Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Recitalul ”Domnule şi frate Eminescu” cu Constantin Chiriac, la Muzeul de Artă Timișoara

Asociaţia Timişoara-Capitală Culturală Europeană şi Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România-Filiala Timişoara şi Muzeul de Artă Timişoara, prezintă un eveniment inedit, susţinut de actorul și directorul general al Teatrului Național “Radu Stanca” Sibiu, domnul Constantin Chiriac, la Muzeul de Artă Timișoara, Sala Barocă, în 17 octombrie, ora 18:00. Recitalul intitulat ”Domnule şi frate Eminescu” este constituit ca un dialog între Eminescu şi Creangă. Moderator va fi domnul Cornel Ungureanu – Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara.

Luni, 17.10.2016, la ora 18.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara (Piața Unirii nr. 1), actorul Constantin Chiriac susține recitalul intitulat ”Domnule și frate Eminescu”. Spectacolul reconstituie un dialog fictiv între Mihai Eminescu și Ion Creangă, cu scopul de a explora prietenia unică dintre cei doi scriitori români și dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul românesc.

Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, în urma unei competiţii complexe, singulare ca experienţă pentru comunitatea locală și naţională, care s-a derulat după reguli și standarde europene. Spectacolul susținut de actorul Constantin Chiriac marchează un schimb cultural între o fostă Capitală Europeană a Culturii (ce a găzduit titlul în 2007) – Sibiu și o viitoare Capitală – Timișoara.

Constantin Chiriac este directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai importante festivaluri de artele spectacolului din lume, ajuns anul acesta la cea de a XXIII-a ediție. A fost vicepreședinte al Asociației „Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007“ (2004-2007. Constantin Chiriac a jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole și a realizat peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în mai bine de 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numără „Moromeții” (regia Stere Gulea), „Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) și „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).

Cornel Ungureanu, moderatorul evenimentului, este profesor la Universitatea de Vest din Timișoara și Președinte al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Timișoara.

Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii vineri, 16 septembrie 2016. Dosarul candidaturii, la care echipa executivă a Asociaţiei a lucrat încă din anul 2011, a avut la bază conceptul „Shine your light/ Light up your city” / “Luminează orașul prin tine!”. Activitatea Asociaţiei „Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021” poate fi urmărită pe site (www.timisoara2021.ro), pe Facebook (www.facebook.com/timisoara2021eu/) și pe Instagram (www.instagram.com/timisoara2021/).

Stejarel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share