În sfârşit se pune punct celui mai mare jaf din istoria acestei ţări, şi ceea ce trebuia lămurit de mult timp, s-a lămurit. În ultimele zile ale anului trecut a fost dat un ordin al Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, prin care Roșia Montană a fost clasată ca sit istoric de categoria A, adică de importanță națională.
„La data de 30 decembrie 2015 am semnat ordinul de ministru de publicare a noii Liste a Monumentelor Istorice 2015, ce urmează să apară în Monitorul Oficial, prin care întreaga localitate Roşia Montană pe o rază de 2 kilometri este clasată ca sit în categoria A”, spunea Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.
Aceast ordin face ca Roșia Montană să încheie exploatările cu cianuri la zăcămintele din zonă. Roșia Montană devine monument unic, de o valoare istorică extraordinară ce ar putea transforma întreaga zonă într-un paradis turistic.
Stejarel Ionescu
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum îți poți amenaja bucătăria încât să fie pe placul tău?
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la târgul de Sf. Gheorghe din Moreni
Măsuri de ordine publică la meciul AFC Chindia Târgoviște – CSA Steaua din 20 aprilie