comments

" /> Timişoara devine o pădure de copaci | Oficial Media
Published On: lun, Noi 2nd, 2015

Timişoara devine o pădure de copaci

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

Peisagiştii timişoreni, mari tartori peste oraş, cei care îşi închipuie că li se cuvine orice, dar de fapt ei nu reprezintă NIMIC, cei care habar n-au de legile în vigoare, îşi văd visul împlinit, şi vor fi îngropaţi într-o pădure de zece mii de arbori să aibă somnul liniştit.

Aşa că peste doar cinci zile, adică mai exact sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu orele 10.00, în Timişoara, va avea loc cea mai mare acţiune de plantare a copacilor -10.000, într-o zi.
Viceprimarul Dan Diaconu spune că, în Timişoara, locul de întâlnire va fi la intrarea de pe Calea Torontalului către centura de protecţie forestieră:. “Se asigură atât puieţii, cât şi sculele necesare. Operaţiunile de pregătire ale terenului au fost deja realizate. Vă aştept cu drag şi sper să reuşim să terminăm treaba într-o singură zi”.Ovidiu Drăgănescu, fost prefect de Timiş este de părere că acţiunea este bine venită, fiindcă a început să bată vântul (nu de la SOV INVEST), dinspre Nord Est – Sud Vest. “Deci perdeaua oprește impuritățile aduse de vânt și eventual ce trece mai departe vine cu oxigen de la verdele pomilor ei”, spune Drăgănescu.
Perdeaua de protecţie forestieră Nord-Vest a Timişoarei se va întinde între str. Ovidiu Bâlea şi Calea Torontalului. Suprafaţa alocată acestui obiectiv este de aproape 18 ha. De-a lungul timpului, această perdea a beneficiat de foarte multe acţiuni de voluntariat al căror rezultat se vede. “Un astfel de efort, puţin mai intens de această dată, vă propun şi în acest an. Ne dorim 10.000 de copaci în plus anul acesta, în perdeaua forestieră şi cred că avem resurse în comunitate pentru un astfel de demers. Asociaţii, cluburi, şcoli, firme sau pur şi simplu iubitori de natură, vă aşteptăm pe toţi în luna noiembrie la o acţiune de plantare şi completare a perdelei forestiere. Puieţii vor fi asiguraţi de către noi, dar nu excludem orice plus din acest punct de vedere”, explică cei din organizare.

Stejărel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Etichete

Pin It