Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Victorie! Voleibalistele lui Nesic au luptat eroic la Bacău. Hai că se mai poate

Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște era obligată să bată aseară în deplasarea de la Știința Bacău pentru a nu-și ruina total șansele la locul 2 în Divizia A1. S-a pornit cu gândul victoriei, eșecul fiind total exclus din calcule, și s-a reușit! Voleibalistele lui Dragan Nesic le-au bătut pe băcăuance. Nu au obținut trei puncte, așa cum își doreau, ci două, pentru că s-a terminat 3-2, învingătoarea fiind decisă abia după cinci seturi. Știința a început mai bine jocul și a câștigat cu 25-21 primul sfert. Târgoviștencele au revenit din șoc și au fost mai bine în al doilea set, încheiat cu 25-13 pentru CSM. Băcăuancele au preluat din nou conducerera la seturi, după ce l-au câștigat pe al treilea cu 25-15. Târgoviștencele s-au remobilizat și au egalat situația pe tabelă, după 25-13 în al patrulea set. Setul decisiv a aparținut CSM-ului, câștigându-l cu 15-10. O veste bună este că CSM București, ocupanta locului 2 în clasament, a piedut cu 3-1 la Dinamo București. În aceste condiții, au mai rămas trei puncte între echipa bucureșteană și CSM Târgoviște.
Știinţa Bacău: N. Perovic 13p D. Rogojinaru 12p, A. Otasevic 12p, G. Faleş 11p, C. Cazacu 10p, S. Moisă 4p, I. Zburova 2p, I. Radu 1p, L. Filipaş 1p, C. Bălţatu, L. Albu (libero). Antrenor: Florin Grapă.
CSM Târgovişte: S. Klisura 26p, M. Collar 20p, A. Trică 16p, A. Sobo 11p, R. Ivanof 5p, D. Calotă 3p, S. Cebic (libero). Antrenor: Dragan Nesic.

Foto: sport.bacaul.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share