Published On: joi, apr. 26th, 2018

Termenul de depunere a cererilor de subvenţii pentru creşterea animalelor este 2 mai

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) îi informează, pe potenţialii beneficiari, că până la data de 2 mai inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor.

„Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului. Menţionăm că cererile completate de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale trebuiesc avizate de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ)”, se spune ]ntr/un comunicat APIA.

Potrivit comunicatului, pentru sectorul creşterii animalelor, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente:
– dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

– acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ;
– lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona “întreprindere nou-înfiinţată”;
– copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
– lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

De asemenea APIA mai anunţă că, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în minivacanţa 30 aprilie – 1 Mai are program normal de lucru, cu recuperarea timpului lucrat, în condiţiile legii.

 

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It