile orașe citate mai sus plus București. Și am adus în discuție primăria capitalei întrucât aici există cel mai dens bazin electoral, câteva sute de mii de votanți ai Gabrielei Firea care se regăsesc și pe listele de la alegerile parlamentare.” 11 februarie 2017, aticolul integral aici!

Trecând la analiza pe textul actual, va fi greu să obțină ceva cu propunerea Dăncilă- interimar. Va fi în continuare un mare fâs, ceva de fațadă în care nimic nu se va schimba, ci vor ”da la pace”. Nu pot face rocade riscând să piardă guvernarea și atunci președintele Klaus Iohannis va fi cel care ar putea să le asigure acest demers de înlăturare a lui Dragnea, păstrând un guvern PSD. Și s-ar putea ca președintele să agreeze un om care a fost îngenunchiat de Daddy și cu care a mai avut una-două discuții formale, asta dacă nu cumva vine chiar Dragnea cu un al patrulea guvern, caz în care …stop joc.

Varianta ”EUROPEANĂ” a lui Liviu Dragnea, în care un înalt funcționar pe lângă Consiliul Uniunii Europene, Victor Negrescu, omul care coordonează preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în 2019, ar putea da peste cap toate calculele grupului anti-Dragnea. E clar că doamna Viorica Dăncilă nu poate prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, mai ales că și-a șubrezit sănătatea într-un fotoliu mult prea înalt și rigid pentru abilitățile domniei sale. Dacă premierul își prezintă demisia, Dragnea va câștiga din nou, de astă dată mizând pe CV-ul lui Negrescu. Dar dacă nu sunt orgolii personale, și grupul anti-Dragnea vrea cu adevărat să schimbe ceva în bine, atunci îi vor cere lui Dragnea să plece, indiferent cine (din PSD) ar urma să vină la Palatul Victoria.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share