: joi 24 noiembrie 2016

Proiect educațional- ”Călătorim prin Europa”

OFICIAL MEDIA

calatorim-prin-europa

Grădinița cu program prelungit nr.1 Târgoviște derulează în acest an școlar, 2016-2017, proiectul  educational “Călătorim prin Europa”. Coordonatorii acestuia sunt director prof. Dăscălescu Tinica, prof. Popescu Florina și prof. Ciobanu Monica în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul are ca scop promovarea valorilor europene prin diverse activităţi educative, implicând preşcolari, cadre didactice, specialişti din alte domenii; valorificarea educaţiei cetăţeniei europene în grădiniţă prin intermediul activităţilor bazate pe curriculumul pentru educație timpurie, în spiritul respectului faţă de diversitate; educaţia pentru cetăţenie democratică, multiculturală prin cunoaşterea aspectelor social-economice şi culturale din tările membre UE.

Prima activitate din cadrul acestui proiect ”Să descoperim Europa” s-a derulat în data de 23 noiembrie 2016 cu copiii grupei mari și s-a constituit într-o activitate de informare a preșcolarilor despre aspecte referitoare la Uniunea Europeană  (prezentarea hărţii cu ţările care aparțin UE; prezentarea unui filmuleţ cu imagini reprezentative din aceste ţări ; jocuri interactive prin care cei mai mici cetățeni europeni au putut să identifice simboluri ale țărilor membre UE.

Toți participanții au fost premiați cu cărți de povești denumite sugestiv Misterele steluțelor aurii.

calatorim-prin-europa1

Citeste si ...

OFICIAL MEDIA

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

ULTIMELE STIRI OFICIAL MEDIA

Calendarul si evenimentele zilei – 22 ianuarie 2017

ianuarie 22, 2017, Comentariile sunt închise pentru Calendarul si evenimentele zilei – 22 ianuarie 2017

Horoscop zilnic, 22 ianuarie 2017. Racii au intalniri profesionale importante

ianuarie 22, 2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop zilnic, 22 ianuarie 2017. Racii au intalniri profesionale importante

România, o ţară a hoţilor

ianuarie 21, 2017, Comentariile sunt închise pentru România, o ţară a hoţilor

21 ianuarie- ZIUA INTERNAȚIONALĂ a îmbrățișărilor

ianuarie 21, 2017, Comentariile sunt închise pentru 21 ianuarie- ZIUA INTERNAȚIONALĂ a îmbrățișărilor

Calendarul și evenimentele zilei de 21 ianuarie 2017

ianuarie 21, 2017, Comentariile sunt închise pentru Calendarul și evenimentele zilei de 21 ianuarie 2017

Prognoza METEO pentru 21 si 22 ianuarie

ianuarie 21, 2017, Comentariile sunt închise pentru Prognoza METEO pentru 21 si 22 ianuarie

Horoscop zilnic, 21 ianuarie 2017. Rasturnari de situatie pentru LEI

ianuarie 21, 2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop zilnic, 21 ianuarie 2017. Rasturnari de situatie pentru LEI

ULTIMA ORĂ! Clubul Bamboo din Bucuresti A ARS in intregime! Zeci de persoane ranite!

ianuarie 21, 2017, Comentariile sunt închise pentru ULTIMA ORĂ! Clubul Bamboo din Bucuresti A ARS in intregime! Zeci de persoane ranite!

Moise Guran, în dialog cu studenții UVT

ianuarie 20, 2017, Comentariile sunt închise pentru Moise Guran, în dialog cu studenții UVT

Minunile exista: Salvati la 43 de ore de la producerea avalansei din Italia

ianuarie 20, 2017, Comentariile sunt închise pentru Minunile exista: Salvati la 43 de ore de la producerea avalansei din Italia

Planurile de viitor pentru dezvoltarea Complexului Turistic de Natație din Târgoviște

ianuarie 20, 2017, Comentariile sunt închise pentru Planurile de viitor pentru dezvoltarea Complexului Turistic de Natație din Târgoviște

Top investiții România – Complexul de Natație de la Târgoviște are cel mai modern bazin de înot din țară

ianuarie 20, 2017, Comentariile sunt închise pentru Top investiții România – Complexul de Natație de la Târgoviște are cel mai modern bazin de înot din țară

Horoscop pentru vineri, 20 ianuarie 2017. Berbecii primesc sprijin de la divinitate

ianuarie 20, 2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop pentru vineri, 20 ianuarie 2017. Berbecii primesc sprijin de la divinitate

A plătit Dragnea pentru cina cu Donald Trump din Statele Unite?

ianuarie 20, 2017, Comentariile sunt închise pentru A plătit Dragnea pentru cina cu Donald Trump din Statele Unite?

9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

ianuarie 20, 2017, Comentariile sunt închise pentru 9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

COPYRIGHT

Colectivul redactional, conducerea ziarului OFICIAL MEDIA, precum si cea a GRUPULUI MEDIA SINGUR, nu isi asuma responsabilitatea pentru materialele publicistice care nu respecta legea copyright-ului.
Autorul unui articol dat publicitatii, are obligatia sa respecte legea dreptului de autor si raspunde juridic in cazul incalcarii acesteia.
Supervizarea din partea echipei Oficial Media se desfasoara doar pe zona de corectura ortografica.

Director OFICIAL MEDIA,
Cristi Iordache