Published On: mie, Feb 25th, 2015

Targoviste-Teatrul Tony Bulandra – INVENTATORUL IUBIRII

inventatorul-iubirii 1

INVENTATORUL IUBIRIIun spectacol de Horațiu Mihaiu

Avanpremiera și Premiera – 27 și 28 Februarie 2015

Reprezentant de seamă al suprarealismului românesc, Gherasim Luca (penumele său de naștere Salman Locker) a fost redescoperit de elita intelectuală franceză, mai ales după spectaculoasa sa dispariție: o sinucidere prin înec, în apele Senei. Spectaculoasă s-a dovedit a fi însă întreaga sa viață, aflată sub semnul nașterii într-o familie modestă a unui croitor evreu din București.

Autor al unui impresionat monolog sub titlul de INVENTATORUL IUBIRII, Gherasim Luca ne poartă printr-o lume alambicată, schizoidă, plină de paradoxuri. Excepțional membru al mișcării de avangardă  românească, alături de Gellu Naum, Victor Brauner, Paul Păun, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu, dar și de francezii Gilles Deleuze, Felix Guattari, Paul Celan, Max Ernst, Jean Arp, acesta a beneficiat – extrem de târziu – de o recunoaștere a valorii sale. După o existență complexă, intensă și tumultuoasă, stigmatizată de originea sa evreiască, Gherasim Luca sfârșește prin a-și lua viața, la vârsta de 80 de ani, în anul 1994, aruncându-se în Sena, precum bunul său prieten Paul Celan.

Regizorul și scenograful Horațiu Mihaiu, artist vizual de excepție aduce o lumină nouă asupra universului lui Gherasim Luca: ‘Important reprezentant al suprarealismului și al avangardei literare române din perioada interbelică, Gherasim Luca (pe numele său adevărat Salman Locker), devine cunoscut târziu, în Franța, unde emigrase, simțindu-se amenințat de către noul regim instalat la București datorită originii sale evreiești. Ultimii 40 de ani ai vieții îi va trăi în deplină clandestinitate la Paris, fără acte. Sinuciderea sa, la vârsta de 80 de ani, este nu atât șocantă cât la fel de suprarealistă precum textele sale.’

‘Am ales să ilustrez viața acestui mare scriitor român, puțin cunoscut în România și redescoperit de elita culturală franceză, pentru a-l readuce în memoria noastră, atât de ingrată cu marile noastre valori, printr-un spectacol de teatru-imagine. „Inventatorul iubirii”, un text cu mare încarcatură senzorială și bogat în imagistică subliminală, dar și poemul său celebru „Passionnemment” sunt canavaua pe care se sprijină acest spectacol.’

inventatorul_iubirii 3

‘Proiectul face parte din același interes al meu față de aspectele inedite din opera și viața unor personalități artistice precum Mondrian, Magritte, Miro, Picasso sau Brâncuși, cărora le-am dedicat spectacole de teatru de un anumit tip. Și în acest caz voi folosi o estetică teatrală specială, combinând elemente de actorie, scenografie, ecleraj, mișcare scenică etc., prin care să realizez un spectacol de o modernitate adecvată timpurilor noastre, în care „atmosfera”, imaginea sau universul sonor, să creeze un limbaj accesibil oricărui tip de public, indiferent dacă este prezentat în țară sau în străinătate. Așadar, voi încerca să prezint, sub forma unor secvențe, momentele cele mai importante din viața sa, dar făcând o legătură și cu uimitoarele sale texte, adevărate bijuterii poetice care se pot constitui în tot atâtea simboluri, parabole sau semne, desemnând gândurile și simțămintele adânci umane’.

‘Probabil că literatura lui Gherasim Luca își va găsi mult mai ușor drumul către public dacă spectacolul nostru se va baza tocmai pe acest tip de reprezentație, un teatru al contemplației, un teatru al „privirii prin gaura cheii”, astfel încât să pătrundem – fără a deranja – în intimitatea spațiului lui Gherasim Luca. Un spațiu filosofic, un spațiu al angoasei oedipiene, mărginit de imaginile parentale ale copilăriei și cele ale numeroaselor sale tentative suicidale.’

‘Deși poate părea un subiect trist, mi-am dorit să reprezint viața acestui nefericit autor, printr-un spectacol al frumosului, al ludicului și al unui univers sonor consonant cu lumina. Îmi doresc să regăsesc la Târgoviște același public entuziast și cunoscător al fenomenului teatral contemporan, așa cum l-am cunoscut acum cinci ani, când am plecat spre alte meleaguri…’

Horațiu Mihaiu, este printre puținii creatori autentici de teatru non-verbal din România. La Mihaiu, gestul, imaginea și mișcarea stilizează universuri imaginare transpuse într-o vizualitate pregnantă, experimentând un gen de teatru cu valențe plastice autentice.

Vă invităm cu drag la primele două reprezentații ale acestui spectacol cu adevărat inedit la Târgoviște, în Sala Mare a Teatrului Municipal Tony Bulandra, în datele de 27 și 28 Februarie, de la ora 19:00.

Biletele sunt cu preț redus pentru elevi, studenți, pensionari și persoane cu dizabilități, și se pot achiziționa și online, pe site-ul http://www.eventim.ro/ro/bilete/inventatorul-iubirii-targoviste-teatrul-municipal-tony-bulandra-385661/event.html .

inventatorul_iubirii 2

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA