Published On: sâm, Mar 21st, 2015

TIMISOARA: Traian Basescu prezent la conferinta regionala PMP

11085847_1078550748828187_1657573452_oFostul preşedinte al României, Traian Băsescu, s-a intâlnit, sâmbătă, la Timişoara, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul cu peste 800 de delegaţi ai PMP, din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Bihor şi Caraş- Severin în cadrul unei conferinţe regionale a partidului.

Întâlnirea a avut drept scop, analiza situaţiei din interiorul partidului şi din cadrul filialelor din ţară, şi după cum spunea chiar Traian Băsescu, PMP este al treilea mare partid politic din Romania, în faţa acestuia aflându-se PSD şi PNL. Băsescu a mai spus că urmăreşte foarte atent evoluţia politică atât pe scena naţională, cât şi pe cea externă şi că una dintre concluziile trase la finalul Consiliului European de la Bruxelles afectează grav România.

În ceea ce priveşte Uniunea energetică, aici s-au făcut abordări generale care vizează crearea pieţei unice energetice şi dimensiunile acestei pieţe sunt securitatea energetică, solidaritate şi încredere între membrii UE. Un alt pilon important este ca nicio ţară să nu fie fără gaze sau energie. Sunt ţări izolate, cum ar fi Portugalia sau Spania sau, de ce nu, Republica Moldova, care nici măcar nu a fost pomenită. Eficienţa energetică este un alt pilon al politicii energetice a UE, precum şi reducerea emisiilor de carbon. Unde cred eu că România a ratat la acest Consiliu? A lăsat să meargă dezbaterea fără a cere şi interconectarea ţărilor din aparatul estic. Era de importanţă majoră ca Republica Moldova sa aibă perspectiva la piaţa unică energetică, cu atât mai mult cu cât noi am început acest proces. Odată introdus în concluziile Consiliului European, ar fi existat şi beneficii. Ce am făcut până acum a fost pe bani româneşti. România trebuia să se gândească şi la fraţii de peste Prut„, a declarat Traian Băsescu.11069456_1078550795494849_1554020392_o

Băsescu a mai spus că „Soluţia corectă era ori pentru Uniunea Europeană să se negocieze un singur preţ de către Comisia Europeană în relaţia cu Federaţia Rusă, ori fiecare stat prezintă contractul de achiziţie de gaze de la Gazprom la Comisia Europeană, care să fie singura care să poată sancţiona eventualele incorectitudini în negociere. Vă asigur ca acolo unde preţurile sunt mici există si concesii făcute Federaţiei Ruse, iar pentru România concesiile sunt la fel de dăunatoare ca ameninţările militare care sunt în Transnistria sau Ucraina.

Ca încheiere a mai spus că este retras din viaţa politică şi este doar un susţinător şi un simpatizant al PMP.11086545_1078550865494842_1368042481_o

Stejărel Ionescu- Timisoara

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA