Published On: mar, Ian 12th, 2016

UVT, prima din Timișoara în topul mondial al performanței academice

GRIND ADVENTURE

Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai mare instituție academică din vestul țării, cu peste 16.000 de studenți și aproape 1.000 de cadre didactice. UVT este o prezență continuă în topurile internaționale, cu universitățile alături de care formează Consorțiul Universitaria, cea mai puternică asociere academică din România.
UVT, cea mai mare instituție academică din Vestul țării, menține ștafeta ridicată. Aceasta a obținut cea mai bună clasare dintre universitățile timișorene în cadrul topului URAP (University Ranking by Academic Performance), un clasament mondial al instituțiilor de învățământ superior realizat pe baza performanțelor academice. Obiectivul principal al URAP este de a dezvolta un sistem de clasificare internațional pentru universități bazat pe performanțele academice determinate de calitatea și cantitatea publicațiilor științifice. La nivel național, Universitatea ocupă locul 6 în clasamentul menționat.

Topul URAP utilizează indicatori cantitativi (numărul de articole publicate și impactul cercetărilor științifice prin numărul de citări), cât și indicatori calitativi privind impactul cercetărilor științifice la nivel internațional. De asemenea, se iau în calcul colaborările științifice cu cercetători de peste graniță, calculat prin numărul articolelor publicate împreună cu omologi din străinătate.

„Topul demonstrează că producem material științific de calitate, munca specialiștilor din universitate fiind recunoscută la nivel internațional prin preluarea rezultatelor în lucrări din toată lumea. Cercetători din mai toate colțurile lumii apelează la ceea ce se lucrează în UVT, fiind un bun indicator că la noi în universitate calitatea este prioritară. Resursa umană și infrastructura de cercetare sunt doar două elemente care fac diferența. Dacă se investește în aceste două sectoare, vin și rezultatele”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Clasamentul a luat în considerare numărul de lucrări publicate și indexate în Web of Science, criteriu după care se măsoară cantitatea și dinamica activității de cercetare dintr-o universitate. S-a ținut cont, de asemenea, de numărul citărilor indexate și de impactul publicațiilor asupra altor cercetători.

Stejarel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos