OFICIAL MEDIA
OFICIAL MEDIA
Published On: Dum, apr. 21st, 2019

Vasile Deac, bucovineanul analfabet care l-a convins pe împăratul Franz Joseph să construiască un oraş .

Cert e că a plecat singur. Mic, călare pe un cal înalt. Aşa spun documentele. Februarie, 1886. A trecut prin zăpezi munţii Dor­nelor, apoi Ardealul şi Apusenii. Şi apoi toată Un­ga­ria şi mai departe… Cră­cănat în şa, iţarii strânşi pe picior abia-i ajungeau până-n scări. Îl vezi în poză: scun­dac, mustaţă vârtoasă, bundă de dihor, chimir lat. Ţăran analfabet, se semna cu dege­tul. Dar figura-i e dârză, de­cisă să treacă de orice obsta­col. Trei zile jumătate a făcut până la Viena. Purta în de­sagă planurile unei localităţi pe care o visa să fie de talia marilor staţiuni balneare ale Franţei, Germaniei sau Ita­liei. Mici machete din lemn, cu fiecare clădire-castel în parte. Studii detaliate, reali­zate vreme de peste 5 ani, de un grup de aus­trieci, renumiţi în domeniul lor: balneologul Loe­gel, arhitectul Brang, inginerul Ziffer, chimistul Ludwig şi geologul Stür, directorul Institutului Imperial de Geologie, adus cu greu de la Viena, spre a cerceta apele vindecătoare ale Dornei. Savanţi iluştri, cărora ţăranul bucovinean le câş­tigase încrederea cu entuziasmul lui. Îi convin­sese că odată ajuns în audienţă la Împărat, îl va face să accepte proiectul cel îndrăzneţ.
Până ca acest Vasile Deac să fie primar, Vatra Dornei era un biet sat uitat pe crestele unor munţi de la marginea împărăţiei. Prin el, a devenit un oraş-staţiune celebru în toată Europa. Acest om a fost singurul primar de sat (şi român pe dea­supra) care a luat vreodată masa cu Împăratul Franz Joseph. La sfârşitul unei singure conver­saţii, Deac l-a convins pe Împărat să investească în târgul lui bucovinean, în ciuda refuzurilor autorităţilor, speriate de anvergura proiectului. Toţi i-au fost împotrivă, dar el nu s-a lăsat. În epocă, s-a vorbit că a fost un miracol. Un om. Un singur om a făcut toate astea.

Clădiri ca în Viena

Coborând în “Gara Castel”, Vatra Dornei-Băi, ai de făcut doar câţiva paşi până la marele Pod peste Dorna, de pe care se sinucideau pariori faliţi la ruletă. Pe celălalt mal, chiar pe faleza înaltă, e ruina ma­iestuosului Cazinou, celebru în tot Imperiul. La inaugurarea lui au venit chiar împăratul Franz Jo­seph, împreună cu fiul său, arhiducele Franz Fer­dinand.
Cazinoul e azi în paragină. Pardosit cândva cu marmură de Carra­ra, cu imensele lui policandre din cristal de Mu­rano, coborând din tavane… Sală de teatru, bi­blio­tecă imensă, spaţii de utilitate publică, cofe­tărie şi restaurant elegant… În Europa, prin di­men­siunile şi fastul său, rivaliza doar cu celebrul cazinou german de la Baden-Baden.

