Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PSD DÂMBOVIȚA- 45% la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016

carmen-holban1

Partidul Social Democrat, organizația Dâmbovița a reînceput întâlnirile cu cetățenii orașului Târgoviște. Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 se apropie cu pași repezi pentru fiecare partid dornic să-și reprezinte cetățenii, iar modul în care aceștia vor reuși să-i determine pe oameni să iasă la vot, va înclina balanța în favoarea celor care au acționat.

Conferința de presă susținută de Carmen Holban, președinte OFSD Târgoviște, vicepreședinte PSD Dâmbovița și viceprimar al orașului Târgoviște, a adus în atenția presei și implicit a cetățenilor, demersurile pe care social democrații dâmbovițeni le realizează pentru a câștiga alegerile parlamentare din această toamnă.

”Săptămâna trecută am avut întâlniri cu cetățenii legate de problemele pe care aceștia le întămpină. Am fost în cartiele din zona Calea Domnească, Piața Doi Brazi, Micro IV, Mcro V, si Micro I-II, unde au fost prezenti peste 80-90 de locuitori ai fiecărei zone. Aceștia au ridicat diverse probleme, legate de canalizare, anveloparea blocurilor, locuri de joacă pentru copii, montarea bancilor acolo unde este necesar. Una din nemulțumirile oamenilor este legată de strângerea câinilor. Deși noi îi adunăm zilnic, de fiecare dată, anumiți doritori de animale vin să-i ia acasa, însă ulterior aceștia ajung tot pe stradă.” (Carmen Holban)

La întâlnirile cu cetățenii au participat primarul și viceprimarii, și de asemena au fost prezenți și candidații pentru ca oamenii să-i cunoască  personal. Social democrații au împărțit pliante cu deviza ”Îndrăznește să crezi în România”, acolo unde sunt prezentații candidații pentru Senat și Camera Deputaților dar și ziarul Partidului Social Democrat, ”Obiectiv dâmbovițean”, care descrie pe scurt câteva dintre proiectele de investiții pentru județul Dâmbovița: programul Arctic, gratuitățile la transportul public, drumul de legătura dintre Dâmbovița și Argeș, reabilitat și modernizat, dar și alte proiecte de infrastructură.

Vicepreședintele PSD Dâmbovița, Carmen Holban a făcut referire și la câteva puncte din programul economic de guvernare al PSD pâna în 2020:

  • eliminarea a 102 taxe nefiscale: de timbru, de mediu, pentru autovehicule, taxele de la Registrul Comerțului, cazierul fiscal, taxe radio-auto, taxa suplimenatră pentru eliberarea pașaportului temporar, taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe pentru permisele de pescuit recreativ, taxe pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Națională de Pensii.

  • Programul permite ca în patru ani de guvernare să avem o creștere economică de 5,5 %, un salariu mediu brut de  3950 de lei în 2020, creșterea numărului de salariați, cu normă întreagă, reducerea ratei șomajului sub 3,5%,.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie, pentru județul Dâmbovița, social democrații își doresc să atingă un procent de 45%, conform sondajului realizat în perioada 14-20 septembrie pe un eșantion de 1001 persoane, marja de eroare fiind de 3,2%.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share