Published On: joi, Oct 22nd, 2015

Universitatea de Vest Timişoara în top mondial

GRIND ADVENTURE

Reputația academică, cea din rândul angajatorilor, cercetarea și gradul crescut de internaționalizare au adus UVT în topul celor mai bune instituții de învățământ superior din țările în curs de dezvoltare – Europa și Asia Centrală. De asemenea, de menționat este că primele patru universități românești din clasament fac parte din Consorțiul Universitaria.

Noul Top QS a fost publicat astăzi și acoperă țările în Curs de Dezvoltare din Europa și Asia Centrală. Criteriile folosite pentru clasificare sunt: reputația academică (30%), reputația angajatorului (20%), raportul student/facultate (15%), lucrări/facultate (10%), impactul web (10%), procentul personalului cu doctorat (5%), citările per lucrare (5%) și indicatori care iau în calcul numărul de membri ai facultății și de studenți internaționali (5 %).

În stabilirea reputației academice s-a luat în calcul percepția cadrelor didactice universitare față de contribuția universităților în domeniul lor, astfel că datele finale au ținut cont de analizare a peste 72.000 de răspunsuri. În ceea ce privește reputația în rândul angajatorilor, datele au fost colectate de la peste 44.000 de persoane de mediul economic.

„Clasificările internaționale sunt extrem de obiective și funcționează după o metodologie clară. Ele țin seama de ceea ce contează în activitatea unei universități. Producem specialiști care se regăsesc, după absolvire, în economie. Cei care lucrează cu ei sunt în măsură să vorbească despre performanța lor. De asemenea, suntem evaluați de un număr considerabil de membri ai comunității academice internaționale. În plus, contează citările obținute prin munca de cercetare. Toți acești indicatori sunt absolut obiectivi, iar universitatea noastră îi îndeplinește”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Prezența Universității de Vest din Timișoara în topurile mondiale a devenit o constantă a ultimilor ani, ea fiind parte a acestor clasamente împreună cu instituțiile de învățământ superior alături de care formează Consorțiul Universitaria

Stejărel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA