Puritatea şi viaţa spirituală

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 26.08.1966 (Bonfin)

Conferinţă improvizată

Dragii mei fraţi şi surori aţi putut vedea ce reprezintă puritatea în această dimineaţă pe Stâncă. Câtă splendoare ! Totul era pur… aerul şi culorile cerului erau de o limpezime perfectă; întreg orizontul vibra… În asemenea dimineţi, aceia care ştiu cum să privească culorile, cum să comunice cu zorile, cu soarele, cu cerul, se pot cu adevărat purifica.
Dacă trebuie să va explic cuvântul “puritate”, vă va fi poate greu să mă înţelegeţi. Să întelegeţi intelectual este un lucru, dar să întelegeţi intuitiv cu întreaga fiinţă este altceva. Dacă încercăm să explicăm numai intelectual ce este puritatea, vor fi multe neînţelegeri fiindcă oamenii se pronunţă diferit despre aceleaşi lucruri. Acest lucru vine din nevoile, din gusturile lor: din moment ce le place ceva anume, înseamnă că este pur. Unii îndrăgostiţi iubesc ceea ce este senzual şi depravat şi se cred îndreptăţiţi să facă lucruri de necrezut pentru că îşi exprimă iubirea. După ei, iubirea purifică totul… Oare sunt ei tineri ? Oh ! Cu siguranţă. Atunci, cum să distingem ceea ce este pur de ceea ce nu este ?
Doi hoţi au intrat într-o biserică pentru a fura câte ceva. S-au urcat pe un scaun pentru a desprinde o lustră, dar cum scaunul nu era suficient de înalt s-au dus să caute o masă, şi iată că nici masa nu a fost de ajuns. Atunci unul dintre ei s-a dus să caute o enormă Biblie pentru a o pune pe masă şi s-a urcat pe ea. Prietenul lui indignat îi spune: “Nefericitule ! Să nici nu te gândeşti, aceasta este Biblia. – Ah ! spuse celălalt, când ai inima pură ce importanţă mai are acest lucru ?”. Iată, inima lui era pură, era tot ceea ce conta ! El putea desprinde o lustră, putea să se suie pe Biblie, dar inima îi era pură. Şi mulţi, pentru a se justifica, spun ca acest hoţ: “Când ai inima pură…”.
Atunci când în Fraternitate vin persoane noi, mă interesează întotdeuna să văd ce tendinţă este mai dezvoltată la ele.

Unele fiinţe nu au decât o viaţă vegetativă: mănâncă, beau, trăiesc bineînţeles, dar în maniera plantelor. Le vedem cum merg la lucru, se agită puţin, dar nu au nici o bogăţie interioară. Singura preocupare a vieţii lor este aceea de a mânca, de a bea, de a dormi şi de a lucra puţin. Da, o viaţă vegetativă. La unii predomină latura animalică, instinctivă. Totul este animat, chiar zgomotos: impulsuri, instincte, pasiuni… Deasupra se află creaturi care au o viaţă afectivă mai dezvoltată: mai multă emotivitate, mai multă imaginaţie, ceva poetic, muzical, dar nu un sistem filozofic, nici un ideal divin. Apoi urmează o categorie de fiinţe la care intelectul este foarte dezvoltat: ele studiază, citesc, scriu… Sunt scriitorii, gânditorii care doresc să cunoască totul numai prin intermediul intelectului. Dar iată că intelectul este limitat ! Bineînţeles, este mai puţin decât latura vegetativă, instinctivă şi afectivă, dar este departe de a avea toate posibilităţile, iar intelectualii nu posedă adevărata lumină.

Activitatea spiritului se află deasupra activităţii intelectuale

Ea îi conferă omului elementul esenţial pe care toate celelalte activităţi nu i le pot da. Viaţa spirituală aduce o împlinire pe care contemporanii noştri nu o pot cunoaşte fiind prea acaparaţi de lucrările limitate ale intelectului. În trecut, oamenii nu căutau într-o asemenea măsură instruirea, în timp ce acum aproape toţi doresc să devină cetăţeni ai acestei împărăţii a intelectului. Nu îşi imaginează alte posibilităţi, nu au văzut că Inteligenţa Cosmică a prevăzut alte dezvoltări, că ea îi împinge să exploreze regiuni mai bogate decât cele ale intelectului. Ei nu le văd, şi sunt foarte mândri că s-au oprit aici. Ei se gândesc că acesta este ultimul cuvânt al creaţiei. Dacă ar şti cât se înşeală !

