sâm. dec. 14th, 2019

Oficial Media

Stiri, evenimente, opinii, atitudine

Prognoza METEO pentru 21 şi 22 octombrie. Vremea se încălzeşte uşor

 

vremea-toamnaVremea Vineri 4/18

Vremea se menţine plăcută şi ajunge, în cele din urmă, la valorile normale pentru jumătatea lunii octombrie, mai puţin în est şi în zonele joase, unde frigul se menţine. Ploile îşi fac apariţia în partea de vest, de nord-vest a ţării şi la munte, unde aversele vor fi mai bogate cantitativ, potrivit jurnalul.ro.

Vremea Sâmbătă 4/16

Temperaturile din acest sfârşit de săptămână sunt plăcute, vremea este frumoasă, iar în Capitală, maximele pot ajunge la 16 grade Celsius. Pot cădea averse pe arii restrânse şi izolat dimineaţa, iar în restul zilei cerul va fi parţial înnorat. Vântul va bate slab şi moderat.

Vremea azi pe larg

Vremea se încălzeşte uşor

Temperaturile vor creşte uşor şi se apropie de normele climatologice specifice acestei perioade din an, dar vremea va fi rece în continuare. Frigul se va resimţi cel mai tare în sud şi în est, iar cerul va fi predominant înnorat în toată ţara, dar va ploua slab, pe arii restrânse, în vestul şi nord-vestul ţării, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate la munte. Vântul va sufla slab, cu unele intensificări la munte şi în Banat. Maximele se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar minimele între 2 şi 11 grade Celsius. Este posibil să apară bruma în regiunile extracarpatice.

Temperaturi în principalele oraşe (plus ilustratie):

Bucureşti 14

Craiova 14

Timişoara 17

Sibiu 14

Suceava 7

Galaţi 14

Constanţa 15

Cluj-Napoca 13

Bacău 11

Baia Mare 15

Iaşi 10

Oradea 16

Reşiţa 12

Piteşti 12

Braşov 12

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 07:41

Soarele apune: 18:19

Presiunea atmosferică: 768 mmHg

Viteza vântului:  8 km/h (NE-E)

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments