Municipiul Lupeni a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare rapidă, administrația locală în urma unor eforturi investiționale importante a reușit să schimbe vizibil aspectul localității, obiectivul autorităților locale lupenene fiind acela de a dezvolta turismul, singura soluţie viabilă care să contribuie la dezvoltarea economică a zonei, în condițiile continuării restrîngerii activității din minerit.
La investițiile făcute de administrația locală l-au alăturat și administratorii domeniului schiabil, care au pregătit surprize iubitorilor sporturilor de iarnă.
„Pentru sezonul 2018-2019 am realizat investiții de peste un milion de euro, fonduri private pentru dezvoltarea stațiunii Straja. Am hotărât că tarifele vor rămâne aceleași ca și anul trecut, tocmai pentru a încuraja cât mai mulți turiști să ne viziteze. Vă așteptăm la Straja începând cu 1 Decembrie a.c. Atunci vom deschide sezonul sporturilor de iarnă. ”a ținut să declare Emil Părău principalul investitor din stațiune. Pentru fluidizarea și dezvoltarea transportului pe cablu, s-a demontat teleschiul 3 pentru lărgirea pârtiei, acesta fiind relocat paralel cu telescaunul 1, de pe pârtia Constantinescu. Cea mai semnificativă investiție din anul 2018, este cea a telescaunului cu patru locuri debraiabil, din zona Crucii. Acesta se deplasează cu viteza de 4m/s, pe o lungime de 1300 metri. Telescaunul debraiabil pornește din zona crucii și urcă până spre finalul pârtiei Mutu.
O altă investiție așteptată de turiști a fost telescaunul de pe Vârful Straja. Începând cu acest sezon acesta va funcționa și va urca până la 1870 metri. În statiunea Straja vor funcționa 10 instalaţii de transport pe cablu ce vor asigura accesul facil la toate pârtiile din staţiune, din care : 4 telescaune; 5 teleskiuri și telegondola care face legătura dintre Lupeni și stațiune.
Pentru începători covorul rulant a fost remontat și poziționat în variantă finală, pe pârtia Baloo, iar pentru asigurarea stratului de zăpadă artificială pe tot parcursul sezonului s-au mai achiziționat cinci tunuri noi, numărul total al tunurilor ajungând la 23 toate fiind răspândite pe tot domeniul schiabil.
”Se vor păstra aceleaşi tarife, preţurile fiind menţinute la un nivel minim, astfel încât, atât turiştii dar şi cetăţenii Lupeniului să poată beneficia de accesul facil şi comod în staţiune utilizând telegondola. Le mulţumesc administratorilor de pârtii care au realizat această asociere care va fi în folosul tuturor celor care vor alege Straja în această iarnă pentru a schia, aşa cum le mulţumesc tututor celor care au înţeles că pentru a avea o staţiune aşa cum ne dorim cu toţii, trebuie să ne respectăm reciproc, să respectăm legislaţia în construcţii şi să devenim parteneri în dezvoltarea acestei frumoase staţiuni turistice, care poate şi trebuie să devină motorul de dezvoltare al municipiului Lupeni în anii următori”, a ţinut să specifice Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni .Ceea ce este important de ştiut este faptul că schiorii pot folosi cartela ori de câte ori voie să folosească instalaţiile de transport pe cablu, nemaifiind necesare plăţi suplimentare. „Se pot da cu schiurile şi pot urca pe instalaţii, ori de cîte ori vor vrea”, a conchis primarul lupenean. Cu cei 26 de kilometrii de pârtie Straja rivalizează acum, cu stațiunile renumite din țară și cu siguranță, se va afla în topul celor mai căutate de iubitorii sporturilor de iarnă.
Și pentru a descongestiona accesul către stațiune, administrația locală a asfaltat strada Pomilor, ca o alternativă de a urca în Straja, iar cei de la Consiliul Județean Hunedoara au asfaltat trei kilometri de drum, unde era cel mai afectat, urmînd ca de anul viitor, să continue reabilitarea și modernizare lui, pe fondurile proprii ale forului județean.
Iar la Târgul de Turism care a avut loc la București zilele acestea, turiștii și iubitorii sporturilor de iarnă au putut să-și achiziționeze pachete de servicii pentru a petrece câteva zile de neuitat în stațiunea hunedoreană, la eveniment participând oficialități hunedorene cât și agenți economici prestatori de servicii turistice în Straja.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
„Paula Modersohn-Becker und die Worpsweder. Zeichnungen und Druckgrafik 1895-1906” „Paula Modersohn-Becker şi colonia de artişti din Worpswede. Desene și grafică 1895 – 1906” Timișoara, 20 martie – 21 aprilie 2024
Târgul de Paști
Carmen Holban: Ne-am angajat să luptăm pentru drepturile femeilor și ale copiilor vulnerabili, pentru egalitate de șanse și pentru o societate sigură