Un gand de atac este, in definitiv, o arma indreptata inspre tine

Igiena gandului, emotiei si cuvantului sau un fel de ecologie a vietii…

Cuvintele pe care le rostim, emotiile carora le dam drumul in spatiul dintre noi si ceilalti care, apropo, nu e decat un spatiu interior proiectat in afara, la fel cum ceilalti nu sunt altceva decat parte a creatiei si realitatii pe care am cerut-o si am primit-o, sunt felul in care ingrijim fiinta si drumul nostru aici. Sunt o modalitate de a ne arata, exprima, crea.

Si mereu avem de ales cum raspundem unei situatii, mereu putem alege sa fim constienti de ceea ce creeaza cuvintele noastre sau, dimpotriva, sa functionam din inconstienta, lasand fara niciun filtru, emotiile sa iasa si sa creeze prin cuvant.

Constienta este precum sfincterele pentru corp, sfinctere care ne ajuta sa eliminam reziduurile rezultate din digestie, in spatii special amenajate si nu oriunde ne vine. Asa cum nu transformam oricare trotuar, strada sau camera in wc, la fel e important sa fim constienti unde si in cine aruncam “reziduurile” mintii, emotiile. Si cum le traducem in cuvinte.

Scriu acest articol in urma intelegerii faptului ca suntem intr-o perioada, astrologic vorbind, in care anxietatile, frustrarile, nemultumirile se pot transforma foarte usor intr-o flecareala fara de sfarsit a mintii. Tentatia de a duce vorba de colo colo, de a gasi tapi ispasitori, de a judeca, critica, ataca poate fi puternica. Gandurile de atac sunt un pacat dulce, precum mancarea de tip fast-food, caruia multi ii cad in plasa. E ca si cum sa te legi de unul si de altul, sa ridici tonul, sa arunci cuvinte incarcate de virulenta (judecata) este o cale seducatoare de a trai si de a te arata cat de grozav esti facandu-i mici pe altii. Si din cand in cand ne place asta, cum din cand in cand ne place sa mancam fast food…

Insa…

1. Un gand de atac este, in definitiv, o arma indreptata inspre tine. Daca-l hranesti, te agati de el, crosetezi cu el povesti peste povesti, gandul de atac este mediul din care traiesti si creezi mai departe realitate. Nu e ca si cum ceilalti stau in el, atata vreme cat il lasi sa traiasca in mintea ta. Si tot ce lasi sa traiasca in mintea ta este ceea ce alegi sa manifesti.

Crezand ca e doar un gand impotriva cuiva, gasindu-ti si argumente pentru a-l pastra (tu ai dreptate si celalalt nu) si functionand din el, ca si cand il iei de la tine si i-l dai celuilalt, uiti de unde pleaca gandul, cine este sursa, si cine va primi in final in viata sa rezultatul acestei alegeri de a pastra gandul. Uiti ca acolo, afara, e doar imaginea ta si nu faci decat sa lovesti in ea. Deci in tine.

Sa crezi ca sanctionezi pe altcineva cu gandul si cuvantul tau, e ca si cand tu bei otrava si astepti sa i se faca rau celuilalt. Asadar, calea prin care creezi pace si armonie este calea renuntarii la gandurile/cuvintele de atac.

2. Emotia este rezultatul gandului. Cata vreme confunzi ceea ce esti, constiinta, cu emotiile, e ca si cum stai pe cal si crezi ca esti calul. Sau pictezi un tablou si crezi ca esti tabloul. Sigur ca intr-un fel chiar esti asta, dar e doar un rol din multe altele pe care le joaca jucatorul. Iar jucatorul este constiinta ta.

De multe ori, raspundem si alegem din emotie, scuzandu-ne cu “asta simt, asta fac”. Insa emotia, fie ca e exaltare, entuziasm sau furie, frustrare etc, tot emotie e. E creatia, nu creatorul. E o stare care trece, nu e constiinta.

Constiinta e dincolo de gand, dincolo de emotie si cuvant. Si poti sa o apelezi pentru a alege in prezent cum raspunzi la o situatie, constient de ceea ce creeza alegerile tale, sau poti sa lasi inconstienta sa-si urmeze cursul, raspunzand din amintiri, din setari trecute, din ganduri imprumutate sau aflate pe post de turisti in capul tau, ca si cand “habar n-ai ce gandesti si ce spui, tu doar gandesti si spui… probabil ce ai mai gandit si ai mai spus si altadata, sau ce au mai gandit si spus si altii”. Si apoi te miri ca ceea ce vezi in realitatea ta e conflict, tensiune, greutate… si nu usurinta asa cum declari ca ti-ai dori.

Cand stii ca emotia trece, ca e ca norul care aparent acopera soarele… o vezi, o lasi sa treaca si apoi raspunzi. In fond, sa fii constient inseamna sa ai abilitatea de a raspunde momentului prezent, din cine esti tu, din echilibru, din fiinta. Inseamna sa nu uiti ca tu esti soarele, nu norul. Norul trece, Soarele e mereu acolo. Asteapta sa-l vezi si apoi raspunde.

3. Cuvantul este cine esti tu. Sau cine crezi ca esti. De multe ori, cuvantul este cine ai fost, nici macar nu exprima pe cine esti acum. Cuvantul insa te arata pe tine, in constienta sau inconstienta. Daca esti atent la ce spui si cum spui, vei sti cu se ocupa mintea ta, ce povesti mai deruleaza, ce scenarii si, in fond, cum te impiedica sa fii cu bucurie si usurinta. Nici nu e nevoie sa ai nu stiu ce pregatire si cunostinte, simplul fapt de a te asculta atent te ajuta sa vezi cam in ce te impiedici.

De exemplu, daca te auzi plangandu-te, criticand, invinovatind, folosind cuvinte care limiteaza etc… vei sti imediat care este natura gandurilor si mecanismul prin care iti creezi situatiile cu care tocmai te confrunti.

4. Cu cat esti mai constient si ai inteles ca stai la sursa vietii tale, cu atat esti mai atent la igiena gandurilor si cuvintelor pe care le folosesti. Si la cum acestea modeleaza energia. Si cum creeaza realitatea ta. Nu-ti mai arunci deseurile mintii in curtea oricui iti iese in cale, ci pur si simplu te opresti la timp si realizezi ca mintea ta este plina de deseuri, de scame, si te apuci sa-ti faci curat in propria curte din… cap. Chestiune de igiena, la fel ca cea corporala.

Si vii in conversatie cu cineva, dupa ce ti-ai dus gunoiul, dupa ce l-ai transformat si ai devenit curat in ganduri. Din acest spatiu curat, conversatiile sunt altfel, nu mai au iz de atac, ci de clarificare, de intelegere, de apropiere.

Nu te mai situezi in opozitie cu celalalt, ci langa el.

5. Sa spui tot ce-ti trece prin cap nu e necesar. Si nici util. Dimpotriva, nu face decat sa produca dezordine, haos, greutate. Este o distragere. Sa crezi ca a spune tot ce-ti trece prin cap este un semn de deschidere si ca asta iti va rezolva dezechilibrul interior sau problemele, este o capcana. Nu, nu e nevoie sa dai drumul cuvintelor oriunde si oricum. In felul asta ne contaminam unii pe altii… Nu e nevoie sa spui tot ce crezi, gandesti, stii… o data ca nu toate acestea sunt ale tale ci multe le-ai cules din “aer” si din altii, deci nu sunt neaparat cine esti tu.

Apoi, nu e musai ca ceilalti sa aiba nevoie de ele si de cele mai multe ori nu au nevoie. In plus, este obositor si devitalizant, atat pentru cel care vorbeste cat si pentru cel care asculta… Cand vorbirea este inconstienta, doar facatoare de zgomot sau chiar o incercare de a-i pune celuilalt in carca greutatea din capul tau, nu construieste ceva, nu aduce nicio valoare acolo.

Uneori ne simtim sufocati, relatiile noastre sunt sufocate, e plin acolo de ganduri si cuvinte, astfel incat nu mai ramane spatiu de… inima… Nu e spatiu de respirat, de savurat existenta, de a ne auzi si simti traind.

De aceea, cu cat omul devine mai constient, cu cat se onoreaza mai mult, cu atat mai putin zgomot face. Vorbeste cand e necesar, cand ceea ce are de spus este primit, cand e contributie, impartasire, inspiratie… cand ceea ce spune este primit, cand e el acolo tot, odata cu cuvantul sau. Si isi onoreaza cuvantul. Ca pe el insusi. Si astfel, ii onoreaza pe ceilalti si intreaga lume…

Nicoleta Svarlefus

Distribuie acest articol Oficial Media