Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și DJ 720E în atenția Consiliului Județean Dâmbovița - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și DJ 720E în atenția Consiliului Județean Dâmbovița

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele Alin Manole, a realizat, astăzi 23 septembrie 2019, o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru a afla condițiile în care personalul medical (medici, asistenți, infirmieri, brancardieri) își desfășoară activitatea și dacă acestea corespund normelor de spațiu și confort.

În cadrul vizitei, conducerea CJD a discutat atât cu reprezentanții Spitalului Județean (managerul Claudiu Dumitrescu și directorul de îngrijiri Rodica Nicolae), cât și cu  cadrele medicale, referitor la doleanțele și nevoile acestora, interesându-se și cu privire la activitatea din cadrul Unității de Primiri Urgențe și timpii de așteptare pentru primire și diagnosticare a persoanelor care solicită intervenții de urgență.

Totodată, s-a constatat necesitatea realizării unor spații noi, în scopul relocării magaziilor destinate păstrării materialelor igienico-sanitare.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a solicitat conducerii spitalului o analiză privind sumele necesare, în vederea modernizării spațiilor care găzduiesc vestiarele personalului medical și auxiliar.

La finalul vizitei, alături de viceprimarul municipiului Târgoviște, Cătălin Rădulescu, conducerea CJD s-a deplasat în zona parcării ce aparține Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, în perspectiva modernizării și lărgirii acesteia, pentru a face față nevoilor serviciului de urgență.

Vizita de lucru a continuat pe șantierul de lucrări de la fosta unitate militară de la gară, unde Alexandru Oprea și Alin Manole au analizat stadiul lucrărilor la drumul de legătură DJ 720 E, solitând constructorului menținerea unui ritm susținut al lucrărilor, întrucât, activitățile derulate în paralel de investitorul centrului comercial sunt condiționate de realizarea acestei căi de acces la obiectiv.

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share