Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PSD: Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții pentru creșterea clasei de mijloc din România

Creşterea clasei de mijloc din România constituie principalul obiectiv al unei viitoare guvernări PSD. Liviu Dragnea despre intenţia de a înfiinţa Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI):
Ne interesează, în întregul program de guvernare, creşterea clasei de mijloc din România. De asemenea, din zona de sărăcie care mai există în România, precum şi o dezvoltare sustenabilă care să fie bazată şi pe investiţii, nu doar pe consum. Prin clasa de mijloc înţelegem românii care au un salariu bun şi foarte bun, românii care au acces la un sistem de sănătate decent, la un sistem de educaţie pentru copiii lor, care să le asigure că aceşti copii vor fi pregătiţi pentru viaţă, să aibă o infrastructură bună, să aibă siguranţă personală şi, de asemenea, să trăiască într-o ţară în care să aibă sentimentul că este o ţară apărată”, a afirmat preşedintele PSD.
FSDI are drept obiective reindustrializarea României, finanţarea proiectelor strategice, diminuarea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni şi din interiorul regiunilor, dezvoltarea sectoarelor competitive şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, Fondul urmând să includă, într-o primă fază, toate companiile de stat profitabile.
Estimăm, din emiterea de obligaţiuni, o atragere de fonduri de 25 de miliarde de lei în următorii patru ani, dividente de cel puţin 10 miliarde de lei. Acum sunt 2,5 miliarde de lei la aceste companii, estimăm atragerea altor surse în proiecte investiţionale de cel puţin 25 miliarde de lei şi un miliard de lei din vânzarea unor active care sunt complet neperformante”, a menţionat preşedintele Liviu Dragnea.
Din bugetul FSDI ar urma să fie susţinute financiar atât investiţiile în agricultură, în domeniul farmaceutic, în apărare, cât şi cele din infrastructura rutieră.
“În România, în ultimii peste 20 de ani, au dispărut peste 1.300 de fabrici şi peste 1,5 milioane de locuri de muncă. În perioada 1997-1999, când s-au tăiat fabrici, România a ajuns de la peste 6 milioane de locuri de muncă la 4,5 milioane, un număr care creează probleme şi pentru asigurarea bugetului de pensii, şi pentru o discuţie serioasă despre o clasă de mijloc în România”, a explicat Liviu Dragnea.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share