Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PNL Dâmbovița- miting în fața Prefecturii din Târgoviște

Luni, 20 noiembrie 2017, începând cu ora 18.00, Filiala PNL Dâmbovița va organiza la Târgoviște, în fața Instituției Prefectului, prezentarea publică a moțiunii de cenzură.

PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

Membrii și simpatizanții PNL se vor reuni la sediul PNL Dâmbovița, de unde se vor deplasa spre sediul Prefecturii. Cu acest prilej va fi prezentat public textul moțiunii de cenzură și va fi înmânat reprezentantului Guvernului în teritoriu.

La eveniment sunt invitați toți cetățenii nemulțumiți de contraperformanța și atitudinea actualei guvernări, precum și reprezentanți ai societății civile și structurilor asociative.

Acțiunea face parte din campania de informare lansată de PNL în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului Tudose.  

Biroul de presă al PNL Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share