Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Premieră la Universitatea Politehnica Timişoara. Finanţare de peste 700.000 de lei pentru tinerii cercetători

Universitatea Politehnica Timişoara a lansat o provocare tinerilor cercetători, de a participa la o competiţie internă de proiecte de cercetare – dezvoltare, locul întâi din fiecare domeniu urmând să fie finanţat cu cel puțin 10.000 de euro. În premieră naţională, o parte din finanţare e asigurată de mediul privat, iar restul din fondurile proprii ale UPT, bugetul total al competiției fiind de aproximativ 150.000 de euro.

La competiție au putut participa doar tineri cercetători în vârstă de până la 45 de ani, cu titlul de asistent universitar sau șef de lucrări/lector universitar. Au intrat în competiţie 76 de proiecte, structurate pe 14 domenii de cercetare din UPT. Jurizarea a fost externă şi a fost realizată în universităţi membre ale ARUT (Alianţa Română a Universităţilor Tehnice), altele decât Universitatea Politehnica Timişoara.

O a doua etapă a competiţiei va avea loc în cursul lunii ianuarie 2018, când proiectele de pe locurile necâștigătoare din prima etapă vor avea șansa să fie finanțate de către agenţi economici interesaţi de temele de cercetare  respective.

Competiţia a urmărit sprijinirea cadrelor didactice şi a cercetătorilor tineri care îşi desfăşoară activitatea în UPT pentru a iniţia teme de cercetare care să fie ulterior dezvoltate sub forma unor proiecte complexe naţionale şi internaţionale. De asemenea, s-a urmărit dezvoltarea profesională a tinerelor cadre didactice şi cercetători, intensificarea colaborărilor cu mediul economic, creşterea producţiei ştiinţifice a UPT prin publicarea în reviste ISI, participarea tinerilor cercetători la conferinţe de prestigiu naţionale şi internaţionale, dezvoltarea infrastructurii de cercetare (din sumele respective vor putea fi achiziţionate echipamente).

Distribuie acest articol Oficial Media
Share