Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Previziuni astrologice pentru anul 2018. Ce ne rezervă astrele

Previziuni astrologice pentru anul 2018. În comparație cu anii precedenți, frământați de conflicte, tensiuni și răsturnări de situație dintre cele mai dureroase, anul 2018 promite perioade mai îndelungate de armonie, de reechilibrare, de regăsire, de revenire pe făgașul obiectivelor personale și sociale. Acum avem posibilitatea sa ne adaptăm la schimbările care au avut loc – cu sau fără voia noastră – în plan personal, profesional, social etc. 

Iată care sunt cele mai importante evenimente astrologice din 2018 și impactul lor aspra noastră.

Influența uraniană în 2018

Uranus își încheie periplul prin Berbec la 15 mai 2018, dar până atunci rămâne în relații tensionate cu Pluton din Capricorn. Această configurație ar putea reprezenta o ultimă somație pentru cei care sunt încă în întârziere cu schimbarea mentalității, a concepțiilor și a modului în care își manifestă individualitatea, identitatea proprie etc.

Prin urmare, unii dintre noi pot avea senzația că anumite schimbări devin extrem de importante și trebuie realizate urgent, “acum ori niciodată”, cu orice preț. Același lucru se poate petrece însă și la nivel global, în cazul conflictelor deja existente. Este posibil să asistăm la confruntări finale sau la căderea unor sisteme de putere care stau de mult timp într-un echilibru fragil.

Odată cu intrarea lui Uranus în Taur – semn Fix, de Pământ –, se poate spune că intrăm într-o perioadă în care vom urmări rezultatele materiale, concrete, ale revoluțiilor personale sau colective. În acest sens, tranzitul de aproximativ doi ani al lui Saturn prin Capricorn poate ajuta la reformarea unor sisteme sociale ori politice și la construirea unor instituții ale statului care să se dovedească durabile.

Se poate ca abia după intrarea lui Uranus în zodia Taurului – adică după 15 mai 2018 – să înțelegem consecințele reale ale războaielor sau conflictelor declanșate în perioada când Uranus a tranzitat Berbecul. Sau abia din acest moment va începe luarea unor măsuri concrete pentru a pune capăt confruntărilor.

Jupiter în 2018

Până la 8 noiembrie 2018 Jupiter se află în Scorpion – semn financiar, ca și Taurul care va fi tranzitat de Uranus. Prin urmare, intrăm într-o perioadă de reformulare a mentalităților față de siguranța personală și materială, față de bani și sistemele de valori individuale și colective.

La această evoluție pot contribui diverse evenimente exterioare surprinzătoare. Cu Uranus în Taur și Jupiter în Scorpion, totul este posibil. Putem beneficia de venituri neașteptate sau din surse neașteptate, dar și de destabilizări financiare, pierderi sau cheltuieli mari și neprevăzute.

Este posibil, de asemenea, să asistăm la schimbări revoluționare ale sistemelor financiare cu care suntem obișnuiți, dar aceste schimbări par să fie de bun augur dacă ținem cont de faptul că Uranus se găsește în aspecte armonioase cu Pluton (situat în Capricorn, un alt semn de Pământ) și cu Saturn.

Jupiter formează un aspect armonios cu Pluton, ceea ce poate fi de foarte bun augur atât la nivel macro-, cât și micro-economic. Dar nu putem exclude posibilitatea ca unii să dorească din ce în ce mai multă putere financiară, la care vor încerca să acceadă prin metode specifice Scorpionului: manipulare, intrigi, comploturi, mașinațiuni în spatele scenei.

În același timp, însă, se accentuează dorința tuturor de a descoperi ce se ascunde în spatele evenimentelor de fiecare zi și sporește capacitatea de a vedea în profunzime, ceea ce poate fi deosebit de util și în plan personal, pentru introspecție și transformare emoțională.

De asemenea, aspectul armonios dintre Jupiter și Pluton poate fi benefic pentru cercetarea științifică, mai ales în ceea ce ține de imunitate, virusuri, prevenirea și tratarea cancerului etc.

Mercur retrograd în 2018

Este indicat să fim atenți la perioadele în care retrogradează Mercur, o planetă a intelectului și a comunicării. În 2018, retrogradările lui Mercur ating semnele de Foc: Berbec (23 martie – 15 aprilie), Leu (26 iulie – 19 august), Săgetător (17 noiembrie – 1 decembrie). La aceste perioade se adaugă și câteva zile de retrogradare în Scorpion, între 1 și 6 decembrie.

Perioadele în care Mercur are un mers aparent retrograd sunt foarte bune pentru a ne reorganiza cele mai îndrăznețe idei și pentru a căuta resursele și metodele necesare pentru a le pune în aplicare. În aceste perioade se recomandă să ne cenzurăm impulsivitatea, deși creativitatea și dorința de acțiune și de afirmare ne dau ghiont. Nu este indicat să semnăm contracte, să parafăm documente sau să încheiem înțelegeri verbale, fiindcă predispoziția spre neînțelegeri, certuri și reacții impulsive este foarte mare.

Marte retrograd în 2018

Marte, planeta acțiunii, retrogradează în 2018 în Vărsător (27 iunie – 13 august) și în Capricorn (13 – 27 august). În această perioadă este posibil să ne confruntăm cu senzația că acțiunile noastre sunt în van, că ne irosim energia, că orice am face nu ne putem atinge scopurile, mai ales în plan social, profesional sau în gestionarea relațiilor sociale.

Venus retrogradă în 2018

Venus, planeta relațiilor și a banilor, retrogradează în 2018 în Scorpion (5 – 31 octombrie) și în Balanță (31 octombrie – 16 noiembrie). În această perioadă, intensitatea relațiilor poate fi copleșitoare și, prin urmare, este indicat să ne reconsiderăm parteneriatele, să încercăm să ne debarasăm de relațiile care s-au dovedit a fi toxice sau de propriile emoții negative.

În perioadele în care Venus retrogradează, se pot reactiva teme legate de posesivitate, manipulare, fidelitate, încredere reciprocă, ipocrizie, resentimente etc. Nu este recomandat să începem relații noi, să încheiem noi parteneriate, să semnăm contracte sau să luăm bani cu împrumut.

În astfel de perioade funcționează mai bine refinanțările și achizițiile de antichități sau de marfă la mâna a doua. De asemenea, este recomandat să ne reevaluăm relațiile și să analizăm dacă parteneriatele în care suntem angrenați ne stimulează și ne ajută să progresăm ori, dimpotrivă, ne trag în jos.

Eclipsele din 2018

Perechile de eclipse din 2018 au loc tot pe axa Leu-Vărsător, plus o eclipsă de Soare în Rac, la 13 iulie. Aceste eclipse subliniază necesitatea de a găsi un echilibru între afirmarea individuală și contribuția la interese de grup ori la cauze sociale, un echilibru între ceea ce dăm și ceea ce primim – atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv.

eAstrolog.ro
Astrolog: Ada Cocoș
Distribuie acest articol Oficial Media
Share