Când îi privesc pe aceia care vin aici pentru prima oară şi văd printre ei pe unii care nu au dezvoltat decât tendinţele inferioare ale fiinţei lor, latura instinctivă sau vegetativă, sau numai latura intelectuală, sunt trist şi nefericit pentru că ştiu că îşi vor trăi aproape inutil existenţa. Ei se vor hrăni, vor bea, vor aduce pe lume copii, dar elementele spiritualităţii nu îi vor incita şi nu vor simţi nimic din frumuseţea, din bogăţia şi din splendoarea universului. De ce să ne limităm într-atât rămânând la suprafaţa lucrurilor, în contact cu tot ceea ce este vizibil şi tangibil ? Trebuie să acceptăm acum ceva nou, să primim ceva nou, să credem în ceva nou.

Unii se vor gândi că acceptând viaţa spirituală, care descoperă cu adevărat sufletului uman orizonturi nebănuite, posibilităţi necunoscute, vor fi lipsiţi de o grămadă de lucruri. Şi cum ei au pofte, tendinţe şi proiecte vulgare şi de rând, i- ar deranja să renunţe la ele. Ei bine, eu spun că nu sunt luminaţi, pur şi simplu; nu înţeleg că viitorul lor, libertatea şi adevărata lor fericire se găsesc în această viaţă spirituală. Ar trebui să spună: “Da, simţim că avem slăbiciuni, că suntem antrenaţi de dorinţe şi de tendinţe îngrijorătoare, şi chiar dacă nu este posibil să le facem să dispară în întregime, vom încerca să le limităm pentru a putea lua câteva elemente din această lume superioară care este lumea spiritului. Poate că vom putea să atingem ceva, să gustăm bucurii pe care nu le-am gustat niciodată”. Dar ele nu gândesc aşa şi veţi putea duce aceste fiinţe în orice fel de Şcoală Iniţiatică sau chiar în cel mai mare templu al Misterelor, ele vor avea aceeaşi atitudine. În mod conştient sau inconştient, ele sunt închise, limitate. Ele se află aici, mănâncă, beau, ascultă, participă chiar la lucrările noastre, dar nu vor să se deschidă; sunt închise în interior, nu vibrează. Cum le observ ? Este atât de uşor pentru mine !

Imediat ce văd pe cineva, ştiu cum gândeşte, dacă este deschis sau închis, dacă este în căutarea unei vieţi spirituale sau nu. Veţi spune: “Dar dacă nu caută nimic, de ce sunt aici ?”. Deseori din curiozitate intelectuală, sau pentru a le face plăcere părinţilor sau prietenilor care i-au adus; dar în interior, ele sunt crispate, închise, legate, şi după părerea lor, nu doresc în definitiv să facă nici un efort.

Dacă aceste creaturi ar şti de ce se lipsesc închizându-se în faţa a tot ce este divin, şi cum îşi prelungesc viaţa de incertitudini, de suferinţe, de deziluzii, şi chiar cu boli şi nefericire, ele s-ar grăbi să îşi schimbe atitudinea. Şi nu vorbesc numai de atitudinea lor de aici, fiindcă ele au întors spatele spiritului prin întregul lor comportament. Trăiască ignoranţa care ne menţine în adâncurile materiei şi în limitări ! Eu vă pot asigura că nu există nimic mai minunat decât ignoranţa. O iubim, nu dorim să scăpăm de ea. Suntem călcaţi în picioare, loviţi, desfiinţaţi pe vecie, dar ţinem la această ignoranţă. Ce am deveni fără ea !…

Ce aţi vrea să gândesc când văd aceste biete minţi mici atât de limitate încât nu doresc să facă efortul de a încerca să pătrundă în această lume superioară a vieţii spirituale ? Ei bine, să rămână acolo unde se află ! Vor trăi, vor mânca, vor bea, vor avea mulţi copii… dar nu vor fi fericiţi, contrar celor spuse în basme. Vor avea poate mulţi copii şi poate chiar mulţi bani şi case, dar nu vor fi fericiţi. Sunt obligat să adaug acest lucru. Iată basme noi ! Ele sunt puţin diferite de celelalte… Dar este o mică analiză pe care o fac şi, mai devreme sau mai târziu, veţi verifica cât este ea de exactă. Chiar dacă acum nu mă înţelegeţi, mai devreme sau mai târziu veţi verifica cuvintele mele şi veţi regreta că nu aţi acceptat mai din timp viaţa spirituală.

Mulţi dintre voi sunt închişi lumii spirituale în mod inconştient. Fără a dori, din cauza eredităţii sau educaţiei primite, ei rămân închişi, dar cum nu s-au analizat niciodată, ei nu îşi dau seama că poartă cu ei această lipsă de respect faţă de sacru. Acum trebuie să se observe, să devină conştienti că au lăsat să se blocheze ceva în ei înşişi şi să se hotărască să reacţioneze. Altfel, vor continua în acelaşi fel ani de zile, fără ca ceva nou să poată pătrunde în ei, nici o descoperire adevărată, nici o iluminare, nici o revelaţie. Ei păstrează acest blocaj, în mod inconştient sau conştient, dar dacă doresc să facă progrese, trebuie să se deschidă.

Lumina spirituală este atât de aproape ! Da, ea ne atinge… Cele două lumi, fizică şi spirituală se ating. Putem spune chiar că omul este cufundat în inima lumii invizibile, şi dacă nu simte nimic, înseamnă că el aduce din trecut sentimente şi gânduri alcătuite dintr-o materie atât de opacă încât nici o impregnare nu mai este posibilă, nici o fuziune, nici un contact.

Ascultaţi-mă bine, dragi fraţi şi surori, fiindcă există multe lucruri de învăţat. Repetăm continuu: viaţa spirituală… viaţa mistică… viaţa divină… se vorbeşte chiar prea mult. Dar nu ştim, nu credem, nu simţim că această viaţă spirituală aduce cele mai mari bogăţii, şi există prea puţini care îndrăznesc să se angajeze în spiritualitate. Aproape toţi se tem de a deveni ridicoli, de slabi, de a obosi sau de a nu mai avea bucurii sau plăceri. Este fals, nu pierdem nimic. Viaţa spirituală bine înţeleasă, bine simţită, este un element, un factor nou care vine să solidifice, să îmbogăţească, să înfrumuseţeze şi să întărească fiinţa umană. Dar am moştenit noţiuni care nu corespund realităţii şi trebuie să le înlocuim.

Dacă doriţi acum să îmi demonstraţi că unii mistici, unii credincioşi pe care i-aţi cunoscut au dus o viaţă de privaţiuni, de tulburări, de suferinţe, comportându- se într-o manieră ciudată, vă voi spune că ceea ce voi aţi considerat drept misticism sau spiritualitate nu este sau nu era adevăratul aspect al acestora. Nu putem găsi la dezechilibraţi, nici chiar la unii mistici sau medium dubioşi exemplul adevăratei spiritualităţi. Ştiinţa vieţii spirituale nu este o tatonare vagă, este o ştiinţă precisă. Aveţi răbdare, vi se vor da toate criteriile ca să nu vă înşelaţi asupra adevăratei spiritualităţi.

Mulţi se tem de spiritualitate pentru că nu li s-a arătat prea bine ce reprezintă ea cu adevărat. Alţii îşi imaginează că acest lucru constă în a merge la biserică, în a aprinde nişte lumânări, a se spovedi unui duhovnic, a dărui câţiva bani săracilor, a recita nişte psalmi sau a predica Evangheliile.

