Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

“Om pe Munte”, asociația care vrea să readucă la viață Cabana Leaota

“Om pe Munte”, asociația care vrea să readucă la viață Cabana Leaota, a desfășurat o nouă acțiune de voluntariat în weekend. Oameni cu suflet mare și cu valori esențiale s-au adunat din nou, sâmbătă, pentru a continua, în cea de-a treia întâlnire din această vară, igienizarea, refacerea și conservarea Cabanei Leaota.

"Om pe Munte", asociația - Oficial Media

Pentru cei care află acum cine este ”Om pe Munte”, asociația montană, le recomandăm să caute pagina de facebook cu același nume, precum și alte platforme online. Bărbați și femei de toate vârstele și din toate categoriile sociale, care au același țel elementar -Iubirea- și-au propus să dea viață curată locurilor de mult uitate, precum și celor încă nenăscute. Să creeze poteci noi și să vindece rănile celor vechi, să aducă în prim-plan o bună conduită montană, să educe călătorii de pe înălțimi și să dezvolte o serie de proiecte ecoturistice, așa cum îi stă bine unei societăți sănătoase.

Liderul grupului, Constantin Țăposu, chiar dacă nu a participat activ la această ultimă acțiune, este și continuă să rămână sufletul acestei mișcări de salvare, promovare și educație montană, împreună cu Roxana Șotârnel și, pentru a treia oară în Leaota, Florin Afloarei, cel care a condus voluntarii pe 18-19 august 2018. (”de la înălțime”)

Om pe Munte, asociația implicată în salvarea Cabanei Leaota

”Împreună salvăm cabana Leaota! Voluntarii noștri au fost din nou la înălțime. Cu o scară adusă tocmai de la Scroviștea și cu multă determinare, au reușit să tragă tabla la loc pe acoperișul cabanei. Oameni harnici de fel, voluntarii au intrat în cele două vetre de gunoi și în 10 minute au reușit să umple 17 saci de gunoi. Au fost alungați de mirosul insuportabil.
Vă mulțumim pentru că ați sacrificat timpul dumneavoastră pentru salvarea Cabanei Leaota.”, scrie Constantin Țăposu pe pagina de facebook.

Om pe Munte

Asociatia “OM PE MUNTE” are ca scop implementarea de proiecte de dezvoltare culturala, educationala, sociala, turistica, ecologica si economica in diferite zone de interes pe plan local, national si international. Valorificarea potentialului cultural, social si economic prin implementarea de programe cu caracter ecologic, sportiv, turistic, social, cultural,educativ, stiintific…citește tot!

Atașăm mai multe articole pentru publicul iubitor de munte. Referiri la Asociația Om pe Munte și la proiectele acesteia:

APEL PUBLIC pentru implicare în salvarea turismului montan

 

Dezbaterea publică ”Cabana Leaota- e voie la turism”, un eveniment unic în România

Ionel Petre: ”Un reper pentru iubitorii muntelui precum Cabana Leaota trebuie conservat, nu eliminat”

CABANA LEAOTA

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share