Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Studiază japoneza la UPT și poți ajunge la Tokyo

Cursurile de limbă și cultură japoneză organizate de Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara s-au bucurat de succes încă de la prima ediție. Sute de timișoreni s-au înscris la fiecare ediție a acestora. Primele cursuri au fost susținute de de fostul ambasador al Japoniei în România, Kanji Tsushima, iar ulterior acesta a predat „ștafeta” doamnei dr. Camelia Nakagawara, un niponolog cu studii postuniversitare la Universitatea Columbia (Teachers College), New York (MA în predarea limbilor străine) și Universitatea din Chicago (PhD în Limbi și Civilizații Est-Asiatice) și cu peste 20 de ani de experiență de cercetare și predare la nivel universitar atât în Japonia cât și în SUA.

Cele organizate de BCUPT în această toamnă aduc o nouă surpriză cursanților. Dr. Camelia Nakagawara, lectorul acestor cursuri, a inițiat un parteneriat cu o școală de limba japoneză din Tokyo, care va permite cursanților de la programul de limbă japoneză organizat în colaborare cu Biblioteca UPT, să beneficieze de o bursă pentru aprofundarea limbii japoneze chiar în Japonia!

Aceasta bursă va fi condiționată de participarea la cursul de limbă japoneză organizat la Biblioteca Centrală a UPT  și de rezultatele obținute. Candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 Câștigătorul acestei burse va putea studia limba japoneză la Tokyo pentru o perioadă cuprinsă între de 3 și 6 luni, cu posibilitatea de prelungire.

Detalii suplimentare pot fi obține de la dr. Camelia Nakagawara, în cadrul cursului de limbă japoneză.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share