" /> Senatorul Adrian Țuțuianu: ”Anul viitor județul Dâmbovița va fi șantier” | Oficial Media
Published On: Dum, dec. 31st, 2017

Senatorul Adrian Țuțuianu: ”Anul viitor județul Dâmbovița va fi șantier”

La sediul PSD Dâmbovița a avut loc vineri, 29 decembrie ultima conferință de presă a anului 2017 unde au fost prezenți liderii social democrați pentru a le ura dâmbovițenilor mesaje de sărbători dar și un prilej de a le aduce în atenție câteva dintre proiectele de investiții care vor fi în derulare la nivelul județului în anul următor.

Senatorul Adrian Țuțuianu a precizat că în anul 2018 județul Dâmbovița va fi ”un șantier”. Peste 246 de proiecte de investiții sunt în lucru. Mai multe detalii în declarațiile de mai jos.

”Anul viitor județul Dâmbovița va fi șantier. Sunt 246 de proiecte de investiții, unele sunt în licitație. Cred că vom ava 50-60 de proiecte licitate până în luna martie.

Tot anul viitor vor începe lucrările prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, avem deja 32 de milioane de euro accesați de autoritățile administratției publice locale pe lucrări de interes public. Și tot anul viitor vor începe lucrările prin GAL-uri. Aproape toate localitățile din județ au proiecte mai mari sau mai mici. Vor fi proiecte depuse pentru școli pe POR și proiectele majore de la Consiliul Județean, vorbim de drumul Moreni Târgoviște pănă la Niculești, de Curtea Domnească.

Pucioasa are 7 milioane de euro pentru infrastructură stradală. Aninoasa are aproape 2 milioane de euro pentru Mânăstirea Viforâta, Comuna Cândești 2 milioane de euro pentru Biserica Vârtop și Comuna Potlogi 2 milioane de euro pentru Biserica Strâmbeanu.

La DN 7 este procedură de evaluare încă la faza finală de investiții și este o alocare integrală pentru realizarea acestui proiect de investiții. Avem 250 de milioane de lei noi alocați prin legea bugetului de stat.

Un al doilea obiectiv important este pentru lucrări la Universitatea Valahia. Acolo avem o sumă consistentă pentru lucrări de dezvoltare a Campusului Universitar și sigur că e foarte important să avem prevăzuți în buget banii necesari în vederea realizării proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Locală, I și II. Circa 35% din sumele alocate la nivel național sunt către bugetari, ceea ce înseamnă că avem bani efectivi și se pot face aceste lucrări. Și deasemenea avem o sumă consistentă alocată pentru continuarea lucrărilor la Spitalul de la Moroeni. V-aduc aminte că valoarea totală a proiectului era 5 milioane de euro.

Mai fac o precizare: că am făcut demersuri ca o parte din resursele financiare să vină prin Companiile Naționale care gestionează anumite activități; Pentru DN 71, demersurile noastre, ale parlamentarilor de Dâmbovița, vor trebui concentrate pe scoaterea în termen cât mai scurt a HG privind aprobarea de indicatori tehnico-economici pentru această investiție, care va fi finanțată din bani europeni.

Este în lucru în momentul acesta, și sper să rezulte în luna ianuarie-februarie, HG privind aprobarea indicatorilor economici pentru stațiunea turistică de interes național Moroeni-Padina. Sigur că în alocarea pe care-o avem la Compania Națională de Investiții se regăsesc lucrările pe care le avem noi. Ele nu pot fi expres menționate, e o sumă globală. Toate acestea le regăsim în buget.

Tot o preocupare importantă a noastră anul viitor va fi punerea în aplicare a Programului Operațional Infrastructură Mare pe zona de apă și canal. La conferința de presă de la Compania de Apă, eu v-am spus care sunt după părerea mea lucrurile care trebuiesc avizate de Compania de Apă. Ați și constatat ieri că s-a aprobat organigrama Companiei de Apă. Am avut satisfacția că s-a procedat la soluții speciale de implementare a proiectului. Spre sfârșitul anului -cred eu- vom avea primele lucrări scoase la licitație. Nu lucrări, ci licitații pentru execuția de lucrări. 52 de localități, 220 de milioane de euro.

Deasemenea trebuie să știți că Județul Dâmbovița va primi o sumă de cca. 30 de milioane de euro, program destinat gestiunii deșeurilor. Vă asigur că vom fi cu cea mai frumoasă experiență și vom urmări ca aceste subiecte să fie derulate în termen cât mai scurt. Vom avea o realocare a fondurilor, ceea ce ne va permite să refinanțăm încă o sumă de proiecte. Precizez că încă nu s-au încheiat toate contractele, nici în Județul Dâmbovița, nici la nivel național. Mai există o temă care încă nu e suficient conturată. Sunt niște discuții la nivelul Ministerului de Dezvoltare Regională de preluare a unor obiective de investiții pe bani europeni, din Programul Operațional Regional.” a declarat senaatorul Adrian Țuțuianu.

Conferința de presă integral AUDIO

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It