Pe la sfârşitul secolului, aici veneau cei mai înstăriţi nobili din Viena, Praga, Berlin, Lvov sau Budapesta. Conţi, baroni, prinţi… baluri fastu­oa­se ce ţineau până la ziuă… În spate, se întinde Parcul imperial, cu marile izvoare minerale, ce încă îşi păstrează frumuseţea. Şi veveriţele, do­mesticite parcă “genetic”, de sute de ani, care coboară din copacii bătrâni şi îţi mănâncă din palmă. Adesea poţi să le atingi, să le mângâi. Lângă Ca­zinou, Hotelul balnear Carol, cu cele patru turnuri pe colţuri. Refăcut, de cinci stele. Pornind de-aici, de-o parte şi de alta a râului, sunt plasate şi cele­lalte monumente austriece: Gara-Cas­tel, Palatul Comunal, Palatul Na­ţional Român, Biblioteca, Biserica Catolică, Teatrul Evreiesc, Policli­ni­ca Balneară, Farmacia Franz Joseph, Izvorul Ioan, Izvorul Sentinela… Nu e exagerare: sunt, într-adevăr, palate! Clădiri somptuoase, cu alură impe­rială, cum vezi în mijlocul Vienei. Miracole în România, pentru secolul XIX! Şi toate se aflau atunci în desaga acelui primar legendar. Toate înălţate de un ţăran care, prin forţa persona­lităţii sale, a reuşit să adune mai multe “fonduri europene” decât au făcut-o toţi primarii ce i-au urmat. Detalii despre viaţa lui au fost descoperire abia acum câţiva ani, în ar­hivele imperiale. Un destin incredibil.

“Apăi, Diac îi cel mai bun!”

Dornean, prin naştere, fiu al ciobanului Pen­telei Deac. Născut la 10 aprilie 1824. Copilă­ria şi-a dus-o mai mult prin munţi, doinind din trişcă. De flăcăuan, îi plăcea să stea printre bă­trânii satului, să le asculte sfaturile. Revista “Deş­teptarea” din Cernăuţi îi consacră un amplu articol în anul 1894. Aflăm că, foarte tânăr fiind, era luat de mai-marii aşezării la întâlnirile cu mandatarul şi deputaţii austrieci, fiindcă “băiatul era curajos şi avea mintea înţeleaptă”. Fiindcă avea dârzenia să iasă în faţă şi să ceară cu di­plomaţie drepturile comunei. În cele din urmă a fost angajat cu săptămâna, la mandatarul regiu­nii, supraveghiindu-i acestuia toate rânduielile. “Nu s-a spurcat niciodată nici cu rachiul, nici cu ţigara sau luleaua”, cele două mari rele care strică averea, mintea şi sănătatea omului. Când au fost alegeri comunale, toţi dornenii l-au vrut primar, dar el a zis nu. A convins populaţia să aleagă un om mai bătrân, el rămânând doar sfet­nic în comitetul sătesc. Asta, până în anul 1875. Înainte de acele alegeri, comitetul nu găsise niciun om potrivit pentru o asemenea funcţie. A fost trimis la Vatra Dornei, ca să rezolve pro­ble­ma, prefectul provinciei Bucovina, care s-a întâl­nit cu intelectualii ţinutului. Toţi i l-au propus pe Deac.

Întrebându-l, prefectul, pe cine socoteşte el că ar fi bun de primar, ţăranul a răspuns cu sinceritate: “Dacă mă întrebaţi, eu socot că aş fi cel mai bun”. La auzul acestui răspuns, toţi cărturarii au strigat: “Da, dacă Diac primeşte să fie primar, apoi el îi cel mai bun!” Prefectul s-a înfuriat. Nu putea accepta ca în fruntea unei co­mune bucovinene să fie un analfabet. N-a mai făcut alegeri în ziua aceea, ci le-a amânat pentru două săptămâni. Dar şi atunci, tot Deac a fost propus şi ales cu unanimitate. 27 de ani la rând, până ce s-a retras, dornenii l-au vrut în fruntea lor doar pe el. Într-un sejur de-o lună la Dorna, în anul 1888, ma­rele A.D. Xe­nopol scria: “Acest primar nu ştie carte, însă prin inteli­genţa lui şi spi­ritul lui practic, bate pe mulţi ştiutori de car­te. Toate socote­lile comunei le ştie pe de rost, umblă în toate părţile ca să vadă personal nevoile aşezării, nu deschide pun­ga comunei decât pentru tre­buinţe stricte şi s-a jurat să nu facă, cât va fi el primar, nicio da­torie. (…) Acest om fără carte pre­­ţu­ieşte învăţă­tura. La un os­păţ dat de dân­sul pen­tru rea­le­ge­rea sa ca pri­mar, el a ţi­nut o cu­vân­tare pe care ar putea-o invi­dia mulţi oratori. El închină un pa­har spre propă­şirea învăţăturii, sfârşind cu ur­mă­toarele me­mo­rabile cuvin­te: «În vremea mea, era veacul întunericului, a­cu­ma e cel al lu­minii!»”.

Performanţele lui Vasile Deac au ui­mit lumea. Încă din al doilea an de man­dat, a introdus iluminatul pu­blic. A făcut drumurile. Podul nou peste Dorna. În 1878, s-au deschis două farma­cii şi s-au început lucrările la Policlinică. În acelaşi an, Deac l-a convins pe minis­trul Agri­cul­turii, contele Julius Falken­hein, asu­pra necesităţii ridicării la Vatra Dornei a unui stabiliment balnear mo­dern. Iar în 1880, a înaintat Ministerului de Interne austriac lista cu semnăturile populaţiei, prin care se solicita statutul de oraş.
O staţiune! Una de nivel interna­ţio­nal! Ăsta a fost visul acestui ţăran analfa­bet, care şi-a luat de partea lui toţi sa­vanţii epocii. Cercetători precum Brang, Loebel, Ziffer, Ludwig, Stür erau elita Austriei în domeniu. I-a ţinut la Dorna ani la rând, finanţându-i să studieze în amănunt apele minerale şi toate oportu­nităţile locului. Apoi să plece în vizite de documentare în Franţa, Germania şi Italia, spre a analiza cum sunt făcute alte staţiuni de prestigiu. Aceştia au realizat ma­cheta întregului oraş. Primarul Deac a asigurat fondurile ne­cesare pentru lucră­rile de investiţii, prin va­lo­rificarea mate­rialului lemnos din pădurile comunale, plus dobân­zile din sumele de­puse în bănci. Cu toate as­tea, Ministerul de In­terne s-a opus ve­hement. I-au pus piedici lui Vasile Deac. L-au refuzat şi amânat. Până la urmă, au apro­bat doar cons­trui­rea u­nei staţiuni bal­neare modeste, de nivel lo­cal (re­gional). Dar pri­marul, sprijinit de cerce­tările oa­meni­lor de ştiinţă austri­eci nu s-a mul­ţumit cu atât. Întrucât toate insis­tenţele şi în­cer­cările de negociere eşua­seră, nu mai era decât o singură soluţie: un drum la Îm­păra­tul.

La masă cu Franz Joseph

Astăzi se ştie cu precizie locul un­de a fost primit la Viena Vasile Deac de către Îm­păratul Franz Jo­seph: în aripa dreaptă a Pa­latului Hoffburg, la parter, unde se află azi Biblioteca Na­ţio­nală a Austriei. Acolo a descălecat bucovineanul, du­pă patru zile de drum, pornind di­rect către gărzile imperiale. Şeful de Cabinet l-a luat deoparte şi i-a ex­plicat protocolul: când intri, te aşezi în genunchi şi te adresezi cu “Fiţi bi­necuvântat, Ma­ies­tatea Voas­tră”… Pri­marul a păşit răs­picat spre suve­ran şi, fără sfială, a ros­tit un “Bună ziua”, ferm şi a­ma­bil, tot­odată, în limba ger­mană, pe care ştia să o vor­bească din fami­lie, ca orice bu­co­vinean, dar să o scrie, niciun cu­vânt. Apoi a rămas în picioare, “drept ca un brad”, zic oa­menii, aş­teptând să fie poftit înă­untru. Împăratul a admirat demnitatea asta a lui. L-a invitat să-şi susţină pricina. Acolo, pe o masă tivită cu aur, a început Vasile Deac să înşire “mini-machetele” şi planu­rile, pornind să vor­bească dârz şi concis despre tot ce avea de gând să realizeze în târgul lui îndepărtat. O lună de zile stătuse să memoreze aceste proiecte realizate europeneşte de cei patru savanţi. Pe de rost le ştia, filă cu filă. La orice în­trebare era pregătit să răspundă. Această întâlnire din anul 1886 e descrisă în documentele imperia­le de la Viena: Franz Joseph îl asculta cu admi­raţie pe primarul analfabet, vădit impresionat de expunerea lui. La sfârşit, Vasile Deac a zis nişte cuvinte care s-ar putea traduce astfel: “Mărite Împărate, dacă Dumnezeu lucrează pentru noi şi ne dă apă vindecătoare, de ce n-am fi vrednici să folosim binefacerea dumnezeiască pentru în­să­nătoşirea celor mulţi şi suferinzi?…”. Rezul­tatul a fost incredibil de rapid: Împăratul a apro­bat pe loc proiectul. După atâţia ani de împotri­viri, a fost nevoie de numai o oră de discuţie faţă în faţă cu mai multi

Kaiser austriac. A lăudat do­cumen­taţia, considerând-o valoroasă, i-a lău­dat prima­rului talentul administrativ. A semnat pentru alocarea unei sume impresionante de bani, nece­sari ridicării staţiunii. Apoi l-a invitat pe Deac la masă, alături de dânsul, un gest absolut unic în protocolul Curţii, care l-a uimit şi pe şeful de Cabinet. După masă, a trimis ordonanţa să îi aducă decoraţia “Crucea de argint cu coroană pen­tru merite”, cea mai înaltă distincţie impe­ria­lă în domeniul administraţiei. Împăratul a pus-o el însuşi pe bunda ţă­ranului bucovinean, promi­ţân­du-i că va să vină la Vatra Dornei în vara anului 1899, la inaugu­rarea sta­ţiunii. L-a îmbrăţişat şi au bătut palma. Uluit de această izbândă, Mi­tropolitul Bu­covinei, Silves­tru Mura­riu-Andrucovici, plea­că şi el la Viena, în luna mai a anului 1886, spre a-i mulţumi per­sonal Împăra­tu­lui, de pe po­ziţia unui rang mai înalt. Dar demersul lui Vasile Deac a fost considerat cel mai spec­taculos succes al unui primar din toate ţările stăpânite de Imperiu din afa­ra graniţelor Austriei şi Un­gariei.
Ce-au hotărât s-a respec­tat întocmai: termenele de predare ale clădirilor, în ziua fixată, “la cheie”, cheltuirea banilor ţinută cu stricteţe, până la ultimul florin. “Din nimic”, se ridica zi de zi un oraş fabulos, întocmai ca-n planurile din desagă. Au fost aduşi meşteri veneţieni, s-au mobilizat forţe de muncă im­presionante. În zece ani, toa­te clădirile staţiunii au fost înălţate. Cel dintâi hotel, “Ca­rol”, era mereu plin de oaspeţi străini, aşa că au în­ceput să se ridice şi altele. Iar la final, Cazinoul! Clădirea-simbol a oraşului, “Perla Im­periului Austriac în Buco­vina”.

Aşa cum a promis, împăratul însuşi, cu fiul său, au venit să vadă “minunea”, pe 10 iulie, 1899.
Cazinoul din Vatra Dor­nei (o splendoare arhitectonică) s-a păstrat până acum 30 de ani, când a fost abandonat total. Dis­trus, aşa cum nu fusese nici în timpul războiului, de ar­ma­ta germană. Imediat după Re­vo­luţie, au început să se fure imen­sele polican­dre de cristal, căzile de cupru, fie­care fă­râmă de marmură de Carra­ra… Ză­brele de fier ruginit sau fâşii de pungi cenuşii, azi, astupă zidurile des­căr­nate, dincolo de care se văd bălăriile ce-au năpădit prin saloane. De câţiva ani, s-au obţinut consis­ten­te fonduri euro­pene pentru restau­rarea lui, însă lu­crările se amână. În faţa Palatului Comunal al primăriei, bustul vânjos al lui Deac are încă zăpezi pe umeri. Muzee întregi, toată cultura şi etno­grafia acestei părţi de Bucovină sunt adă­postite în această clădire seculară. Intru şi eu. Văd fastuoasa “Sală a oglinzilor de cristal”, în care s-ar putea contempla şi azi regii Europei. Nicio primărie a vreunui orăşel ro­mânesc nu s-ar pu­tea lăuda cu o ase­menea cameră de consiliu. În mijloc, o imensă masă ovală de stejar, în jurul căreia sunt jilţurile originale, purtând pe spe­tează vechea stemă a Moldo­vei. Boltitele ferestre, cu stu­catură aurită pe margini, sunt imense, şi lu­mina curge prin ele şuvoi. Candelabre de cristal stră­lucesc din tavanul sculp­tat migălit. Un tablou cât zidul, al primarului ţăran se află în holul aris­tocratic de la intrare. Iar sus, la capătul scărilor ample, cu balustrade de marmură albă, într-unul dintre ultimele birouri de la capătul unui coridor îngust, sunt camera şi birouaşul de lemn, la care stă primarul de azi al localităţii. Pe scaunul legendarului Vasile Deac.

