Published On: vin, iun. 9th, 2017

PNL DAMBOVITA: ”Vrem Mall in Targoviste, dar cu respectarea legii”

PNL Dâmbovița dorește, pentru o cât mai corectă informare, să aducă la cunoștința cetățenilor din județul Dâmbovița următoarele aspecte legate de investiția “MALL în zona Gării Târgoviște“:

  1. Prin vocea liderului de grup al consilierilor județeni PNL, dl. Popa Aurelian, am solicitat o dezbatere în comisiile de specialitate în cadrul unei ședințe ordinare de Consiliu Județean. S- a fost făcut acest demers în conformitate cu Legea 215 /2001 și Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean, care precizează foarte clar cadrul în care se întrunesc ședințele extraordinare.

Demersul PNL are drept scop asigurarea unei transparențe depline atunci când este vorba despre patrimoniul public (o suprafață de teren de 70.826 mp situată în Municipiul Târgoviște).

  1. Se pune întrebarea, dacă PSD negociază de 4 ani apariția acestui MALL, nu se mai poate aștepta 4 zile pentru a demara o dezbatere în comisiile de specialitate, precum și în plenul Consiliului Județean?

De unde apare caracterul de urgență a unei asemenea decizii?

Dorim să se rețină în spațiul public, faptul că PNL susține investițiile private in Dâmbovița, mai ales că doctrina liberală încurajează economia de piață.

Suntem obligați să veghem la modul in care intelege PSD să cedeze părți din averea statului român, în mod deosebit după ce toți dâmbovițenii au văzut ce s-a ales din U.P.E.T. Târgoviște respectiv C.O.S. Târgoviște în mandatul Guvernului Adrian Năstase.

Coumunicat de presă din partea PNL Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

Info Targoviste Complex

YouTube Oficial Media

Pin It