Published On: mar, Ian 27th, 2015

Simona Halep, ELIMINATĂ în sferturi la Australian Open

foto- AFP

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi a treia favorită, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-0, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informeaza mediafax.ro.

Sportiva din Rusia s-a impus după un meci care a durat o oră şi nouă minute.

În faza următoare, Makarova va juca împotriva învingătoarei din meciul Maria Şarapova (Rusia, locul 2 WTA) – Eugenie Bouchard (Canada, locul 7 WTA), care se dispută tot marţi.

La actuala ediţie a turneului de la Melbourne, Halep şi-a egalat performanţa reuşită cu un an în urmă, calificarea în sferturi. Românca, aflată la prima înfrângere în 2015, îşi va păstra locul 3 WTA şi după încheierea acestei competiţii.

Prezenţa în sferturi este recompensată la Australian Open cu 430 de puncte WTA şi un cec în valoare de 340.000 de dolari australieni (240.000 de euro), în timp ce semifinalista primeşte 650.000 de dolari australieni (aproximativ 450.000 de euro) şi 780 de puncte WTA.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA