Published On: Dum, mart. 17th, 2019

RAZIE ÎN MUNICIPIUL TIMIŞOARA ŞI ÎN COMUNELE LIMITROFE

Poliţiştii timişeni au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza municipiului şi în comunele limitrofe. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 160.000 lei.
În noaptea de 15 spre 16 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier împreună cu cei de Ordine Publică au acționat pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier, pe raza municipiului şi în comunele limitrofe.
Astfel, între orele 20.00 – 03.00, au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine public şi rutieră.
Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.
Au fost verificate 1480 de autovehicule.


În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 355 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de peste 160.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării 27 de permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It