Published On: mie, oct. 3rd, 2018

Primăria Târgoviște – reabilitarea unui nou loc de joacă în Microraion IV

Primăria Târgoviște a dat în folosință un nou loc de joacă pe strada Diaconu Coresi din Microraion IV. La cererea locatarilor, fostul loc de joacă a fost reabilitat, modernizat și va beneficia de pază, la fel ca și restul zonelor de agrement din municipiu.

Mai multe detalii despre investiție au fost oferite de primarul orașului, Daniel Cristian Stan, alături de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și consilier primar, Cosmin Bozieru într-o conferință de presă care a avut loc în această dimineață.

”La acest loc de joacă au fost recondiționate o parte din aparatele și echipamentele de joacă, de asemenea s-a montat suprafață antitraumă, s-a refăcut îngrădirea. Locul de joacă va fi păzit, astfel încât să ne putem bucura cât mai mult de aceste facilități. În prezent sunt în jur de 23 de locuri de joacă reabilitate și modernizate de administrația locală târgovișteană în ultimii doi ani și jumătate. Este cel mai mare program de reabilitare al acestor zone care a fost implementat la nivelul municipiului Târgoviște.

Tot pe strada Diaconu Coresi se lucrează și la o parcare care va fi dată în folosință în trei săptămâni, astfel încât locuitorii să beneficieze de spații pentru parcarea mașinilor. Și tot în zona Microraion III, în spatele blocurilor C6 și C10 am trimis deja notificările pentru dezafectarea garajelor. Sperăm ca până la finele anului să reabilităm acea zonă, iar la anul, tot Microraionul III să intre într-un amplu program de modernizare și reabilitare. ” a declarat Daniel Cristian Stan.

”Primăria Târgoviște continuă și lucrările pe zona de infrastructură educațională, astfel, ieri a avut loc o vizită în teren la Grădinița nr.8 ”Rază de soare”, cea mai mare grădiniță din județul Dâmbovița și a doua la nivel național. Urmează să se semneze contractul de finanțare în valoare de 2,7 milioane de euro, un proiect care vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea cu un nou corp de clădire, dar si dotările necesare.  În acest moment sunt trei proiecte în faza de semnare a contractului de finanțare – Școala nr. 8, Scoala nr.13 și Grădinița nr.8. Așteptăm de la constructori să respecte termenele contractuale, astfel încât să atragem cât mai multe fonduri. În total la cele trei unități de învățământ vorbim de 14 milioane de euro din fonduri nerambursabile.” a explicat primarul municipiului Târgoviște.

Tot astăzi au fost oferite detalii cu privire la situația transportului în comun  și modul în care se vor soluționa conflictele cu AITT, firma care în prezent asigură acest serviciu pentru târgovișteni.

Mai multe detalii în VIDEO:

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Perfect Body – Suplimente nutritive Targoviste

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It