comments

" /> Prognoza meteo în intervalul 16-29 noiembrie | Oficial Media
Published On: mar, Noi 17th, 2015

Prognoza meteo în intervalul 16-29 noiembrie

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

vremea (1)Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, scrie realitatea.net.

BANAT

În prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă şi se vor înregistra medii ale maximelor termice de 15…17 grade. La finalul acestei săptămâni, temperaturile vor scădea, maximele termice vor deveni apropiate de normele climatologice, iar media regională se va situa în jurul valorii de 8 grade. Către sfârşitul perioadei de prognoză regimul termic va marca o scădere şi media maximelor va fi de 4…5 grade. Mediile minimelor se vor situa între 5 şi 7 grade pe tot parcursul primei săptămâni, apoi vor marca o scădere, iar în intervalul 24- 29 noiembrie se vor menţine constante, în jurul valorii de 0 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată între 20 şi 29 noiembrie, iar pe 21 şi 22 noiembrie cantităţile de apă vor fi mai importante şi ploile se vor semnala pe arii extinse.

CRIŞANA

Până în jurul datei de 20 noiembrie se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 14…16 grade  ce  vor  caracteriza  o  vreme  caldă pentru  această perioadă.  Apoi,  între  22 şi  24 noiembrie,  regimul  termic  va  marca  o  scădere,  spre  valori  diurne  de  aproximativ  6  grade.

Procesul  de  răcire  va  continua,  iar  de  la  jumătatea  celei  de  a  doua  săptămâni şi  până la sfârşitul   intervalului   de   prognozămediile   regionale   se   vor   situa   în   jurul   a 4   grade, caracterizând  o  vreme  uşor  mai  rece  decât  în  mod  obişnuit  la  final  de  noiembrie.  Mediile temperaturilor minime se vor încadra între 4 şi 6 grade pe tot parcursul primei săptămâni, iar în a doua săptămână vor scădea spre valori uşor negative, cuprinse între -2 şi 0 grade.

Va  ploua  slab,  local  în  jurul  datei  de  18  noiembrie,  iar  începând  cu  data  de  20  noiembrie ploile  se  vor  semnala  pe  arii  extinse.  Pe  21 şi  22  noiembrie  se  pot  cumula  cantităţi  de  apă mai importante.

TRANSILVANIA

Prima  săptămână a  intervalului  de  prognoză se  va  caracteriza  printr-o  vreme  caldă pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor  maxime  între 12 şi 14  grade.  Apoi, între 21 şi 23  noiembrie,  vremea  se  va  răci.  Prin  urmare,  pe  parcursul  celei  de  a  doua săptămâni  de prognoză, maximele termice mediate pe toată regiunea, situate între 2 şi 4 grade, vor fi uşor mai  coborâte  decât  normalul  perioadei  respective.  Regimul  termic nocturn  va  avea  uşoare variaţii pe parcursul primei săptămâni, situându-se, în medie, între 3 şi 5 grade, iar în a doua săptămână va fi caracterizat prin medii negative, de -4…-2 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor în creştere după data de 20 noiembrie, iar între 21 şi 24 noiembrie acestea se vor semnala pe arii mai extinse.

MARAMUREŞ

În primele 5 zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra, în medie, maxime ale valorilor termice de la 12 până la 14 grade, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această dată. Pe 21 şi  22  noiembrie  vremea  se  va  răci,  astfel  că pe  parcursul  celei  de  a  doua  săptămâni regimul  termic  diurn  va fi  caracterizat  de  valori  situate  între  3 şi  5 grade,  mai  scăzute  decât normele  climatologice  ale  ultimei  decade  a  lunii  noiembrie.  Temperaturile  nocturne  vor  fi cuprinse,  în  general,  între  4 şi  6  grade  pe  parcursul  primei  săptămâni,  apoi  vor  marca  o scădere  semnificativă şi,  între  24 şi  29  noiembrie,  mediile  valorilor  minime  vor  fi  negative, situate între -3 şi -1 grad.  Va  ploua  pe  arii  extinse  în  jurul  datei  de  18  noiembrie,  iar  apoi  probabilitatea  pentru precipitaţii  frecvente  va  fi  în  creştere  începând  cu  data  de  20  noiembrie.  Între  20 şi  22 noiembrie cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

MOLDOVA

Vremea  se  va  menţine  caldă pentru  această perioadă pe  tot  parcursul  primei  săptămâni  a intervalului de prognoză, cu valori medii ale maximelor diurne situate între 11 şi 14 grade şi ale  minimelor  nocturne  între  3 şi  6  grade.  La  începutul  celei  de  a  doua  săptămâni  regimul termic va marca o scădere, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la sfârşit de noiembrie. Astfel, în medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade, în timp ce temperaturile minime vor fi de -2…0 grade, între 24 şi 29 noiembrie.

Probabilitatea  pentru  precipitaţii  va  creşte  după data  de  20  noiembrie,  dar  acestea  vor  fi  în general slabe cantitativ.

DOBROGEA

Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului în intervalul 15-23 noiembrie, cu medii ale temperaturilor maxime de 15..16 grade şi ale celor minime de 6…8 grade, exceptând ziua de 17 noiembrie, când regimul termic va fi cu aproximativ 4 grade mai scăzut. Începând cu 24 noiembrie temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta, astfel încât spre sfârşitul intervalului de prognoză valorile termice se vor apropia de mediile multianuale ale ultimei decade a lunii noiembrie. Prin urmare, maximele diurne vor fi, în medie, de 8…10 grade, iar minimele nocturne de 2…4 grade.

Începând cu data de 22 noiembrie, va ploua aproape în fiecare zi, la nivel local, dar cantităţile de apă nu vor fi însemnate.

OLTENIA

În prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 14…16 grade şi ale temperaturilor minime situate în jurul valorii de 6 grade. Între 22 şi 24 noiembrie vremea se va răci, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză regimul termic se va menţine mai scăzut decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii noiembrie, cu valori medii diurne de 5…6 grade şi nocturne în jurul limitei de îngheţ, respectiv 0 grade.

După data de 21 noiembrie se vor semnala ploi la nivel local aproape în fiecare zi, dar acestea vor fi, în general, slabe cantitativ.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Etichete

Pin It