Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Traditii si superstitii de Anul Nou

Traditii si superstitii de Anul Nou. Niciodata nu matura in ajun de Anul Nou pentru ca vei alunga prosperitatea. De asemenea, nu trebuie sa scoti nimic din casa, nici macar gunoiul, deoarece odata cu el arunci si norocul. In plus, prin unele parti se spune ca cei care arunca lucruri in ajun vor avea casa goala tot anul.

Sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine. În ultima zi din an şi în prima zi din cel nou, nu este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă, pentru că ne dăm afară şi norocul.

Trebuie să porţi în buzunar câteva boabe de grâu, “să fii ferit de foamete în anul care vine” şi bani “pentru ca Anul Nou să nu te prindă sărac”. Dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, plătiţi datoriile până la miezul nopţii.

În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, astfel încât noaptea să viseze alesul. La miezul nopţii de Anul Nou este important să deschideţi uşa, pentru ca anul vechi să iasă şi odată cu el tot ce a mers prost.

De Anul Nou trebuie să se mănânce peştele, pentru o trecere lină şi uşoară în anul care vine. În noaptea dintre ani nu se plânge; cei care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.

În noaptea de Revelion trebuie evitate discuţiile în contradictoriu, limbajul brutal şi povestirile cu fantome sau morţi, pentru că atrag ghinionul.

Copiii născuţi pe 1 ianuarie vor avea noroc toată viaţa. Se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa.

Pentru dragoste, prosperitate şi sănătate, este bine ca la miezul nopţii să dansaţi în aer liber, cel mai bine în jurul unui copac.

Cine va consuma un măr în ajunul Anului Nou, va avea avea parte de sănătate pe tot parcursul anului; 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului ce vor urma.

Carnea de pasăre nu este considerată aducătoare de noroc; se crede că se împrăştie prosperitatea şi binele din casă.

Bătrânii spun că aprinderea unei lumânări sau a unei candele sub icoana până se luminează de ziuă are rostul de a-l îndupleca pe Dumnezeu pentru a-ţi da un an uşor şi luminos. Punerea unei dorinţe în noaptea dintre ani este foarte foarte importantăîn toată lumea.

Unii merg mai departe şi ţin în buzunar o căpăţână de usturoi, pentru ca spiritele rele să-i ocolească: şi clopoţeii agitaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.

Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să te înnoieşti din toate punctele de vedere. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.

Pentru a avea parte de belşug, primul om care va trece pragul casei în noul an trebuie să fie bărbat.

De Anul Nou nimeni nu are voie să doarmă, pentru că va fi somnoros tot anul.

sursa

Distribuie acest articol Oficial Media
Share