Simona Halep - #Strigăt de viață. Implică-te și tu! - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Simona Halep – #Strigăt de viață. Implică-te și tu!

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a primit un incubator de transport. ”Implică-te și tu” este motto-ul cu care Simona Halep susține această cauză. Dorna si ”Salvați Copiii România” dotează 10 maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur. 

Imagini de la conferinta de presa, 12 iulie 2019.

Pentru al 7-lea an consecutiv, Dorna și Salvați Copiii România dotează încă 10 maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur

Dorna și Salvați Copiii România au finalizat dotarea a 10 maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur, în cadrul ediției cu numărul 7 a campaniei Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață”, susținută, încă din anul 2015, de Simona Halep. Cu echipamentele donate în acest an, numărul instituțiilor de sănătate care au beneficiat de aceste dotări a ajuns la 66 iar valoarea totală a echipamentelor depășește 800.000 de Euro.

Anul acesta, au fost dotate cu aparatură indispensabilă bebelușilor născuți înainte de termen spitale din județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Neamț, Suceava și Vaslui. Fiecare dintre aceste instituții de sănătate își completează astfel secțiile de neonatologie pentru a face mai bine față cazurilor de copii născuți înainte de termen.

Am început campania din acest an în luna aprilie, cu un eveniment marcat de o puternică emoție: concertul extraordinar al Orchestrei Naționale Radio, la care a participat și Simona Halep. Concertul a început cu un moment neașteptat de liniște care ne-a făcut să înțelegem cât de important este strigătul din primele clipe de viață ale nou-născutului. Am îndemnat oamenii să dea o voce celor care nu pot să se facă auziți, dând share mesajului #StrigătdeViață. Dotările realizate prin campania Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață” materializează această susținere și dau micuților o șansă în plus să supraviețuiască”, spune Daria Gonța, Senior Brand Manager, Coca-Cola România.

Anunțul privind dotările din campania Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață” a fost în cadrul inaugurării noului incubator de transport de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. 

VEZI GALERIE FOTO

Instituția are în grijă anual aproximativ 2.000 de nou-născuți. În 2018, 237 dintre acești copii s-au născut prematur, iar în primele 6 luni ale anului 2019, numărul prematurilor a fost de 112.

„Dotările din campania Grijă pentru Copii ajută Spitalul Județean de Urgență Târgoviște să ofere condiții optime copiilor născuți prematur. Reușim să facem față cu brio cazurilor din județul nostru și am primit 15 nou-născuți prematur din maternitățile din județ și din județele vecine în primele 6 luni din 2019, iar 3 gravide transferate au născut prematur în maternitatea noastră în această perioadă. În 2019, au fost îngrijiți aici 3 copii care au avut sub 1.000 de grame. Fără oameni dedicați și fără aparatură performantă, nu am fi putut niciodată să realizăm aceste lucruri”, a declarat Dr. Roxana Aldea, Șef Secție Neonatologie – Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.

Campania „Grijă pentru copii” a fost lansată de Dorna împreună cu Salvați Copiii România în anul 2013, în scopul susținerii unor programe pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuților prematur.

“Pentru copiii veniți pe lume prea devreme, un minut poate face diferența între viață și moarte. De șapte ani, Salvați Copiii împreună cu Dorna luptă pentru salvarea celor mai mici luptători dotând maternitățile cu echipamente performante pentru combaterea mortalității infantile. Copiii prematuri se luptă pentru fiecare clipă, pentru fiecare bătaie a inimii și nu renunță atât de ușor la viață. E o lecție pe care ei ne-au predat-o tuturor și ne-au determinat să construim parteneriate cu medici dedicați și companii care au înțeles că este necesar să fim alături de cei mici și să facem tot ce ne stă în putință pentru a schimba datele sumbre ale mortalității infantile”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Spitalele care au fost dotate anul acesta cu aparatură în cadrul campaniei Grijă Pentru Copii – „Strigăt de Viață”, sunt:
Spitalul Municipal Câmpulung – 1 Masă radiantă
Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie Oradea – 1 Masă de resuscitare
Spitalul Județean de Urgență Bistrița – 1 Incubator
Spitalul Județean de Urgență Călărași – 1 Masă radiantă
Spitalul Moldova Nouă – 1 Incubator transport
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – 1 Incubator transport
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați – 1 Incubator terapie
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț –1 Incubator transport
Spitalul Municipal Fălticeni – 1 Incubator de terapie
Spitalul Municipal Dimitrie Castroian Huși – 1 Incubator

Lista completă a tuturor echipamentelor donate de-a lungul timpului în cadrul campaniei o puteți găsi aici: https://www.coca-cola.ro/dorna/ro/grija-pentru-copii/maternitati/

***
Despre Dorna și copiii născuți prematur
În România, conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătății în 2011, prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului (IOMC) ‘Alfred Rusescu’, unul din zece copii se naște prematur, având nevoie de atenție specială chiar din prima oră de viață.
Nașterea înainte de termen îi lasă bebelușului mai puțin timp pentru dezvoltarea și maturizarea intrauterină, printre consecințe numărându-se greutatea scăzută la naștere și riscul crescut de apariție a afecțiunilor medicale, inclusiv respiratorii, digestive sau oftalmologice.
Apa reprezintă 79% din corpul unui bebeluș, ajută la digestie, la absorbția alimentelor, reglează temperatura corpului și circulația sângelui, transportă nutrienții și oxigenul către celule și elimină toxinele. Apa este al doilea element vital după oxigen, iar hidratarea corespunzătoare reprezintă o condiție de bază pentru menținerea sănătății organismului.
Dorna Izvorul Alb este recomandată atât în alimentația zilnică a femeilor însărcinate, cât și a proaspetelor mămici care alăptează, datorită conținutului scăzut de sodiu. În plus, este ideală pentru pregătirea hranei bebelușilor și hidratarea lor zilnică.

Despre Compania Coca-Cola
Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă consumatorilor din peste 200 de țări mai mult de 500 de mărci de băuturi răcoritoare. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include câteva dintre cele mai valoroase mărci la nivel global, precum băuturile pe bază de plante AdeZ, ceaiul verde Ayataka, apele Dasani, sucurile și nectarurile Del Valle, Fanta, cafeaua Georgia, ceaiurile și cafelele Gold Peak, Honest Tea, smoothie-urile și sucurile innocent, sucurile Minute Maid, băuturile pentru sportivi Powerade, sucurile Simply, smartwater, Sprite, vitaminwater și apa de cocos Zico. Ne adaptăm în mod constant portofoliul, începând cu reducerea zahărului din băuturile noastre, până la dezvoltarea unor produse noi, inovatoare. Totodată, lucrăm pentru a ne reduce impactul asupra mediului prin reaprovizionarea cu apă a surselor noastre și prin promovarea reciclării. Împreună cu partenerii noștri de îmbuteliere, avem peste 700.000 de angajați, oferind oportunități economice comunităților locale din întreaga lume.
În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2015, prezenţa acestui sistem pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 448 milioane de euro, echivalentul a 0,3% din PIB.
Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com și să ne urmăriți pe Twitter, Instagram, Facebook și LinkedIn.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
În ultimii opt ani, Salvați Copiii România a investit aproximativ cinci milioane de Euro în dotarea a 96 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 72.000 de copii.
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic său religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.
În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 29 de ani de activitate, peste 1.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share