Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Un sondaj arată că PNL se află în preferințele alegătorilor

După aproape două luni de la inițierea sondajului pentru alegerile europarlamentare, cititorii Oficial Media arată o tendință detașată spre zona politică de dreapta. PNL se află în preferințele alegătorilor, cu un număr de 237 de voturi din 660 de repondenți.

preferințele alegătorilor

Sondajul început pe 13 martie a.c. relevă, de asemenea, ruptura din PSD, astfel încât partidul PRO România se situează pe locul II cu 119 voturi înaintea USR-PLUS și  a PSD, însă la mică distanță de acestea.

Preferințele alegătorilor

Social-democrații au suferit o înjumătățire a electoratului chiar dacă în teritoriu pierderea nu este vizibilă la aceleași cote. Cu un procent de 16% în rândul cititorilor noștri, aceștia sunt urmați de ALDE și PMP, cu 5% respectiv 3%.

După 50 de zile sondajul poziționează dreapta politică românescă pe prima poziție cu 53% din preferințe, din care 36% PNL și 17% USR-PLUS. Menționăm că repondenții sunt cititori și simpatizanți ai ziarului Oficial Media, site-ul www.oficialmedia.com.

Cititorii pot vota în continuare în grila alăturată, sondajul încheindu-se pe data de 12.05.2019.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share