Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PREZENT- Proiect de prevenire a absenteismului școlar

În cadrul ședinței cu directorii unităților de învățământ dâmbovițene, organizată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, a fost lansat Proiectul: ”PREZENT”! Proiectul propune o strategie județeană de prevenire a absenteismului și abandonului școlar – fenomen în creştere alarmantă, mai ales la nivel liceal, a cărui ignorare sau sancționare excesivă pot contribui doar la cronicizarea lui, potrivit unui comunicat de presă din partea ISJ Dâmbovița.

Acest proiect se doreşte a fi un suport pentru toate şcolile care se confruntă cu problema absenteismului, prin personalizarea programelor de prevenire la nevoile diverse ale elevilor. Astfel, sunt propuse atât activități fixe, obligatoriu de desfășurat, dar și activități opționale, duse la îndeplinire în funcție de caracteristicile școlii, resursele existente, posibilitățile de colaborare cu alte instituții, etc. De asemenea, activitățile se vor desfășura fie cu toți elevii din grupul țintă, fie cu grupe de nivel, în funcție de numărul elevilor din grupul țintă.

Absenteismul reprezintă o formă de manifestare a devianţei şcolare, o conduită cronică, evazionistă, care reflectă lipsa de interes, de motivaţie și de încredere în educaţia şcolară.

Formele de manifestare ale absenteismului:
absenteism selectiv (fuga de la şcoală este frecventă la o singură disciplină sau doar la câteva discipline);
absenteism generalizat (fuga de la şcoală este frecventă şi generalizată, prefigurează abandonul şcolar);
căutarea singurătăţii (reacţie la tensiunea puternică intra- sau interpersonală);
dorinţa de a fi cu partenerul (la adolescenţi);
dorinţa de apartenenţă la grup (,,ritualuri de iniţiere”);
atitudine defensivă faţă de autoritatea unui sistem.

Scopul proiectului vizează reducerea absenteismului și a riscului de abandon școlar prin încurajarea participării elevilor la activități școlare.

Obiectivele proiectului:
1. scăderea numărului de absențe nemotivate comparative cu semestrul I;
2. îmbunătățirea relației profesor-elev, elev-elev;
3. creșterea motivației pentru activitățile școlare;
4. încurajarea elevilor de a-și descoperi aptitudinile, interesele, idealurile de viață.

Grup țintă: elevii care au înregistrat la finalul semestrului I (an școlar 2017-2018) un număr de 20 absențe nemotivate (gimnaziu); 40 absențe nemotivate (liceu). Perioada de implementare: februarie-iunie 2018. Parteneri implicați în implementarea activităților: Inspectoratul Judeţean de Poliție, Dâmboviţa; Arhiepiscopia Târgoviștei; Organizaţii non-profit partenere.

Rezultate așteptate: scăderea numărului de absențe nemotivate; construirea unei atitudini pozitive față de școală. Evaluarea proiectului se va realiza prin aplicarea de chestionare; realizarea unor fotografii la activități; fișe de lucru, proiecte realizate de elevi în cadrul activităților; editarea unui ”jurnal de bord”. La finalul fiecărei activități, profesorul va înregistra opiniile elevilor și propriile observații, cu scopul de a constitui o „arhivă” a proiectului.

Dintre activitățile propuse, directorii au apreciat în mod deosebit ”Școala prietenoasă”, activitate prin care profesorii vor prezenta elevilor o listă de activități cu profiluri diferite, iar elevii vor opta pentru una dintre acestea și vor participa săptămânal pe parcursul proiectului:
1) atelier de muzică;
2) atelier de teatru;
3) atelier de dans;
4) activități sportive;
5) club de oratorie, lectură, dezbatere;
6) atelier de pictură;
7) activități științifice (curiozități, experimente) ;
8) competiții de jocuri pe calculator;
9) ateliere de creație.

În ansamblu, ne-am propus să adoptăm cele mai eficiente măsuri de prevenţie şi intervenţie care să abordeze întreaga paletă de activităţi desfăşurate în şcoală: activităţi integrate în curriculum, activităţi şi parteneriate extraşcolare şi cooperare între şcoli. Sperăm ca proiectul să determine îmbunătăţiri calitative şi cantitative în planul comportamental al elevilor care absentează, dar şi în susţinerea şi dezvoltarea unor relaţii de colaborare familie-şcoală-comunitate.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share