Published On: mie, Apr 8th, 2015

POLITIA Dambovita: Intalniri interactive in cadrul programului SCOALA ALTFEL

p Ieri, 07 aprilie a.c., poliţiştii din Dâmboviţa au continuat activităţile în cadrul Programului Naţional “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. 

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dâmboviţa  au organizat întâlniri interactive cu elevii, scopul activităţilor fiind prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi reducerea gradului de victimizare al minorilor. Cu această ocazie, au fost prezentate prevederi legislative, exemple din cazuistica poliţiei şi o serie de recomandări antivictimale şi antiinfracţionale.

De asemenea, poliţiştii de la Serviciul Resurse Umane şi un elev de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina au promovat în rândul liceenilor profesia de poliţist, modalităţile de selecţie, recrutare şi oferta educaţională a unităţilor de învăţământ specializate – Şcolile de Agenţi de Poliţie şi Academia de Poliţie „A. I. Cuza” Bucureşti.

 

O altă activitate înscrisă în acest program a fost „ JOB SHADOW DAY”, prin intermediul căreia liceenii au avut posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape activitatea zilnică, desfăşurată de poliţişti, în spiritul legii şi slujba cetăţenilor, stând în umbra unui poliţist.

p1

p2

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA