Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Tunelul iubirii – unic în ţară, descoperit întâmplător

Şi Banatul are locuri minunate, defilee, văi, văioage, peşteri, cascade, lacuri, ape termale, o vegetaţie cu o floristcă încântătoare, poiene minunate pe care pasc mioare, şi chiar o deltă a Banatului cu păsări migratoare, dar şi un tunel de vegetaţie format în jurul unei căi ferate abandonate, Numit „Tunelul iubirii”, unde au loc cereri în căsătorie.

„Tunelul iubirii” se află în judeţul Caraş Severin şi recent a fost inclus pe lista de comori ascunse ale Europei, întocmită de Parlamentul European, alături de alte 27 de locuri mai puţin cunoscute din Europa, fiind locul perfect pentru o cerere în căsătorie, preferat de tot mai mulţi tineri îndrăgostiţi. “Tunelul iubirii” din Caraş Severin se aseamănă foarte mult cu “Tunelul dragostei” din oraşul Klevan, Ucraina.

Este vorba de calea ferată Subcetate- Caransebeş, ce avea cremalieră, şi a funcţionat pentru trenurile de călători până în 1978.

Linia ferată Caransebeș – Bouțari – Subcetate a fost inaugurată cu o sută de ani în urmă, fiind vorba de o linie simplă, neelectrificată, ce a fost inaugurată în 11 noiembrie 1908. Datorită faltulu că panta era destul de mare, de 50 la mie, pe porţiunea Sarmisegetusa-Bouţari era folosită cremaliera.

Pe unele porţiuni calea ferată a fost chiar demontată, pe altele se mai aude din când în când “Glasul roţilor de tren”, însă în curând turiştii şi tinerii îndrăgostiţi se vor putea bucura de liniştea naturii din “Tunelul iubirii”.

Cum pe calea ferată Caransebeş Subcetate, nu mai circulă nici un tren, de circa un an de zile, tenelul de vegetaţie, care a luat forma vagoanelor de tren va rămâne o frumoasă amintire pentru tinerii căsătoriţi ce îşi declară dragostea şi iubirea, apoi făcând şi cererile în căsătorie.

Cum pe calea ferată nu a mai circulat nici un tren tunelul dispare încet încet, vegetaţia crescând peste tot, tunelul rămânând în mintea tinerilor, o fumoasă amintiri. Ar trebui ca autorităţile din zonă să găsească un plan de bătaie pentru a-l proteja, şi în continuare să îl întreţină, fiind ceva unic, un loc minunat şi deosebit.

Ca în orice tunel exista şi aici o luminiţă de la capătul tunelului, care încet , încet se vas tinge definitive dacă autorităţile îşi vor arăta nepăsarea şi vor ignora în continuare frumuseşile naturii.

Tunelul se află pe teritoriul comunei Obreja, iar primarul Ion Peia, când aude de presă, fuge ca “dracul de tămâie” şi se ascunde precum un şobolan, în loc să de-a explicaţiile necesare, mai ales că e vorba de un monument al naturii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share