Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Teatrul Tony Bulandra Târgoviște organizează casting pentru un nou spectacol

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște anunță pregătirea unui nou spectacol: PASĂREA DE FOC, bazat pe muzica lui Igor Stravinsky și pe povestea lui Ivan Tsarevici, „Pasărea de foc și Kaschei, magicianul cel rău”. Va fi o producție de teatru de umbre, clară și sugestivă, în culori deschise, regizată de John Lewandowski, în dramaturgia Irinei Niculescu. Păpușile vor fi gândite și create tot de către John Lewandowski.

Irina Niculescu face parte din generația oamenilor de teatru care au pus fundamentele unei noi concepții asupra păpușarului profesionist. A obținut diploma de Master of Fine Arts suma cum laude la Academia de Teatru, Film și Muzică, Universitatea Charles, Praga. Montează spectacole și predă arta mânuirii păpușilor în Europa, SUA, Canada și Taiwan.

John Lewandowski și-a început cariera ca actor pe Broadway, lucrând în cadrul Festivalului Shakespeare din New York și al Teatrului de Stat. În perioada 1986 – 1989 a fost unul dintre coordonatorii programului de formare profesională în Teatru de Păpuşi, din cadrul Teatrului Regal Norvegian Riksteatret. Din anul 1990 până în anul 2005 a fost director artistic al Teatrului de Marionete Geneva, Elveția. În 2006, s-a mutat la Cincinnati unde a ocupat funcția de director artistic al Madcap Productions până în 2005.

Pentru producția „Pasărea de foc” se organizează casting în ziua de joi, 12 ianuarie 2017, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște.

Se caută actori și actori mânuitori păpuși-marionete. Vă rugăm să trimiteți pentru preselecție CV-ul și o fotografie pe adresa contact@tonybulandra.ro

Candidații selectați pentru a participa la casting vor fi anunțați prin email în seara zilei de marți, 10 ianuarie.

Citește și:

JOHN LEWANDOWSKI- Shadow Theater Workshop on BABEL 2016

Distribuie acest articol Oficial Media
Share