Un foc de pistol

Epoca lui Vasile Deac s-a încheiat în anul 1902, când acesta a plecat din primărie, fiind prea bătrân. Succesorul său, un anume George Botezat, a devenit repede slugă a cercurilor aus­triece, care l-au instigat să-l denigreze pe Deac. Vechea ranchiună, când primarul analfabet tre­cuse peste capul autorităţilor locale bucovi­nene, adre­sându-se Imperiului, pentru a transforma Vatra Dornei în staţiune de nivel internaţional, nu pierise. Folosind presa vremii, acest Botezat, care-i fusese secretar lui Vasile Deac, l-a defăi­mat public pe acesta, acuzându-l că ar fi deturnat 100 de lei din fondul primăriei, pentru termi­na­rea Cazinoului. Urmarea a fost dramatică. Vasile Deac s-a sinucis. Omul cel tare, care avusese putere să meargă până la împărat, ţăra­nul anal­fabet care fusese în stare să ridice un oraş, n-a fost în stare să se apere de acuzaţiile murdare ale celui mai apropiat om al său. Şi n-au sărit nici alţii să-l apere. Bătrân şi singur, cu onoarea sfă­râmată, jignit până în adân­cul fiinţei de acuzaţia de hoţie, a preferat să-şi tragă un glonţ în tâmplă. Era o zi de vară, pe 12 august 1909. Eveni­mentele din acea zi au fost relatate ulterior de familie. Bătrânul Deac n-a vorbit cu nimeni de dimineaţă. Părea preocupat de ceva, absent. S-a îmbrăcat în straie curate, ţă­răneşti. A dat de mân­care la vite. A închis graj­durile. Avea gospodărie rodnică, pă­mânturi, co­pii, ne­poţi… L-au văzut mângâind calul pe frun­te, de multe ori, şoptindu-i me­reu ceva la ure­che. Apoi s-a dus în camera “de bună”, unde a scris nişte socoteli prin care încerca să-şi dovedească ne­vi­novăţia. Apoi şi-a scris testa­mentul: “Vrednic de a purta pe­cetea mea să fie acel primar care va izbuti să zidească cea­laltă jumătate din Palatul Co­munal… Până a­tunci, această pecete să se odih­nească în pace. Amin.” Iar la sfârşit, a scos un pistol din­tr-un scrin şi şi-a tras un glonţ în tâmplă. Asta a fost tot. N-a simţit do­rinţa să dea explicaţii. Să se dezvino­vă­ţească în faţa cuiva. La înmor­mântarea lui a venit tot oraşul. Deşi sinucigaş, a fost îngropat cu mare cinste, chiar la intrarea în cimitir. Asociaţia Preoţilor “Vladimir” din Vatra Dornei, a făcut aceas­tă excepţie, fiind­că Deac spri­jinise ridicarea multor biserici. Toţi preoţii au semnat că-şi dau acordul să slujească şi să-l în­groape acolo. Mormântul e şi azi la intrare. Cimitirul s-a ex­tins în părţi, ca un alai, ca ari­pile unei păsări. Parcă anume ca să-i lase lui locul de dina­inte, la stradă. În ziua aceea de vară, tot oraşul a plâns. Zic ziarele că “s-au golit casele de oamenii care ieşiseră în urma sicriului”. Murise un ţăran. În urma lui au rămas palate.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Urmariti-ne pe Facebook

Pentru un corp sanatos

STIL DE VIATA

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It