Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Peste 250 de angajați ai M.A.I. vor veghea la buna desfășurare a activităților prilejuite de Sărbătoarea Solemnă a Sf. Ierarh Nifon

 

2 (2)

Joi, 11 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti, Poliției Dâmbovița și I.S.U. “Basarab I” Dâmbovița vor acționa pentru asigurarea unui climat normal de ordine și siguranță publică și buna desfășurare a activităților în zona Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane din Municipiul Târgovişte, unde va avea loc o ceremonie religioasă importantă, prilejuită de Sărbătoarea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, potrivit comunicatului de presă din partea IJJ Dâmbovița.

La această activitate se preconizează participarea unui număr mare de persoane.

Pentru evitarea unor incidente nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Dâmboviţa recomandă cetăţenlor care vor participa la manifestarea religioasă următoarele:

  • să respecte indicaţiile oamenilor legii;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.);
  • să evite, pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităţilor.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share