A fost un an plin pentru noi, un an în care am avut prima generație de copii care merg la școală după ce au participat un an de zile la activități de tip grădiniță și suntem tare mândrii de ei! Am început anul acesta să lucrăm și cu copiii între 2-3 ani, oferindu-le activități educative și în paralel oferind mamelor suport și consiliere. Am sprijinit tinere însărcinate și mamele cu bebeluși până în doi ani, oferindu-le atât servicii medicale cât și consiliere și suport material.
În programul de after school am avut peste 150 de copii care au participat la activitățile noastre de remediere școlară şi la activitățile non-formale – un loc unde primesc ajutor la teme, unde cineva le ascultă of-urile, unde pot să se joace și să descopere lucruri noi.
Și acești Cineva, fie că au fost asistenții sociali implicați în proiectele din comunitatea din Pata, fie cadrele didactice implicate în proiectul de after-school, fie voluntarii sau studenţii aflaţi în practică, pentru copii, dar și pentru mine sunt Eroi. Da, eroi fără pelerină, eroi care poartă tricoul FDP Cluj, care au puterea să treacă peste dificultățile cu care se confruntă zi de zi – de la păduchi, paraziți, la varicelă – și să fie zilnic alături de acești copii minunați, copii care au dreptul la școală și educație, pentru a privi cu încredere spre viitor!
Vă doresc sărbători binecuvântate alături de toţi cei dragi,
Alexandrina Kiss
Director executiv
Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj
|
|
|
În jurul nostru există nenumărate forme de poluare care ne afectează zilnic pe fiecare dintre noi – de la expunerea la poluanții atmosferici, la poluarea cauzată de transport, de emisiile de fum industriale sau de deșeuri de substanțe toxice. În comunitatea din Pata Rât, poluarea se amplifică datorită tonelor de gunoaie depozitate acolo, care afectează în primul rând sănătatea celor care locuiesc în imediata apropiere. Aerul este deseori greu respirabil, iar dacă nu ești obișnuit, efectele negative se resimt la scurt timp.
În apropierea acestor gunoaie stau copii și familii în condiții greu de imaginat – locuințe improvizate/barăci, fără apă, atât de necesară în viața de zi cu zi. În ciuda condițiilor dificile, adulții merg și lucrează pe Rampă, iar copiii, aproape toți, sunt parte a proiectelor socio-educaționale desfăşurate în comunitate. Ei fac ceea ce noi nu facem! Reciclează! |
|
|
UNITATEA MOBILĂ DIN PATA RÂT |
|
|
Program pentru copiii cu vârsta între 2-3 ani
Am discutat zilele trecute cu mama unui băiețel şi am convins-o cu greu să-l lase pe acesta cu noi la spital pentru a-i face analize. I-am spus în cele din urmă să-l schimbe pe copil de hainele murdare şi să-l spele. După câteva minute de aşteptare, copilul a ieşit din baracă cu zâmbetul pe buze şi m-a luat de mână spunându-mi că este pregătit pentru a merge la doctor în oraş, având haine şi adidaşi curați. Tot drumul până la spital a stat cuminte analizându-şi adidaşii şi hainele, uitându-se din când în când la drum. Mi-a rămas în gând cum mă ţinea strâns de mână şi îmi repeta mândru că are haine şi adidaşi curați. Acesta este un semn clar ca munca noastră contează şi ca facem diferența în viaţa acestor copii. Zâmbetul băiatului care s-a simţit mândru că este curat este dovada. (Alina Racoţi – asistent social)
După cinci luni lucrate în Pata Rât am observat că lucrurile încep să se contureze altfel. Mă refer la modul de raportare a părinților față de mine în ceea ce privește încrederea. Exemplul cel mai concret în legătură cu încrederea este legat de faptul că în zilele trecute am mers cu mai mulți copii la spital ca să beneficieze de anumite analize. A fost nevoie să îi informăm pe toți părinții dacă sunt de acord să lase copiii cu noi și totodată dacă vor să îi însoțească. Părinții copiilor au spus că preferă să-şi lase copiii cu mine la spital, pentru că ei consideră că sunt o persoană de încredere. Din punctul meu de vedere, pentru a beneficia de încredere în comunitatea de pe rampă din Pata Rât este absolut necesară comunicarea dintre noi, dintre profesionişti şi oamenii care trăiesc acolo. (Angel Baciu – asistent social)
|
|
Program pentru mame şi bebeluşi |
|
CENTRUL MULTIFUNCŢIONAL DE SERVICII SOCIALE INTEGRATE
“ŢARA MINUNILOR” |
|
|
Program pentru copiii cu vârsta între 3-6 ani
Cred, în mod sincer, că munca noastră, desfăşurată zi de zi pentru copiii de pe rampă de gunoi a oraşului, este cu adevărat importantă şi răspunde unor nevoi reale care îi copleşesc de multe ori pe părinţi. Asta se confirmă de fiecare dată când copiii, care de câteva săptămâni lipsesc pentru că sunt bolnavi, mă întreabă când pot totuşi să vină la grădiniţă pentru că ei vor să vină. Fiecare zi are momente frumoase de pus în buzunar şi luat acasă pentru a-ţi pune un zâmbet pe faţă şi a te convinge că vrei şi în ziua următoare să te întâlneşti cu ei. Îmi amintesc situaţii ca atunci când, după ce îi dai unui copil un căpăcel de sirop de tuse, el se uită printre gene la tine şi apoi fuge şi te îmbrăţişează. Sau când, la sfârşitul zilei, un alt copil te tot strigă doar pentru a-ţi face cu mâna şi a-ţi spune că mai vine şi mâine la grădiniţă. Dincolo de provocările şi dificultăţile din lucrul de zi cu zi cu ei, aceşti copii îţi pot aduce într-o clipă emoţia unor amintiri de mult uitate, din copilărie. De obicei, ziua începe cu întrebarea: Diana, dormim? iar eu trebuie să găsesc tot felul de răspunsuri convingătoare. Într-o zi, o fetiţă m-a întrebat: Diana, dormim? Şi eu am răspuns: Nu, A., după ce mâncăm de prânz mergem acasă, la mamele noastre, am completat eu în glumă. A fost atât de emoţionant pentru mine momentul când, după masa de prânz, A. mi-a întins farfuria goală şi mi-a spus “Acum hai să mergem la mama ta”. Nu am înţeles pe moment, dar ea m-a lămurit îndată. (Diana Mocanu – Asistent social)
Am început să lucrez la Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor de aproximativ două luni, venind cu gânduri pozitive şi în acelaşi timp cu o teamă în suflet deoarece nu credeam că mă voi ataşa de aceşti copii minunaţi. Încă din primele zile am cunoscut copiii şi familiile acestora am realizat că îmi va fi destul de greu să lucrez cu aceştia. Am avut reticienţă faţă de copii şi am crezut că nu mă voi acomoda cu ideile şi comportamentul lor, copiii m-au supus unor teste încercându-mi răbdarea şi parcă simţind că teama mea cea mai mare este faptul că îmi va fi greu să mă ataşez de ei. Încet, încet am reuşit să le cunosc fiecare mişcare, fiecare gest, să le cunosc sensibilitatea şi am realizat faptul că aceşti copii au mare nevoie de afecţiune şi de recunoaşterea calităţilor. Am cunoscut o fetiţă minunată care m-a pus la grele încercări şi mi-am impus faptul că voi încerca să o înţeleg şi i-am descoperit o inteligenţă emoţională deosebită. O vedeam cum mă analizează din cap până în picioare şi încerca oarecum să mă imite. Într-o zi fetiţa m-a întrebat dacă îmi doresc să o aduc la mine acasă, iar eu am ocolit răspunsul, fetiţa a stat puţin pe gânduri şi mi-a spus ceva ce pe mine m-a copleşit „ Dana, dacă mă duci la tine acasă, mama ta o să spună, vai dar ce este cu fata asta plină de păduchi”, atunci am realizat faptul că această fetiţă se simte oarecum marginalizată de situaţia în care se află. Fetiţa s-a ataşat foarte tare de mine şi a început să mă asculte şi să fie foarte cuminte spunându-mi în fiecare zi „ hai Dana să ne drăgăstim”. Sunt foarte mândră de faptul că am ocazia să lucrez cu aceşti copii iar fiecare zi din viaţa mea la Ţara Minunilor fiind o întreagă aventură. Am început să îi îndrăgesc şi să îi accept aşa cum sunt ei cu calităţi şi defecte, iar ei au început să mă îndrăgească şi să ajungă să îmi spună că dacă eu nu o să vin la grădiniţă, nu o să vină nici ei. (Dana Mureşan – Asistent social)
|
|
Program “ŞCOALA DUPĂ ŞCOALĂ” (after school) |
|
|
Odată cu sosirea toamnei şi copiii s-au reîntors la şcoală. Astfel, Fundaţia a reluat implementarea proiectului “Şcoală după Şcoală” în cele două şcoli gimnaziale din municipiul Cluj-Napoca. Din acest an, programul a fost extins prin introducerea unei noi componente adresată adolescenţilor şi tinerilor care frecventează Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” din oraş.
Proiectul “Şcoală după Şcoală” (SDS) este implementat de Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj şi finanţat de United Way România, în parteneriat cu Primăria Muncipiului Cluj-Napoca care asigură zilnic masa de prânz pentru copii. Scopul proiectului constă în prevenirea abandonului şcolar şi creşterea accesului la educaţie pentru copiii proveniţi din familii dezavantajate.
În luna noiembrie, copiii incluşi în proiect au fost în vizită la mai multe companii din oraş. Angajaţii acestor companii au fost foarte generoşi, iar copiii s-au bucurat de dulciurile primite, fructe, rechizite sau produse de igienă personală, pe care au ales să le împartă şi cu alţi copii, fraţi care nu au putut să participe. De asemenea, copiii au fost foarte încântaţi de activităţile organizate în cadrul acestor vizite precum face-painting, treasure hunt, “plimbarea cu liftul şi taxiul”, “întâlnirea” cu nişte peşti adevăraţi aflaţi într-un acvariu, sculptarea şi pregătirea unor dovleci, puzzle-uri, etc.
Activităţile non-formale şi ieşirile în oraş au continuat şi în luna decembrie. Acum aşteptăm cu nerăbdare sărbătorile, vacanţa, dar şi pe Moşul.
|
|
Când am ajuns la Şcoala “Traian Darjan”, nu ştiam foarte bine la ce să mă aştept. Mi se spusese că aveam să fac teme cu copiii, să îi ajut să înveţe să citească, să scrie, să calculeze şi aşa mai departe. În curând am descoperit că a face un copil de clasa a II-a să citească este o provocare foarte mare. Însă satisfacţia este de trei ori mai mare atunci când, dupa lupte seculare care durează câteva (mai multe) minute, îl văd pe elevul de lânga mine citind în mod normal un text. A lucra la after school e oarecum asemănător cu a merge la sală. Se lucrează enorm, se oboseşte până se intra în ritm, se intră în ritm, iar apoi rezultatele încep să apară, puţin câte puţin. (Ioana Ungureanu – Pedagog social)
Experienţa din programul de after school, a adus după sine, o mai mare deschidere a mea, ca individ al acestei societăţi, la dificultăţile întâmpinate în societate, cu care se confruntă cei care vor deveni generaţia de Mâine. Aceşti copii minunaţi cu care lucrez, m-au învăţat prin inocenţa şi dragostea lor cum să fiu spirijul de care au nevoie. Mă bucur ca am reuşit să fac parte din acest proiect. Viziunea acestuia mi-a redat încrederea şi certitudinea că fiecare dintre noi poate fi prin implicarea personală, schimbarea pe care şi-o doreşte în lume! (Denisa Iacoban – Pedagog social)
|
|
|
|
Începând din luna noiembrie a acestui an, am fost înconjurată de multă energie, râsete și veselie. Spun asta deoarece, copiii din cadrul programului after school, sunt o adevărată sursă de bucurie, care te forțează să fii și tu ,,un copil,, în preajma lor, să îți aduci aminte de inocența copilăriei, lipsită de griji. Chiar dacă, la început am avut unele temeri, pe parcurs acestea au dispărut și au fost înlocuite de dragostea și modul în care acești copii te primesc atunci când ajungi la școală. Uneori, consider că 3 ore pe zi, atât cât sunt alături de copii, nu îmi sunt suficiente să îi învăț, să le explic, să le arăt tot ce aș vrea. ,,Doamna Ana,, așa cum îmi spun ei, crede și își dorește ca acești copii să izbutească în găsirea drumului corect prin labirintul vieții” (Ana-Maria Crăciun – Asistent social)
Atunci când lucrezi cu copiii nu o să poți spune “ce plictisitoare a fost ziua de azi”, este concluzia la care am ajuns în urma experienței mele ca și cadru didactic în programul de after school. Copiii te mențin activ, îți oferă zilnic câte o întâmplare, pentru care cu siguranță aș avea nevoie de un carnețel în care să le notez, dar cum este imposibil, îmi antrenez memoria. Alături de ei trăiesc diferite momente, plăcute sau mai puțin plăcute, mă conduc prin diferite stări, așa că într-o zi le trăiesc pe toate, râd copios, ating apogeul nervozității, mă calmez și în final mă bucur de o îmbrățișare în semn de iertare. Sunt copii lipicioși, însetați după dragoste și atenție, de la care am învățat să prețuiesc tot ce am și să mă bucur de fiecare clipă. Îi susțin atât cât pot pe drumul lor educativ, sunt suportul lor în unele probleme, mă întristez când văd că se confruntă la vârste fragede cu probleme mari și nu au o copilărie fericită plină de joc. Sunt copii buni, la care inocența și simplitatea au fost puse în umbră de mediul în care ei cresc, dar la program redevin copii, pe lângă teme, colorează, se joacă, zâmbesc. (Cristina Musteaţă – Pedagog social)
În timpul acestui program am învăţat ce înseamnă să dăruieşti, am cunoscut poveştile fiecărui copil cu care lucrez, care sunt posibilităţile lor dar totodată şi eforturile pe care le fac părinţii atunci când îi trimit la şcoală pentru a învăţa cât mai multe, pentru a se motiva pe ei înşişi dar şi a se perfecţiona şi a crede în ei. Pentru că este perioada sărbătorilor, foarte mulți dintre noi am început să ne gândim deja la Crăciun și ne-am întrebat ce cadouri să oferim, ce să punem pe masa de Crăciun, ce prieteni vom avea lângă noi, dar… să nu uităm că există numeroase familii cu venituri reduse, poate chiar insuficiente, care nu își permit tot ce ar avea nevoie. M-am bucurat foarte mult ca am participat împreună cu copiii la colindele de Crăciun şi am simţit spiritul sărbătorilor. (Claudia Nistor – Pedagog social)
|
|
CE SPUN COPIII:
Mie îmi place la program pentru că îmi fac temele, colorez şi învăţ.
|
|
Mie îmi place aici pentru că mă ajuta doamna la teme şi pentru că ieşim în oraş.
|
Mie îmi place la semi pentru că învăţ şi îmi fac temele şi că mă învaţă doamna A.
|
|
Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea. (Nelson Mandela)
|
|
|
Fiecare copil are o poveste de spus, unii ţin doar pentru ei toate aceste poveşti, iar altora poate le place să-şi împărtăşească trăirile cu cei din jur. Părinţii, copiii, tinerii pe care îi întâlnesc zi de zi îmi povestesc ceea ce trăiesc, ceea ce vor să schimbe, ceea ce îşi doresc, ceea ce regretă sau ceea ce ar dori să se întâmple în viaţa lor. Aceştia se luptă zi de zi să supravieţuiască într-o lume care de cele mai multe ori îi ignoră, o lume care doar o dată sau de de două ori pe an îşi aduce aminte că undeva mai la margine, la periferia societăţii există şi ei, aceşti copii care au vise şi dorinţe ca orice copil dintr-o familii cu posibilităţi. Noi, cei din Fundaţie, prin proiectele pe care le derulăm şi prin activitatea pe care o desfăşurăm zi de zi, an de an suntem alături de aceşti copiii şi de familiile lor. Prin serviciile pe care le oferim încercăm să le facem viaţa mai bună în fiecare zi, încercăm să le facilităm accesul la educaţie şi informaţii, desfăşurăm programe de socializare şi de petrecere a timpului liber. Crăciunul însemnă a dărui, a face bucurii, a fi alături de cei dragi, dar şi de cei uitaţi de lume, de copiii, de cei săraci care trăiesc izolaţi la marginea societăţii. Acesta este spiritul Crăciunului care ne umple sufletul de bucurie, nu alergătura fără rost prin magazine, cadouri, vacanţa perfectă, mâncarea. Obiectele se strică, se demodează şi se uită, pe când experienţele transformate în amintiri şi lecţii de viaţă trec cu brio proba timpului. (Paula-Diana Ciobanu – Coordonator proiect after school)
|
|
|
Am rămas foarte plăcut surprinsă să vă vad implicate si dedicate in acest proiect pe care mi-am dorit să îl susţin. Sunt aşa de mulţumită şi de împăcată ca am ales să îmi donez ziua de naştere, încât vreau să o fac în fiecare an şi vreau să încurajez cât mai multe persoane să facă asta. Spre deosebire de voi, eu am ajuns la întâlnirea cu copiii destul de nepregătită…psihic 🙂 şi m-am emoţionat la tot pasul… dar nu-i nimic, ştiu ce mă aşteaptă la anul. Sper să ţinem legătura de-acum înainte, şi tare mi-ar plăcea să îi mai pot ajuta pe copii şi pe viitor. (Raluca Lupsa)
|
|
Cunoaşte-te şi lumea te va asculta!