Adevărata spiritualitate este o calitate a vieţii

Nu, adevărata spiritualitate este o calitate a vieţii, înseamnă să trăieşti deja viaţa din înalt, să ai contact cu această viaţă celestă, pură, armonioasă, perfectă. A trăi fără încetare viaţa spirituală înseamnă a avea un contact real, profund cu Cerul şi nu a face nişte lucruri numai din exterior: câteva gesturi, câteva poziţii… “Spiritual” înseamnă că spiritul se manifestă. Dar deseori pe primul loc stau formele, fără ca un contact cu această viaţă perfectă şi sublimă să fie stabilit. Întâlnim aşa zişi spiritualişti care posedă totul, mai puţin spiritul. Atunci, veţi vedea în acest caz

comedii, maimuţăreli, dar o absenţă a spiritului. Spiritul aduce o viaţă nouă care ţâşneşte, care purifică, care însufleţeşte, care învie. Se poate întâmpla ca să nu faceţi nimic, să nu spuneţi nimic, dar spiritul să se exprime. Cum ? Iată minunea!… Aşa cum este posibil ca, de-a lungul anilor, să fi îngenuncheat zi şi noapte şi să fi aprins lumânări fără ca spiritul să va fi vizitat vreodată.
Va veni o vreme când adevărata spiritualitate va fi înţeleasă şi vom trăi fără întrerupere. Ce spiritualitate poate exista în privirile întunecate şi în înfăţişările jalnice sinistre cu ochii ieşiţi din orbite ? Ce spiritualitate se poate găsi când nu există nici o lumină, nici o iubire, nimic ? Viaţa spirituală este viaţa iubirii, a abnegaţiei, a sacrificiului, a bunătăţii. Mulţi au crezut că se apropie de spiritualitate arătându-se intransigenţi, implacabili, fanatici, ca şi cum pentru a deveni spiritualist trebuie să devii dur, crud şi să îi condamni pe ceilalţi la ardere pe rug ! Într-o bună zi, toate aceste concepţii vor fi spulberate.
Întâlnim de asemenea în India sau în Japonia mulţi călugări şi yoghini care fac exerciţii de concentrare extrem de dificile pentru că ei nu doresc să îşi dezvolte decât voinţa. Ei nu se studiază, nu se analizează pentru a descoperi toate celelalte transformări care se produc în acel moment în sinea lor. Chipul lor se întunecă, ei devin duri, rigizi şi se arată distanţi faţă de ceilalţi. Se poate ca astfel să devină asceţi formidabili, dar ascentismul nu reprezintă adevărata spiritualitate. Pentru a dezvolta voinţa, nu este necesar să distrugi căldura, iubirea, duioşia, bunătatea; cele două laturi pot foarte bine să meargă împreună. Spiritualitatea nu se dobândeşte prin dezvoltarea exclusivă a voinţei, a intelectului sau a inimii. Nu, adevărata spiritualitate posedă lumina intelectului, căldura inimii şi ceva în plus, viaţa spiritului.
Aceia care se lipsesc de această viaţă a spiritului, care nu doresc nici măcar să o studieze pentru că le este frică şi preferă să rămână la ceea ce este cunoscut şi acceptat de întreaga lume, şi mai ales de autoritatea ştiinţei oficiale, vor fi lipsiţi de bogăţiile pe care spiritul le aduce. Poate că vor avea acces la toate realităţile altor domenii: bogăţie, situaţie, celebritate, dar nu vor ajunge prea departe. Spiritul aduce împlinirea, şi dacă omul se deschide curenţilor săi va depăşi totul, va învinge totul, va fi fiinţa completă.
Atunci când nu dorim să cunoaştem viaţa spirituală, înseamnă că nu ştim care ne este adevăratul interes, de aceea vă voi spune: “Sărmanilor ! Nu ştiţi de ce vă lipsiţi ! – Da, dar altora ce le aduce viaţa spirituală ?”. Altora ? Poate că ei vor avea de înfruntat intemperii, aceleaşi insecte, adică aceleaşi greutăţi, dar vor şti cum să se comporte, cum să înţeleagă şi să le depăşească, dar mai ales cum să le folosească şi chiar să se îmbogăţească datorită lor. Pe pământ este imposibil să eviţi frigul, căldura, ţânţarii, viespile, şerpii, oamenii răi şi nedrepţi, dar aceia care trăiesc viaţa spirituală au alte puncte de vedere, alte posibilităţi care, acolo unde alţii cedează, lor le permite să triumfe.
Mă ascultaţi de douăzeci şi nouă de ani şi văd că nici unul dintre voi nu a înţeles cu adevărat avantajele vieţii spirituale. Dintr-un motiv sau altul, încercaţi să trăiţi această viaţă fără a o înţelege foarte bine. Dar în ziua în care veţi întelege ceea ce reprezintă ea cu adevărat, numai ea singură va conta pentru voi. Şi atunci, numai atunci, orice aţi face, lucrurile cele mai neînsemnate şi mai obişnuite vor avea o savoare, un gust pe care nu l-aţi fi bănuit niciodată până atunci. Viaţa spirituală vă va da adevăratul sens al tuturor lucrurilor. Fie că mâncaţi, că beţi, că vă plimbaţi, vă căsătoriţi, că veţi construi case… că demolaţi, totul va avea o savoare extraordinară pe care nu aţi gustat-o niciodată, pentru că esenţialul va fi acela care va da valoare şi frumuseţe fiecărui lucru. Altfel, veţi face totul fără a avea “gustul”.
Savanţi, filozofi au antrenat generaţii întregi în dispreţul spiritualităţii preamărind numai intelectul uman. Ei au făcut mult rău şi vor fi consideraţi responsabili pentru aceasta. Da, mulţi savanţi, scriitori, gânditori care nu aveau nici o noţiune despre adevărata ştiinţă au răvăşit totul prin raţionamentul lor orb bazându-se numai pe aparenţa lucrurilor, adică pe latura moartă a naturii. Ei au suprimat tot ceea ce era viu, profund, sacru, divin. Ei greşesc însă şi viaţa îi va corecta… Lumea invizibilă le pregăteşte evenimente pentru a le da lecţii şi a le arăta că trebuie să îşi revizuiască punctul de vedere. Se apropie vremea când toate valorile vor fi înlocuite.
Vă voi mai spune acum încă ceva foarte important: viaţa spirituală este cea care face să vibreze şi să strălucească toate celulele şi particulele fiinţei voastre ce emană atunci unde atât de luminoase, magnetice, muzicale şi parfumate încât toţi încep să vă iubească şi să vă asculte. În timp ce, dacă eliminaţi viaţa spirituală, veţi deveni întunecaţi şi posomorâţi, vă veţi pierde strălucirea, magnetismul încât ceilalţi nu îşi mai dau nici măcar seama că existaţi şi vă aruncă undeva într-un colţ. Evident, atunci vă veţi plânge: “Nimeni nu mă mai bagă în seamă… nimeni nu mă mai iubeşte !…”. Dar ce aţi făcut ca să fiţi iubiţi ? Aţi suprimat tocmai izvorul iubirii care trebuie să ţâşnească şi să îi hrănească pe ceilalţi.
Cea mai mare nenorocire ce i se poate întâmpla unei fiinţe este aceea de a se închide vieţii spirituale, şi într-o bună zi, ştiinţa oficială va descoperi că multe dezechilibre, boli nervoase, depresii, se datorează absenţei vieţii spirituale, absenţei unui scop spiritual, a unui ideal spiritual… şi ne va da dreptate. Se va întâmpla ca şi pentru galvanoplastia spirituală, adică a lucrării pe care trebuie să o facă mama asupra copilului în timpul sarcinii pentru ca el să beneficieze mai târziu de o sănătate bună şi să se poată manifesta ca o fiinţă nobilă, bună, inteligentă, capabilă. De abia acum câţiva ani biologii au descoperit, studiind şoarecii, că stările femelei aveau o influenţă asupra progeniturii sale. Dar această descoperire s-a făcut târziu, prea tarziu ! (A se vedea vol. 2: “Galvanoplastia spirituală” şi “Rolul mamei în timpul sarcinii”).
Am cunoscut oameni care nu aveau nici simţul observaţiei, nici capacităţi intelectuale, nici memorie… Dar aveau o calitate: iubeau viaţa spirituală, şi de-a lungul anilor s-au cufundat în ea, s-au hrănit cu această viaţă superioară, şi într-o bună zi s-a văzut că îi puteau depăşi pe marii intelectuali prin cunoaşterea lor. Da, dacă o iubiţi şi o lasaţi să pătrundă în fiinţa voastră, lumea spiritului este capabilă să trezească în voi cele mai mari capacităţi. Bineînţeles, este nevoie de mult timp şi de răbdare, dar viaţa spirituală este capabilă să trezească facultăţi extraordinare, iar eu am avut deseori această dovadă. Şi invers, numeroşi savanţi, erudiţi care au suprimat viaţa spirituală din existenţa lor, au sărăcit intelectual pentru că nu şi-au putut reînnoi fiinţa de la acest izvor care este viaţa spirituală. Bieţi neştiutori ! Ei nu ştiu că viaţa spirituală este activitatea sublimă ce trebuie să vină să încoroneze toate celelalte activităţi ale lor. Dar într-o zi li se vor da argumente de netăgăduit, cele pe care natura le-a lăsat peste tot, şi ei nu se vor justifica. Un singur lucru i-ar putea salva, acela de a recunoaşte că nu au găsit aceste argumente care se găsesc peste tot şi care îşi sar în ochi.
Să luăm exemplul tuturor oamenilor care posedă capacităţi formidabile, mai puţin pe cele ale vieţii spirituale, adică respectul şi înţelegerea faţă de ceilalţi, bunătatea, nobleţea, dezinteresul: oare îi iubim ? Nu, ne înclinăm în faţa lor, ne este teama de ei, dar nu îi iubim, îi suportăm. Atunci, eu voi spune: “Ah, erudiţilor ! Cum puteţi rezolva acum această problemă ?”. Aceasta se întâmplă pentru că ei nu posedă elementele vieţii spirituale ce sunt singurele capabile să trezească la ceilalţi iubirea, recunoştinţa, încântarea, entuziasmul, speranţa… Suprimaţi aceste elemente şi existenţa va deveni chiar de nesuportat.
Eram foarte tânăr când am înţeles că, pentru a obţine puterea, trebuie să renunţ să o caut. Adevărata putere nu înseamnă să comanzi, să loveşti, să îi pedepseşti pe oameni sau să îi omori. Adevărata putere înseamnă să îi încălzeşti, să îi încălzeşti într-atât încât să nu mai poată rezista şi să fie obligaţi să se dezbrace… Iată-i complet goi !… Aceasta este puterea şi numai soarele o posedă. El spune: “Ah ! Îmi ţii piept ? Ti-am spus să îţi scoţi pardesiul ! – Dar eu nu vreau ! – Nu vrei ? Bine, vei vedea !”. Şi începe să vă încălzească, şi acolo unde nici ploaia, nici vântul, nici furtuna, nici zăpada nu au reuşit, soarele va triumfa. Dar voi nu îmi înţelegeţi limbajul… Aceasta vrea să spună că dacă doriţi ca oamenii să se lepede de slăbiciunile, de mizeriile, de bolile, de răutăţile lor, trebuie să îi încălziţi prin iubirea voastră, ea fiind singurul procedeu eficient. Toţi sunt în căutarea altor mijloace, dar să agresezi pe cineva sau să îi dai în cap pentru a te impune, nu este o modalitate inteligentă pentru că el se încăpăţânea- ză. Deci voi vă încăpăţânaţi, el se încăpăţânează şi ce va urma ?…
Eu sunt curios să văd ce se va întâmpla peste câţiva ani cu viaţa acelora care s-au închis spiritualităţii. Cunosc dinainte tulburările şi necazurile ce îi aşteaptă. Acestea sunt de netrecut ! Şi cum nu s-a explicat copiilor că viaţa spirituală este lucrul cel mai necesar, mai bogat, mai frumos, ei o resping la rândul lor. Ei doresc să devină savanţi, erudiţi, şefi, dar oare la ce le foloseşte spiritualitatea?… Ea îi contrariază pentru că îi împiedică să facă ceea ce doresc. Chiar şi religia a fost suprimată fiindcă îi plictiseşte pe oameni.

Dar să revenim la puritate, chiar dacă în realitate de la începutul acestei conferinţe nu am făcut altceva decât să vă vorbesc despre puritate. Dacă priviţi un râu, veţi vedea că la vale este murdar şi încărcat cu tot felul de materiale străine şi nocive. Dar cu cât urcaţi, cu atât mai mult apa devine mai limpede; şi în înalt, acolo unde se naşte izvorul, el este un cristal pur. Luaţi de asemenea o sticlă de vin sau de oţet; la bază se depune o drojdie, adică particulele cele mai grele, mai compacte, în timp ce sus lichidul este mult mai limpede. Este o regulă generală. Evident, puteţi obiecta că există şi excepţi, dar în general lucrurile aşa stau. Ca şi în cazul omului: jos se acumulează deşeurile, în timp ce în înalt, în creier, în spirit se află tot ceea ce este mai uşor şi mai luminos.
Din toate aceste exemple putem concluziona că găsim puritatea numai în înalt. Da, nu veţi găsi niciodată puritatea în viaţa vegetativă, sau în cea instinctivă, nici în viaţa afectivă şi în viaţa intelectuală, pentru că acolo nu se găseşte încă vârful. Pentru a găsi puritatea trebuie să trăieşti viaţa spirituală. În acel moment veţi fi în sfârşit eliberaţi de greşelile intelectului, ale suferinţelor şi ale lăcomiilor inimii, ale murdăriei şi ale bolilor corpului fizic. Bineînţeles, puritatea se poate manifesta în toate activităţile omului, în nutriţie, în gesturi, în sentimente, în gânduri. Dar izvorul purităţii se găseşte în cea mai înaltă spiritualitate. Nu putem atinge puritatea decât atunci când deschidem porţile sufletului vieţii spirituale, atunci când lăsăm să pătrundă în noi înşine razele soarelui, iubirea de Dumnezeu şi înţelepciunea Sa.

Dacă aţi şti cum m-am scăldat dimineaţa, cum m-am cufundat în această puritate a răsăritului ! Uneori, în atmosferă există bătălii şi nu găseşti nici o posibilitate de a te purifica în interior. Dar într-o dimineaţă ca aceasta, cum să nu vezi că se petrece ceva în univers, că există aici un fluviu care ţâşneşte şi care te poţi cufunda şi purifica ? Eu cunosc şi multe alte metode de purificare pe care vi le voi da mai târziu: cum să te purifici cu pământul, cu apa, cu aerul şi cu focul, şi mai ales cu razele soarelui. Trebuie să cunoaşteţi aceste metode fiindcă este foarte periculos să vă păstraţi impurităţile; fiindcă ele constituie cauza tuturor bolilor şi distrugerilor.
Vă voi spune acum că viaţa este cea care aduce puritatea. Lăsaţi viaţa să circule în voi şi ea vă va purifica ! Atât timp cât un om trăieşte, această viaţă care curge şi circulă în el respinge toate otrăvurile, toate elementele de descompunere. Dar în ziua în care viaţa încetineşte, impurităţile, mizeriile se instalează şi apar putrefacţia şi descompunerea. De aceea viaţa trebuie lăsată să ţâşnească. Ea se curăţă pe sine când ţâşneşte, ca izvorul care curgând aruncă toate gunoaiele. Iată ceea ce eu citesc zilnic în cartea naturii !
Veţi spune: “Dar mulţi oameni nu sunt spiritualişti, şi totuşi sunt vii, se ocupă cu ceva, fac afaceri !”. De acord, ei sunt vii, duc o viaţă vegetativă, animalică şi chiar intelectuală, dar în înalt, în domeniul sublim, ei sunt morţi. Iar când eşti mort în înalt, mori deopotrivă şi în lumea de jos după puţin timp.
În Bulgaria avem o expresie care spune că peştele se strică de la cap. Aşa se întâmplă şi cu neştiutorii care lasă să le putrezească capul, adică părăsesc spiritul, iar contaminarea sfârşeşte prin a se propaga în toate celelalte celule ale organismului lor. Da, de îndată ce omul este mort din punct de vedere spiritual, el este deja un cadavru în înalt şi moare succesiv în celelalte planuri: intelectual, el începe să nu mai înţeleagă nimic; apoi, din punct de vedere sentimental devine indiferent, dezgustat, scârbit, lipsit de bucurie şi de entuziasm, nu mai simte nimic; în viaţa sa instinctivă el găseşte din ce în ce mai puţină forţă pentru a stăpâni anumite impulsuri; şi în final, în viaţa sa vegetativă, rădăcinile putrezesc, copacul moare. Dragii mei, atunci când vă vorbesc despre viaţa spirituală, eu subînţeleg mereu domeniul cel mai subtil, mai pur, şi nu simpla vitalitate.
Acum reţineţi acest lucru. Când introduceţi puritatea în intelect, deveniţi luminoşi şi inteligenţi. Când introduceţi puritatea în inimă, obţineţi fericirea. Când introduceţi puritatea în voinţă, deveniţi puternici. Când introduceţi puritatea în sânge, obţineţi sănătatea. Vedeţi voi, totul este matematic ! Aceasta este algebra divină. Şi aici există ecuaţii absolute.

