Published On: Dum, Mai 24th, 2015

Universitatea de Vest Timişoara are cei mai multi profesori de „rangul I”

11264421_1114924431857485_1451657872_o„ Universitatea de Vest Timişoara are cei mai mulți profesori „de rangul I”. Profesorii Universității au fost distinși în cadrul Galei Profesorului Bologna UVT este universitatea din țară cu cei mai mulți profesori distinși în cadrul ediției 2015 a Galei Profesorului Bologna, proiect derulat de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Proiectul celor de la ANOSR își propune să recunoască meritele profesorilor care s-au remarcat prin metodelor lor de predare/învățare adaptate la nevoile și interesele studentului din ziua de azi.

Cadrele didactice UVT premiate în acest an sunt: Babeţi Adriana, Bunget Ovidiu-Constantin, Clipa Cristian, Costea Iuliana, Glăvan Gabriela, Isvoran Adriana, Jebelean Petru, Macsinga Irina, Muntean Ana, Mura Petru-Ovidiu, Ruja Alexandru, Viașu Ioana. De menționat este că printre premianți, alături de profesorii UVT, se află cadre didactice din universitățile membre ale Consorțiului Universitaria, din care face parte și Universitatea de Vest din Timișoara (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, Univesitatea din București).

Studenții au ales acele cadre didactice care s-au adaptat la provocările implementării unui învățământ centrat pe student și care, prin relația pe care au construit-o cu studenții, au reușit să devină modele pentru generații întregi de tineri și să îi inspire în traseul lor profesional, așa cum spun reprezentanți ANOSR, organizatorii Galei.

Nu ne-am afla la nivelul la care suntem fără a avea o resursă umană deosebită. Universitatea a crescut datorită oamenilor săi, a profesorilor, a studenților. Un profesor trebuie să inspire, să ghideze, să fie un exemplu pentru studenții săi. Acești tineri trebuie să găsească în noi mai mult decât furnizori de educație. Faptul că UVT are în acest an cei mai mulți profesori premiați este un semnal foarte bun că lucrurile sunt așa cum trebuie să fie”, spune Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea. Distincția vine exclusiv din partea studenților – care sunt cei mai în măsură să analizeze și să judece prestația profesorilor la fiecare oră de curs, după cum au menționat organizatorii.

Stejărel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA