comments

" /> PNL Dambovita se retrage din Compania de Apa Targoviste | Oficial Media
Published On: vin, Feb 20th, 2015

PNL Dambovita se retrage din Compania de Apa Targoviste

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

IMG_4616Biroul Politic Permanent al PNL Dâmboviţa a decis, în această seară, să-şi retragă reprezentanţii din Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa. Partidul Naţional Liberal nu va mai gira politic conducerea acestei instituţii, asumate deja de PSD şi de Adrian Ţuţuianu, având în vedere gravele nereguli existente şi pericolul iminent de a pierde proiectele cu fonduri europene contractate în anii anteriori.

La Compania de Apă se întâmplă lucruri care, mai devreme sau mai târziu, vor intra în vizorul organelor de urmărire penală””, a explicat colegilor Aurelian Popa, unul dintre membrii CA al Companiei de Apă TârgovişteDâmboviţa, care urmează să-şi înainteze demisia.

Grav este faptul că proiectul derulat prin Fondul de Mediu la Compania de Apă este compromis, instituţia riscând să nu poată accesa cea de-a doua tranşă de fonduri, fapt care ar avea drept consecinţă pierderea investiţiilor în reţelele de apă şi canalizare în 40% dintre localităţile judeţului.

Nu putem gira politic incompetenţa PSD în Compania de Apă, care se reflectă direct în buzunarele consumatorilor, nevoiţi să plătească unul dintre cele mai mari preţuri din ţară pentru servicii de cea mai proastă calitate. Am cerut public, de nenumărate ori, autosesizarea autorităţilor competente”, a precizat co-preşedintele PNL Dâmboviţa, Iulian Vladu.

Departamentul de Comunicare al PNL Dâmboviţa

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos