comments

" /> VIDEO! PERCHEZITII in producerea si comercializarea ilegala de ALCOOL | Oficial Media
Published On: vin, Ian 23rd, 2015

VIDEO! PERCHEZITII in producerea si comercializarea ilegala de ALCOOL

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

OFICIAL MEDIA

PERSOANĂ BĂNUITĂ DE PRODUCERE ŞI COMERCIALIZARE ILEGALĂ DE BĂUTURI ALCOOLICE, REŢINUTĂ

Poliţiştii dâmboviţeni au ridicat 1.742 de litri de băuturi alcoolice, trei instalaţii pentru fabricarea alcoolului şi o armă de tir sportiv, deţinute fără drept, în urma unei percheziţii. Cel care le deţinea a fost reţinut.

La data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Dâmboviţa au descins la locuinţa unui bărbat, 61 de ani, din comuna Ion Luca Caragiale, bănuit de producerea şi comercializarea ilegală de băuturi alcoolice.

Activităţile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Dâmboviţa.

În urma percheziţiei, poliţiştii au ridicat 1.742 de litri de băuturi alcoolice, trei instalaţii pentru fabricarea alcoolului şi două agende cu însemnări referitoarele la sumele de bani încasate din comercializarea alcoolului, în perioada 2011-2015.

De asemenea, a fost ridicată şi o armă de tir sportiv, cu aer comprimat, de calibru 5,5 mm., prevăzută cu lunetă, şi o cutie de 84 de capse din plumb.

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de producere şi comercializare ilegală de băuturi alcoolice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând a fi prezentat magistraţilor, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.asemenea, poliţiştii au efectuat 11 controale la agenţi economici din Moreni şi din comuna Ion Luca Caragiale, din judeţul Dâmboviţa, iar, pentru neregulile constatate, au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare totală de 9.000 de lei şi au confiscat produse accizabile, în valoare de 2.350 de lei.

La activităţi au participat şi reprezentanţi ai Autorităţii Vamale Prahova şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos