Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Pensionarii uniți în lupta pentru transformarea liberală a României

Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, la Corpul K al Universității ‘’Valahia’’ din Târgoviște, a avut loc Comitetul de Coordonare Județean al Organizației Pensionarilor și Persoanelor de Vârsta a 3-a Filiala Dâmbovița pentru alegerea noului Birou Politic Județean al OPV3 Dâmbovița.

La eveniment au participat 168 de pensionari și persoane vârstnice din județul Dâmbovița, cărora li s-au alăturat Marius Caravețeanu, Președintele PNL Dâmbovița, Secretarul General, Prim-Vicepreședinții Biroului Politic Județean, consilieri județeni, municipali și locali. Ședința a fost condusă de Moțoc Honorius, Președintele Comisiei Județene de Arbitraj a PNL Dâmbovița și consilier municipal. Aceasta a prezentat raporul de activitate al organizației din ultima perioadă și a pus accent în prezentarea sa pe respectul față de muncă.

“Sunteți oameni care aveți în spate zeci de ani de muncă. Există în sală oameni care au avut o contribuție deosebită la dezvoltarea acestui județ. Atitudinea față de pensionari este o atitudine față de respect.”

Marius Caravețeanu, Președintele PNL Dâmbovița a evidențiat în discursul său binecuvântările specifice pe care le aduce vârsta a treia: perspectiva diferită asupra vieții, libertatea pe care ți-o dă detașarea de așteptările nerealiste, capacitatea de a povesti și de a valorifica așa cum se cuvine relațiile.

“Dedicarea pe care o persoană vârstnică o oferă lucrurilor mai presus de om – rugăciunea, lectura, întrebările mari ale vieții – poate fi cea mai mare lecție spirituală care vine cu înaintarea în vârstă.”

Un discurs impresionant a avut Iacobescu Gheorghe, candidat la funcția de vicepreședinte al organizației.

“Indiferent de funcție și inteligență, fără înțelepciune, caracter, modestie, onoare și demnitate, valoarea ta umană este zero.”

Pentru funcția de președinte al OPV3 a PNL Dâmbovița și-au depus candidaturile Ștefan Emil și Vlad Ion.

În cadrul ședinței au fost prezentate cele două moțiuni ale candidaților pentru funcția de președinte la nivel național al OPV3:

  1. Tudoroiu Lucrețiu cu moțiunea “Pensionarii uniți în lupta pentru transformarea liberală a României.”
  2. Micu Constantin cu moțiunea „Partidul Național Liberal – Mai bine pentru pensionari !”

În urma exprimării votului, moțiunile au fost adoptate, iar structura Biroul Politic Județean al OPV3 a PNL Dâmbovița este următoarea:

 

1 Ștefan Emil Președinte
2 Dumitru Petre Prim-Vicepreședinte
3           Gheorman Nicolae Prim-Vicepreședinte
4 Brăgaru Ion              Vicepreședinte
5 Gheorghe Gheorghe Vicepreședinte
6           Iacobescu Gheorghe Vicepreședinte
7 Ion Constantin Vicepreședinte
8 Mircea Gheorghe Vicepreședinte
9 Nițu Aurelian Vicepreședinte
10 Popescu Dan Vicepreședinte
11 Postelnicu Gheorghe Vicepreședinte
12 Dumitrache Aurora Secretar General
13 Dumitru Ion Secretar General Adjunct
14 Ungureanu Marin Secretar General Adjunct
15                Badea Dumitru Membru
16 Bisioc Victoria Membru
17 Burtescu Aurică Membru
18 Călinescu Nicolae Membru
19 Filip Aurel Membru
20 Marinoiu Zorel Constantin Membru
21 Moraru Maria Membru
22 Olteanu Dan  Membru
23 Soare Constantin  Membru

 Biroul de Presă al Partidului Național Liberal – Filiala Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share