Meditaţi la ceea ce v-am spus astăzi, meditaţi întreaga zi, chiar întreaga viaţă! Nimic nu este mai important pentru voi. Lăsaţi restul, flecăreala şi conversaţiile inutile. De douăzeci şi nouă de ani aştept să înţelegeţi că după conferinţă trebuie să părăsiţi această sală în linişte gândindu-vă că vi s-au revelat cele mai mari mistere ale vieţii. Dar nu ! Cu câtă bucurie începeţi să sporovăiţi despre orice, faceţi zgomot, ca şi cum aţi fost atât de înfrânţi şi de nefericiţi rămânând două sau trei ore în armonie şi în linişte ! Sunteţi asemenea copiilor care îşi aruncă cărţile şi caietele atunci când ies de la şcoală. Trăiască libertatea !…
Auziţi aici adevărurile cele mai profunde, cele mai importante, dar nu puteţi păstra mult timp ceva esenţial. Observaţi-vă şi veţi auzi vacarmul pe care îl introduceţi în voi imediat ce eu am plecat. De aceea nu progresaţi. Tot ceea ce aţi auzit este imediat uitat sau şters şi nu poate lucra asupra creierului vostru. Învăţaţi deci de acum înainte să lăsaţi aceste mari adevăruri să lucreze în voi. Atunci când vă vorbesc, eu îmi pun întreaga inimă, întreg sufletul, toată forţa cuvintelor pentru ca acestea să acţioneze asupra voastră, dar voi nu le apreciaţi deloc. Mâine veţi reveni să ascultaţi o nouă conferinţă, şi întreaga voastră viaţă se scurge aşteptând mereu conferinţa următoare.
De câte ori v-am spus: “Luaţi o singură conferinţă şi bazaţi-vă întreaga viaţă pe ea !”. Puneţi esenţialul în centrul existenţei voastre şi veţi fi uimiţi să vedeţi cum restul se organizează perfect în jurul acestui centru… Esenţialul este viaţa spirituală, centrul. Acest lucru nu vrea să spună că trebuie să respingeţi restul. Chiar şi cei mai mari Maeştri şi cei mai mari Initiaţi pentru care nu contează numai viaţa spirituală, au grijă şi ei de corpul lor: ei mănâncă, se spală, se îmbracă şi lucrează, deoarece pe pământ acest lucru este indispensabil; dar în realitate, latura materială nu constituie pentru ei decât un mijloc de a-şi atinge scopul, iar sufletul, spiritul lor trăiesc în domeniul spiritual.
Dragii mei, vă voi spune acum că eu, Omraam Mikhael Aivanhov, cunosc în lume oameni care au realizat această viaţă spirituală. Au existat încercări de a fi murdăriţi, mânjiţi, târâţi în mocirlă, dar viaţa divină în care s-au cufundat îi purifică şi îi sanctifică din ce în ce mai mult în pofida dezolării creaturilor întunecate. Dacă sunteţi o băltoacă, o mlaştină, veţi fi repede întinaţi. Dar dacă sunteţi un ocean, cine vă mai poate murdări ?

Un minut de meditaţie.

sursa: arhivaspirituala.files.wordpress.com