Program de dezvoltare personală – Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”
|
|
|
|
Fiecare etapă de vârstă trece prin momente critice şi vine cu întrebări fundamentale pentru momentul respectiv. Răspunsurile nu se intrevăd cu una cu două, ele trebuiesc trăite, căutate, adresate, dar poate mai cu seama ele trebuiesc inţelese atunci când vin pur şi simplu. Este cale lungă uneori şi prea întortocheată pentru a nu te ispiti dorinţa de a renunţa. “Nu înţeleg, oricum nu-mi pasă, oricum nu-i pasă nimănui” poate fi răspunsul.
Aşa s-a întâmplat şi într-una dintre seminariile de dezvoltare personală cu adolesceţii claselor a XI-cea atunci când i-am întrebat pe cei prezenţi ce cred cum i-ar caracteriza cel mai bun prieten, ce ar spune despre ei un cunoscut sau un coleg de clasă.
Cu priviri nedumerite elevii se întrebau de importanţa acestui mod de a se descrie. Ba mai mult, unii spuneau că nu-i intereseză ce cred alţii despre persoana lui “pentru ca atunci când ne întâlnim unii cu alţii, atunci când ne privim în ochi, sau schimbăm cuvinte şi gânduri reuşim să ne conectăm unii cu alţii” am spus. În felul acesta simţim bunătatea sau indiferenţa celuilalt, interesul sau ignoranţa. Simţim…
Ceea ce ne atinge şi ne emotionează se transformă în noi inspre bine sau înspre rău. După care urmează să iei decizia …” am continuat. La 16 – 17 ani, poate mai mult ca niciodată, fiziologia îşi revendică din nou rolul său în hăţişul relaţiilor interumane şi această mişcare interioară răbufneşte în moduri nonconformiste, inedite, spectaculoase sau dimpotrivă, strident şi nepotrivit.
Cum putem ştii că ceea ce ne dorim să se înţeleagă despre noi aşa se şi întâmplă?
Da, e posibil dar cu o condiţie … defapt cu multe condiţii:
- Să îţi dai seama de emoţiile pe care le trăieşti şi să le exprimi într-un fel potrivit, în acord cu locul şi mediul în care te afli;
- Să ştii să găseşti cuvintele potrivite pentru intensitatea emoţiilor tale;
- Să ştii că anumite întâmplări îţi provoacă stări emoţionale foarte putrernice şi pentru asta trebuie să înveţi să le gestionezi;
Sunt teme care au stârnit numeroase discuţii în grup şi au adus în actualitate nevoia tinerilor de a fi ascultaţi şi acceptaţi. Pâna aici nimic neobişnuit sau neştiut… punctul culminant al acestei întâlniri de dezvoltare personală a fost trăit intens şi profund în momentul în care elevii, inspirându-se din situaţiile reale din viaţă lor, au ajuns în punctul în care au intuit ca ascultare şi acceptarea pot fi câştigate doar atunci când furia şi frustrarea sunt spuse în aşa fel încât ele să nu rănească.
Aşa, prin întâlniri săptămânale de autocunoaştere, liceeni dobândesc pas cu pas abilităţi de comunicare şi relaţionare care îi ajută să facă faţă solicitărilor mediului lor de viaţă şi sperăm, îi va susţine în viitor în procesul de integrare în viaţă socială. (Edit Laszlo – Asistent social)
|
|
|
|
|
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum îți poți amenaja bucătăria încât să fie pe placul tău?
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la târgul de Sf. Gheorghe din Moreni
Măsuri de ordine publică la meciul AFC Chindia Târgoviște – CSA Steaua din 20 aprilie